CE MAI PREGATESC SCAUNASII-AUTONOMISTI?

Distribuie pe:

Rasfoind ziarele "Haromszek�, "Szekely hirmondo�, parcurgand si
alte surse rezultate dintr-o revista a presei maghiare din judetele
Harghita si Covasna, nu trebuie depuse eforturi pentru a deduce, chiar
cu usurinta, "strategia� scaunasilor-autonomisti, vajnici "croitori� ai
asa-zisului Tinut Secuiesc, autonomie teritoriala, pe criterii etnice,
obsesie sacaitoare, demna doar de vremurile Evului Mediu, pentru cei
cu gandul lor veninos doar la eliminarea articolului 1 din Constitutie, la
destructurarea Statului Roman, national si unitar, si la federalizarea
Romaniei! Asta vor, asta doresc, cu acea obstinatie bolnavicioasa,
sacaitoare pentru minti bolnave, acum la inceput de alt secol si de
mileniu, conform unor scenarii abracadabrante de culise, croite atat
prin cotloane autohtone, cat si prin cancelarii apusene, Ungaria
ocupand locul distinct al antiromanismului actual, cuibul de vipere al
revizionismului dintotdeauna.

Asadar, ia sa vedem ce mai coc ei, acolo in colcaiala lor serpeasca,
in fierberea veninoasa a unor minti care numai bolnave pot fi, intr-o
intoarcere spre preferatul lor Ev Mediu al scenariilor rocambolesti?
Noi, romanii mureseni, suntem amenintati ca marsul acela de protest,
care a mai avut loc, in 2013, la Targu-Mures - separatistii-autonomisti
fiind ajutati atunci si de postura unor gura-casca ai autoritatilor
romanesti, care ar fi trebuit sa le puna pumnul in gura, neacceptand o
nerusinata provocare, la adresa romanilor, prin autorizarea lui - ca, din
nou, la 10 martie, de Ziua Libertatii Secuiesti, va avea loc un alt mare
miting. Asa au dat ei sfoara prin Ardeal! Conform spuselor lui Kulcsar
Terza Jozsef, presedintele Filialei PCM Trei Scaune, "marsul va continua
in 2014, de ei declarat �Anul colaborarii��. "In problemele nationale �
declara el � putem actiona doar impreuna. Asa trebuie sa procedam si
in 10 martie.� A inceput deja organizarea protestului de la
Targu-Mures � a declarat si Gazda Zoltan, presedintele
Consiliului National Secuiesc Scaunul Sepsi. Au avut loc
negocieri preliminare si se doreste ca in latura
organizatorica sa fie implicate toate partidele si organizatiile
maghiare. Potrivit estimarilor, se vor aduna cel putin 100.000
de oameni. Vor fi puse la dispozitie autobuze din toate
colturile Pamantului Secuiesc!�. "Trebuie daramat zidul
tacerii!� � tipa ei � pentru ca "puterea romana de stat sa nu
mai bagatelizeze si sa treaca sub tacere evenimentul.
Trebuie sa gasim antidotul la tacere, la modalitatile securiste
ale minciunii.� Dar pentru aceasta e nevoie, spun ei, de un
puternic interes al presei straine, de pozitia ferma din partea
tarii-mame, Ungaria, "de sprijinul aliatilor nostri
internationali. Numai asa Bucurestiul nu va mai putea ignora
petitiile si revendicarile noastre.� Iar daca, anul trecut, au
fost prezenti cam 30.000 � asa se lauda ei �, de data aceasta,
"la 10 martie, in Piata Postei din Targu-Mures si la
monumentul celor trei secui executati in anul 1854, la
demonstratia din Ziua Libertatii Secuiesti si a autoderminarii
autonomiste � declara Izsak Balazs � vor fi peste 100.000 de
participanti protestatari.� Asadar, acestea sunt planurile si
visurile fantasmagorice ale autonomistilor care spera, asa
declara ei, sa fie ajutati, de presa straina, sa beneficieze
de sprijinul tarii-mame, Ungaria, precum si de "aliatii�
internationali. Gura pacatosului adevar graieste! La TarguMures vor sa stranga 100.000 de protestatari, inversunati
antiromani, laudandu-se, ca de obicei, cu numarul celor
chemati sa urle: "Acesta-i pamant secuiesc, nu romanesc!�,
"Tinutul Secuiesc nu-i Romania!�. Vechea meteahna, lauda
desarta. Nu s-au laudat ca, la "Marele mars secuiesc�, din
octombrie 2013, autonomistii vor conta pe o adunatura de
150.000 - 200.000 de doritori ai ruperii Ardealului, pana la
urma, conform datelor oferite atunci de autoritati, numarul
lor nedepasind 15.000?! Si o intrebare: oare si de data
aceasta, ca si data trecuta, chemati la Targu-Mures, membrii
Garzii Maghiare, organizatie de tip neofascist, cu interdictie
in Ungaria, vor mai marsalui pe strazile municipiului? Suntem
curiosi! Prea ne cred astia chiar un sat fara caini?!

Bineinteles, ei viseaza. Nu inseamna ca daca ei asta doresc,
vor si reusi! Pentru ca una-i sa vrei, alta-i sa poti!
In tonul acelorasi aspiratii legate de tendintele
separatiste, boala grea a autonomistilor, Kelemen Hunor,
presedintele UDMR, anunta ca struto-camila, mare
amatoare, si ea, a demolarii Statului Roman, national si
unitar, format la 1 Decembrie 1918, lucreaza, in continuare,
la proiectul de lege care vizeaza autonomia teritoriala a
Pamantului Secuiesc, care va fi inaintat Parlamentului in
aceasta sesiune de primavara. In decurs de doua-trei
saptamani � anunta "Haromszek� � documentul va fi supus
dezbaterii publice, iar "grupul de specialisti�, insarcinat de
UDMR, lucreaza la amanuntele tehnice ale functionarii
autonomiei, asa cum, in luna mai 2013, la Congresul de la
Miercurea Ciuc, udemeristii au decis "sa elaboreze proiectul
de lege privind autonomia Pamantului Secuiesc�. La asta
lucreaza asiduu, "grupul de specialisti�, calificati in
destructurarea si federalizarea Romaniei!

Problema drapelelor ilegal arborate pe sedii ale
autoritatilor Statului Roman din nou este adusa in discutie,
cu scrasnete autonomiste , cu surle si trambite dezacordate
in contextul in care Curtea de Apel Brasov a ofilit ambitiile
si aroganta separatistilor, prin pronuntarea unor sentinte
de neinterpretat, ci doar de aplicat. Este cazul drapelului
secuiesc al municipiului Sfantu Gheorghe, zdreanta aia
spalacita, fluturand in inima de Romanie, cica steag al
autoguvernarii locale, adoptat in anul 2008, drapel al orasului
inlocuind, abuziv, Tricolorul. Hotararea unilaterala, ilegala,
a primarului Antal Arpad si a ciracilor lui, a fost atacata de
prefectul de atunci al Covasnei. Drapelul fiind declarat
ilegal, de Curtea de Apel Brasov, prefectul fiind sprijinit si
de Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si
Mures, incepand cu data de 17 ianuarie a.c., trebuia
inlaturat. Ce declara furiosul nemultumit Antal Arpad,
primarul din Sfantu Gheorghe? Obisnuit, ca de obicei, sa
umble cu jalba in protap pe la curtile europene, acolo pe
unde creditul lor incepe sa fie, tot mai mult, in scadere
vizibila, el ameninta: "Daca solutionarea cazului va fi din
nou nefavorabila, ne vom adresa Curtii Europene a
Drepturilor Omului de la Starsbourg!�. Se vede ca, pentru
el, obisnuit mereu cu para, nu are nicio importanta faptul
ca acolo unde-i lege nu-i tocmeala!

Amendat, la 22 ianuarie a.c., de catre Curtea de Apel din
Brasov, in urma deciziei prin care arborarea drapelului
secuiesc pe primaria din Ozun este declarata ilegala, a fost
si primarul Raduly Istvan. Textila secuiasca a fost
indepartata, dar nu in termen de 30 de zile de la pronuntarea
sentintei, cum prevede legea. Asa ca primarului i-a fost
inaintat un nou proces, fiind obligat sa achite, la cererea
prefectului, o taxa pentru fiecare zi de intarziere, echivalenta
cu 20% din salariul minim pe economie, taxa care depaseste
15.000 de lei. Totusi, primarul are motivele lui de "multumire� si
este chiar fericit, deoarece, dupa indepartarea carpei
secuiesti de pe primarie, "drapelul secuiesc este acum arborat
in nenumarate curti din sat, iar acest fapt contrabalanseaza
lipsa lui de pe primarie!�. Consiliul Secuiesc al Scaunului Sepsi
cica "a luat cunostinta cu indignare de cele intamplate�, iar
presedintele Gazda Zoltan "indeamna ca, in locul drapelului
albastru-auriu, indepartat, sa arboram 100�, cerand acest lucru
cetatenilor comunei Ozun. "Sa dam un raspuns corespunzator
la actiunea puterii romanesti impotriva simbolului secuiesc �
clama el! Nu dam inapoi in fata noului atac lansat impotriva
simbolului secuimii, dimpotriva, sustinem, prin noi metode,
cauza autonomiei si a libertatii�, el preconizand chiar
demararea unei colecte publice, in cazul in care primarul va
trebui sa achite amenda. Un bob zabava: ce sa intelegem,
oare, prin sintagma "noi metode�, folosita de Gazda Zoltan?
Nu-i vorba, cumva, de nesupunerea civica, din in ce mai mult
utilizata de separatistii-autonomisti?

Mai-marii separatisti din enclava s-au suparat-foc pe
prefectul Dumitru Marinescu, deoarece, printr-o adresa
oficiala, acesta cere UDMR, PCM, PPMT, ca, in conformitate
cu normele juridice, si partidele maghiare, precum toate
formatiunile politice din Romania, trebuie sa arboreze drapelul
national romanesc � Tricolorul � pe sediile lor. Nu prefectul
obliga! Asa prevede legea! Iar legea trebuie respectata. "PCM
nu incalca legea prin faptul ca nu arboreaza drapelul
romanesc!� � clama, cu emfaza si total dispret, presedintele
filialei judete a PCM - Kulcsar Terza Jozsef. Ba o incalca!
Chiar flagrant. "PCM este un partid politic � spune el -, iar
obiectivul lui este autonomia teritoriala a Pamantului
Secuiesc�. Ei, zarghitii astia, se vor tratati "parteneri egali� in
privinta satisfacerii solicitarilor partilor, pentru "evitarea unor
tensiuni si asa sesizate pe Pamant Secuiesc�. Care "parteneri
egali�? Cei care vor ruperea Ardealului si destructurarea
Statului Roman, national si unitar? Ciudat! Pentru a nu se
supune aplicarii legii, Partidul Popular al Maghiarilor din
Transilvania (PPMT) recurge la o smecherie ieftina: nu are
sedii oficiale, beneficiind de gazduire in birourile Consiliului
National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), pentru a nu
pune in practica solicitarea prefectului, in sensul arborarii
steagului national � Tricolorul! Iar pe frontispiciul unui palat,
care gazduieste si sediul UDMR Trei Scaune, presedinte fiind
Tamas Sandor, mai-marele Consiliului Judetean Covasna, "flutura,
alaturi de drapelul Uniunii, si steagul secuiesc!�. Nu si Tricolorul!
Aflam ca, de mare furie cuprinsi, cei mai vehementi
protestatari impotriva deciziei de a fi inlaturat steagul
secuiesc, ilegal arborat pe primaria din Ozun, au fost tocmai
preotii reformati, confirmandu-se, inca o data, ca toata politica
ungureasca, antiromaneasca, se face in bisericile istorice
maghiare! La 28 ianuarie, ei au organizat, cica, "in numele
intregii comunitati umilite�, o miscare de protest in apararea
primarului din Ozun, amendat pentru arborarea ilegala a
drapelului secuiesc. Fluturand drapele secuiesti, ei "au format
in fata primariei un zid.� Solidari cu preotii au fost si
reprezentantii CNS (Consiliul National Secuiesc) si ai celor
trei partide maghiare: UDMR (prin Gruman Robert), PCM (prin
Kulcsar-Terza Jozsef), PPMT (prin Bed� Zoltan), veniti sa
protesteze, ziceau ei, "impotriva actiunilor represive ale puterii
romanesti�, a "hartuirii primarului�, a cauzei "nationale�, iar
"in locul steagului secuiesc urmand sa fie arborate alte sute,
pe casele din satele de pe Pamantul Secuiesc, unde simbolul
comunitatii poate flutura in mod netulburat si nepedepsit.�
Nu se putea, ar fi chiar de neconceput, ca autonomistiiseparati
sti sa nu-si puna mari sperante in proiectul noii
Constitutii modificate, care sa cuprinda noi privilegii, noi
supradrepturi pentru maghiari, noi discriminari pozitive. Ei asa
s-au obisnuit din 1990 incoace. Cica maghiarimea transilvana
este foarte nelinistita, suparata si revoltata chiar, deoarece
propunerile (amendamentele) incluse in proiectul noii
Constitutii, privind maghiarii din Transilvania (observati ca ei
nu folosesc cuvantul Romania!) sunt cat se poate de ambigue,
iar intr-un anumit context politic, ele ar putea fi de-a dreptul
restrictive! Cerintele lor se refera la "recunoasterea rolului
istoric al minoritatilor in privinta constituirii statului, organe
decizionale care sa dispuna de atributii referitoare la pastrarea
identitatii, utilizarea simbolurilor nationale, comunitare,
crearea bazelor constitutionale ale regionalizarii. Totul, cu
gandul la autonomia teritoriala, pe criterii etnice, a asa-zisului
Tinut Secuiesc, la intoarcerea la fosta Regiune Autonoma
Maghiara, de factura stalinista, la o regionalizare pe placul
lor, formata doar din judetele Harghita, Covasna si Mures, in
secolul 21! Periculos le pare lor si articolul 12 privind
arborarea drapelelor secuiesc si al Ungariei. Drapelul
secuiesc ei il doresc al intregii regiuni, iar regionalizarea
visata de ei sa fie "garantia constitutionala a autonomiei
regiunilor.� Pasarea malai viseaza!

Nemultumiti sunt scaunasii-autonomisti si pentru faptul ca
acea Comisie Europeana ar fi "interpretat gresit� initiativa
cetateneasca privind regiunile si autonomia teritoriala si
ar fi "respins inregistrarea initiativei cetatenesti a CNS
(Consiliul National Secuiesc) si a UDMR, nedand "cale libera
strangerii celor peste un milion de semnaturi de sustinere
din cel putin sapte state ale Uniunii Europene.� Suparati
peste poate sunt ei, deoarece Comisia Europeana le-a dat
cu flit, anuntandu-i ca "initiativa nu tine de atributiile Uniunii
Europene.� Raspunsul este cat se poate de clar: "In urma
examinarii, cu regret va informam despre refuzul Comisiei
de a inregistra o propunere legislativa, cu scopul
implementarii Tratatelor. Niciunul din aceste prevederi nu
constituie o baza legala institutiilor europene pentru a initia
actiuni anume ale regiunilor nationale.� Cei bantuiti de
demonul hungarist al separatismului, al autonomiilor
teritoriale, al revizionismului ar fi bine sa bage la cap si sa
priceapa ca tot ce ei cer nu se poate! Nemultumiti sunt ei si
pentru faptul ca, in cazul "biroului de reprezentanta al
Pamantului Secuiesc, de la Bruxelles, inaugurat in 2011,
pentru judetele Harghita si Covasna, lucrurile se urnesc
greu, nedechizandu-si, de fapt, "inca portile�. Totul, dupa
spusele lui Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetan
Covasna, care nu-i sanatos daca nu-si vara nasul peste
tot, din cauza ca Guvernul Ungariei (nici nu se putea altfel!)
"inca nu a transmis contactul care pune la dispozitie, in
mod legal, spatiul destinat biroului�.

Alarmati se arata ei, asa cum reiese si dintr-o scrisoare
deschisa adresata pedagogilor maghiari, de catre Pentek
Janos, profesor pensionar, lingvist, presedintele Comisiei
Academice din Cluj-Napoca, ca "nivelul, eficienta,
competitivitatea invatamantului in limba maghiara din
Transilvania se afla intr-un permanent proces de slabire.�
Nivelul scazut al invatamantului in limba maghiara este,
indubitabil, si consecinta nivelului scazut al scolilor
maghiare, in urma separatismului scolar, a izolarii deloc
benefice pentru copiii maghiari. "Lipsa cunostintelor
adecvate, in cazul tinerilor maghiari, afirma el, va duce la
lipsa competitivitatii lor pe piata muncii.�

Si nu-i deloc de mirare, atata timp cat niste insi, nechemati,
vin tocmai de la Budapesta sa impuie capul unor naivi,
vorbindu-le despre "politica vizand Transilvania�. In aceasta
postura s-au aflat istoricii de la Budapesta, Bardi Nandor si
L. Balogh Beni, "conferentiind� � asa cum stiu si vor ei �
despre Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, despre
Tratatul de Pace de la Trianon, din anul 1920, dupa care �
zic ei � "Guvernul ungar a fost interesat de o revizuire
pasnica.� Cat de "pasnica � a fost revizuirea lor, au dovedit-o
ei, mai apoi, pe vremea diktatului, la Ip, Traznea, Muresenii
de Campie, Sucutard, Sarmasu, Moisei, Aita Seaca!
Exprimandu-si atasamentul doar fata de minoritatea
maghiara, nu si fata de majoritatea romaneasca, Ungaria
avea atunci in vedere chiar si o interventie militara a politicii
revizioniste. "Desfiintarea Ungariei istorice � spunea L.
Balogh Beni � a fost considerata ca fiind o masura injusta.
Trianonul este consecinta unui razboi pierdut. In perioada
interbelica, politicienii maghiari au stiut ca Ungaria Mare
nu poate fi restabilita, ca ar putea fi reala doar o revizuire
partiala, ce vizeaza teritoriile populate de maghiari.� Vina
istorica este aruncata asupra lui Bethlen Istvan, Gombos
Gyula si Teleki Pal, adepti ai principiului "Totul inapoi!�.
Aspiratiile revizioniste ale Ungariei au fost sprijinite, se stie,
de Mussolini si de Hitler, in ideea recastigarii Transilvaniei.
Conducatorii unguri, care au refuzat ideea unui schimb de
populatii, in frunte cu Teleki Pal, erau pentru a pune mana
pe arme intr-un "atac impotriva Romaniei, desi stiau ca
armata romana este mai bine pregatita decat cea ungara.�
Ei vroiau o revizuire cu sange! "Trebuie un sacrificiu serios.�
� clamau ei. Ce s-a petrecut in nordul Ardealului, ocupat de
autoritatile ungare, se stie: crime abominabile, barbarie,
demolarea si arderea bisericilor ortodoxe si greco-catolice.
Traim vremuri ale nelinistii, in care jivinele din umbra isi
arata mereu coltii, cu imbecila ura antiromanesca, cu acea
agresivitate analfabeta � cum scria, recent, prof. univ. dr.
Gheorghe Dumitrascu �, privind spre integritatea Statului
Roman, national si unitar. Cu indarjita si imbecila ura, cu un
antiromanism feroce, cu pornire bolnavicioasa, ei doresc
destructurarea si federalizarea Romaniei, aruncarea in
neant, acum, in secol 21 si in mileniu trei, a structurilor
constitutive ale Romaniei Mari, faurita la 1 Decembrie 1918!
Asta o doresc, zilnic, scaunasii-autonomisti, privind cu suflet
negru si ochi rai tot ce-i romanesc in aceasta inima de tara,
pamant al nasterii neamului nostru, aici la Portile Rasaritului,
in Gradina Maicii Domnului!

P. S. 1. Multumiri, pe aceasta cale, Centrului European de
Studii Covasna-Harghita, personal domnului dr. Ioan
Lacatusu, pentru sursa-documentara oferita! 2. Aflam, la
inchiderea editiei, ca marsul de protest al secuilor
autonomisti, care urma sa aiba loc la Targu-Mures, la
10 martie a.c., nu a primit autorizare, aviz favorabil obtinand
doar manifestarea de la Monumentul Secuilor Martiri!

Lasă un comentariu