"SE FACE RECE INAINTEA NOASTRA/ SI INAPOIA NOASTRA TOT LA FEL„!

De fiecare data cand cad iernile peste noi, chiar daca, de la un
timp, mai tarziu vin ele, ca si anul acesta, nu ca pe vremea
copilariei noastre, cand, intr-adevar, parcurgeam cele patru anotimpuri,
nu parca doar doua ca acum, asa cum am invatat la scoala, din
manualele vremii, traversand si acesta luna februarie a intoarcerilor in
gand, ne vin in minte, ca laitmotiv, versurile poetului Adrian Paunescu,
din poezia "Ratacitori, din iarna-n iarna�, rascolindu-ne sentimentele,
nu doar amintirile si trairile cotidiene: "Dar fumuri ies nemilostiv din
hoarna/ Si frigul ne e martor absolut/ Ca noi, ratacitori prin iarna,/
Cu primavara-n brate am zacut�. Si, desi am parcurs o luna decembrie,
apoi Boboteaza si ianuarie, nu cu geruri, incat sa inghete pietrele, ci
cu temperaturi de luna martie, cu ghiocei infloriti, parca strivit de
apasari, de griji, de taxe si impozite, romanul traieste ciudatul sentiment:
"Si tot ce-atingem, grabnic se transforma/ In turture, in chiciura si
frig./ Hipnotizati ca de-o ciudata norma/ Ingheata fluviul cand iesim pe
dig.// Se face rece inaintea noastra/ Si inapoia noastra, tot la fel,/
Sunt flori halucinante pe fereastra/ Si plansul ne e turture si el.�

Plansul este turture aproape zilnic romanului, sub catastrofele
climaterice care se tin lant, nu doar sub apasari si griji, adeverindu-se,
parca zilnic, cele scrise in Biblie, cartea cartilor si a intelepciunii, intr-o
Europa parsiva in care UE se vrea pastorul, iar noi, cei din cele 27 de
tari, turma! Mai altfel spus, unii, intr-o Europa dorita a regiunilor, nu a
natiunilor, ne-ar vrea un fel de tara a unor cantoane, daca s-ar putea
rupta in bucatele, maruntita, nu o Romanie Mare, unita, asa cum
inaintemergatorii ne-au lasat-o mostenire, ca, la randul nostru, tot
intreaga s-o lasam, zestre sfanta, urmasilor nostri. Cu prea multi
conducatori incompetenti, clantanitori, prea multi macanitori si
pupincuristi politici, din 1990 incoace, romanul se vede aruncat, fara
voia lui, dar vinovat si el de tacere, in apasare si suferinta, prins intr-o
ticalosie a intereselor, ca intr-o capcana, incat, parca zilnic: "Ca mortii,
ca-nviatii, ca postumii,/ Chemati la echinoctiul de acum,/ Venim din
cea mai mare iarna-a lumii/ Si numai iarna intalnim pe drum// Venim pe
barierele de gheata/ Cu talpile scrasnind prin zimti de
ger,/ Si nimeni astazi nu ne mai invata/ Ce acte la
inscriere se cer�.

In minte cu aceste versuri, cu altele despre noi,
"invingatorii naturii�, cum scria marele poet Adrian
Paunescu, care "mergem din victorie in victorie�, ca
"vedete ale marii si noii izbanzi� asupra naturii "care
se incapataneaza sa aiba legile ei�, nu ale noastre,
"pe care inca nici noi nu le-am inventat pana la
capat�, iar "mila e periculoasa�, cum, intr-o parodie
tragica, intitulata "Invingatorii naturii�, scria acelasi
Adrian Paunescu, vrem nu vrem, e bine sa ne intoarcem
cu nu prea mult timp, doar cu doua-trei saptamani in
urma, la acel tragic accident aviatic din Apuseni,
expresie categorica a neputintei guvernantilor actuali
de a salva semeni de-ai nostri, plecati intr-o misiune,
sa prevaleze organe, apoi sa-i salveze pe cei in grea
suferinta. Ei se aflau intr-o misiune umana, nu intr-un
zbor oarecare, intr-o excursie de placere! Atunci, in
acele imprejurari dramatice, ale unui zbor frant, dupa
cele 71 de minute de solicitari insistente, repetate, de
ajutor ale medicului Radu Zamfir, care a apelat la 112,
autoritatile statului, cele carora le revenea, cum se
spune "prin fisa postului�, datoria sa salveze vieti,
s-au acoperit de rusine si de un esec lamentabil de-a
dreptul. Ei, cei aflati ca salvatori, plecati la prelevarea
de organe, spre un oras al tarii, pentru cei care-si
asteptau randul sa le fie salvate vietile in pericol, dupa
mai bine de sase ore, au fost gasiti, nu de aceia care
ar fi trebuit sa fie acolo, unde era nevoie de ei, nu de
autoritatile oficiale, platite de noi toti sa-si faca
datoria, ci de moti, acei oameni cu inima mare, de
uriasa simtire umana. Din pacate, din cele sapte vieti
ale "colegilor de soarta�, cum spunea Rodica Rarau,
doua s-au stins, cu zile, cum spune romanul. Ranile
prabusirii, dar mai ales hipotermia i-au ucis, nesalvati
la vreme, pe pilotul experimentat � Adrian Iovan si pe
tanara locotenent, studenta la medicina militara,
Aurelia (Aura) Ion, de doar 23 de ani, care a plecat
dincolo, din aceasta lume, cu cele doua lacrimi
inghetate pe obraz. Din pacate, autoritatile statului
roman, neputincioase si confuze, cu toate G.P.S.-urile,
smartfoanele, internetul, invocate, de peste doua
saptamani incoace, au devenit, am vazut cu totii, un
fel de fata trista, penibila, a neputintei strigatoare la
cer, un fel de cooperativa a "Muncii in zadar�.

Cineva, parca intr-o intoarcere in timp, ar fi dorit
chiar sa nu se afle nimic despre accidentul aviatic cu
medicii in misiune, sa devina, poate, "strict secret�,
ca in cazul prabusirii avionului TAROM, la 4 februarie
1970, tot in Apuseni, la Varful Vladeasa, cu 21 de morti,
cand cautarile au inceput abia dupa trei zile!
A urmat, dupa prabusirea avionului, dupa moartea
celor doi oameni, un fel de rafuiala politica. Iar daca
ii acuzi, pe cei raspunzatori, vinovati de moartea unor
oameni, care ar fi putut fi salvati, daca arati cu degetul
spre Romatsa, STS, Ministerul Transporturilor,
Ministerul Internelor toti sar, aparandu-se, cu o
vehementa demna de cauze mai bune la acest inceput
de secol 21 si de mileniu trei, vremuri in care un satelit
performant, asa se spune, poate gasi chiar o minge
de tenis in iarba pierduta. Atunci, vazandu-i cum
arunca unii pe altii vina neputintei lor, a indiferentei,
oare ce ai putea sa mai spui? Haos si dezordine! Haos
si indiferenta! Haos si dispret fata de om! Haos si
aroganta! Haos si vina! Nimeni nu-i vinovat! Iar daca
arati cu degetul spre unul dintre ei, lucrurile se petrec
tocmai ca in ceata lui Pitigoi: "dai in unul tipa doi!�.
Oriunde in lumea asta, intr-o stare de normalitate,
bineinteles, in astfel de cazuri, urmeaza demisii in
serie, singura solutie, inainte de a da seama, mai apoi,
si in fata legii. Dar cine sa-si dea demisia? E adevarat,
Radu Stroe, ministrul Internelor, si seful de la Romatsa,
Aleodor Francu, au demisionat! Insa e prea putin! Toti
cei neputinciosi ar fi trebuit s-o faca, nu sa-l scoata
vinovat, chiar asta, in nechibzuinta lor, au facut-o unii,
pe pilotul Adrian Iovan, altii intrebandu-se daca
locotenentul Aura Ion avea sau nu aprobarea sa
paraseasca garnizoana, plecata, ca studenta
practicanta, in acel pentru ea ultim zbor salvator
pentru vietile unor semeni grav bolnavi. Nimeni acolo,
dupa acea tragedie, nu se considera "veriga slaba�,
vinovatii arata cu degetul unii spre altii, cei de la
Romatsa acuza ca "s-au dat coordonate gresite�, ca
"greselile s-au datorat unor informari eronate�, iar unii
o spun, trosc-pleosc, arogant si pe fata: "Nu era
treaba serviciului meu!�. Dar a cui treaba era? Oare
nu a celor platiti cu salarii grase din banii publici, deci
si ai victimelor Adrian Iovan si Aura Ion? Ce rusine!
"Nu este de competenta STS sa localizeze avioane si
telefoane!� � clama, cu emfaza, un alt destept. Dar a
cui competenta era? A boactarului de la vreun canton
parasit?! O dau, cei raspunzatori, ba pe dupa piersic,
ba ca puii in urzici, iar cei vizati direct se simt urzicati
si basicati de mama-focului!

Nevinovata se considera si Ramona Manescu,
ministrul Transporturilor din Romania, sotie de primar
al unui sector din Capitala, nu se stie prin ce minune
cocotata tocmai in inaltul jilt de demnitar! Oare nu se
gasea un specialist, un profesionist in domeniu,
pentru acest post? Cica, asa sustine, ca ea n-a
convocat Comitetul de Urgenta, care ar fi trebuit sa
coordoneze actiunile de salvare din Apuseni, in urma
prabusirii avionului, in caz de accident aviatic,
deoarece� n-ar fi fost cazul. Interpretand, dupa
bunul plac, legislatia privitoare la catastrofele
aviatice, in loc sa se implice in gasirea si salvarea
acelor oameni, sustine ca "n-au fost indeplinite patru
conditii cumulative pentru intrunirea Comitetului de
Urgenta, invocand HG 741/2008, Regulamentul in caz
de accident aviatic. Parca ar fi fost vorba, acolo,
despre niste saci cu cartofi, nu de vietile unor oameni!
In picioare, precum pisica, pica, asa cum s-a intamplat
de fiecare data, cand cineva a incercat sa-l disloce
de acolo, unde prin vointa lui Traian Basescu, a prins
adanci radacini, a cazut, si de data aceasta, acel
Marcel Opris, seful STS (Sistemul de Transmisii
Speciale)! Greu sunt de trimis la plimbare oamenii
presedintelui, Marcel Opris detinand multe date
despre alegerile prezidentiale, precum si in legatura
cu referendumul pentru destituirea lui Traian Basescu.
N-ar fi lipsit de interes, apoi, sa aflam ce a facut si CNI
(Comunitatea Nationala de Informatii), daca ea, intradevar,
mai exista?!

Numeroase sunt concluziile si invatamintele care
se desprind in urma acestei drame aviatice. In
primul rand, in acest haos politic, coordonarea intre
institutiile statului a lipsit total. N-a existat, asa cum
ar fi fost firesc, o coordonare, absolut necesara,
intre STS, ISU, Romatsa, Ministerul Transporturilor,
Ministerul Internelor, pentru localizarea, urgenta,
a avionului prabusit, cautarea lui si salvarea vietilor
omenesti. Se simte lipsa unui centru de comanda!
Poate ca acum, prin implicarea medicului Raed
Arafat, secretar de stat, acest deziderat se va
realiza in beneficiul omului, al societatii romanesti,
in primul rand.

Deocamdata, dupa toate cele intamplate, noi,
romanii, ne intrebam: ce sistem national de informatii
avem? Cum se justifica investitiile enorme ale statului,
din si asa atat de putinii bani, in formule ineficiente?
Cum se justifica salariile celor care trebuie sa-si faca,
asa cum se cere, datoria? Ei sunt platiti cu bani grei
sa stie, urgent, tot ce se petrece in tara, sa ne apere
imediat! Pentru asta sunt ei pusi acolo!
Sa te mai miri, oare, ca roman, ca in tara asta, in
care, vara-iarna, ne petrecem viata data de Dumnezeu
intre coduri galbene, portocalii si rosii, trei prefecti
sunt destituiti in judete din sudul Romaniei? Motivul?
Habar nu aveau ce se petrece chiar sub nasul lor pe
teritoriul potopit de nametii cat casa, pe care ei erau
cei numiti si datori sa-l cunoasca bine, sa-l conduca,
in calitatea lor de reprezentanti ai Guvernului! S-a mai
dovedit o data, daca mai era nevoie, ca, daca lasi
haturile intamplarilor putin din mana, acestea "isi iau
maidanul� si "Deodata viata-n creier ne rastoarna/
Un adevar ocult, cu ochi sticlosi,/ Ca n-avem cum sa
mai fugim de iarna,/ Ca suntem iarna care naste iarna,/
Intr-un etern colind de eschimosi�.

Recitim versurile poetului Adrian Paunescu, in
aceste zile de sperante, de asteptari indreptatite, de
griji zilnice si de ganduri pentru viitor, cu nadejdea ca
vom depasi, odata si odata, si "iarna vrajbei noastre�,
prea prelungita si, din pacate, prea daunatoare
neamului si interesului nostru national!

Lasă un comentariu