Fapt divers si„ nu prea!
MINEREUL DE URANIU „ VALOROS, DAR PERICULOS

sfarsitul anilor 1960 - inceputul anilor 1970, fiind inspector teritorial
la Inspectoratul de Stat ISCIR, verificam si autorizam functionarea
instalatiilor sub presiune si de ridicat, la inceput in regiunea Bacau si
Iasi, apoi, in zona Brasovului si Regiunea Mures Autonoma Maghiara,
cu extindere in regiunile Sibiu si Craiova (din cauza lipsei inspectorilor
de specialitate si a ritmului de industrializare socialista a tarii).
Datorita legitimatiei de control emisa de Consiliul de Ministri, aveam
acces liber, ziua sau noapte, in toate unitatile industriale, iar conducerile
acestora erau obligate sa imi asigure toate conditiile, de la mijloace de
transport si haine de protectie, pana la personal activ de specialitate
(muncitori, maistri, ingineri).
Dar, in zona Ardealului si a Sucevei, am intalnit ceva de neinteles. Era
vremea cand mai plateam despagubiri de razboi catre URSS si existau
mai multe intreprinderi cu antetul "SOVROM�, in toate domeniile
industriale si de transport rutier, naval si aerian. Mai aveam conventie si
cu industria miniera, unde aveam acces doar la avarii sau la accidente.
Cand s-au infiintat judetele, in zona Harghita, Neamt, Suceava existau
niste exploatari secrete si nimeni nu vorbea despre ce se intampla
acolo. Totusi, unii de prin Tulghes, care aveau baza de utilaje, mi-au
divulgat ca SOVROM scoate din zacamant sterilul, apoi minereul de
uraniu, in mare secretomanie, dar cu putina protectie civila,
cunoscandu-se gradul mare de iradiere si bolile pe care le poate declansa.
Acest minereu era transportat, pe sosele sau pe calea ferata, in URSS,
pentru extragerea acestui valoros, dar periculos element chimic, atat de
necesar rusilor in experimentarea diferitelor arme sau motoare atomice.
Trecand prin zona Borsec, Tulghes, Durau, ma uitam la gurile de mina,
la sterilul scos la suprafata, de culoare gri deschis, care se scurgea, pe
timp de ploaie, in raurile din apropiere. Vara, praful plutea in aer, iar
vegetatia din jur era aproape inexistenta. Am cunoscut in acei ani multi
oameni din zona (mai varstnici, mai tineri, barbati, femei si copii), iar mai
tarziu am aflat ca multi dintre ei au disparut. Cei ramasi in viata pareau
imbatraniti prematur si se plangeau de tot felul de dureri, nu numai cei
care lucrasera in mina de uraniu, ci si cei care locuiau in jur.
In 1986, cand s-a produs explozia centralei atomice de la Kernobal, norul
radioactiv a avut traiectoria peste Iasi, Neamt, Gheorgheni, Tulghes si Borsec.
Unii care s-au imbolnavit au dat vina pe acel accident, insa se inselau.
Dupa 1989, trecand prin judetul Harghita, ca simplu pensionar, am
constatat cu durere ca zeci de familii numeroase, pe care le cunoscusem
in trecut, au disparut, decimate de cancere de toate felurile, silicoze si
alte boli care le-au scurtat viata. Am discutat cu medici de pe acolo sau
din judetul Mures, intrebandu-i ce parere au despre aceste morti premature,
iar unii mi-au confirmat ca e posibil ca acea exploatare a minereului de
uraniu, abandonata si neconservata corect, sa fie de vina, insa ca au
rezerve, atata vreme cat nu cunosc exact structura chimica a acelui minereu.
Au trecut zeci de ani de la acea exploatare si, ca octogenar specialist
in alt domeniu decat cel medical, inca ma intreb daca acele familii nu au
fost decimate de prezenta in geologia zonei a acestui valoros, dar
periculos minereu chimic. Numai medicii si cercetatorii pot da un raspuns.

Lasă un comentariu