CU GANDUL LA SATUL MEU

Cand imi aduc aminte de satul meu, mai cred ca
toti oamenii de acolo sunt fericiti sau ar trebui sa fie
asa cum erau ei prin ochii mei de copil. Comuna mare
cu peste 4.000 de suflete, cu doua clase paralele in
ciclul primar, iar in bilantul anual facut de preot in
ziua Sfantului Vasile, intre botezuri si inmormantari,
botezurile erau totdeauna mai multe. Si nu era voie
ca cineva sa fie nefericit, chiar in opinci sau chiar
daca painea era din malai. Asa credeam eu, si chiar
azi as dori sa fie la fel chiar daca putini mai stiu cum
sunt opincile, iar un dram de paine n-ar mai trebui sa
lipseasca de pe masa nimanui. Dar cate au trecut de
atunci, nu numai mult timp, ci au trecut generatii
intregi de sateni prin plecarea la scoli si meserii sau
plecarea la cele vesnice.
Doar hotarele au ramas tot acolo, chiar daca s-a
trecut prin colectivizare, prin revolutie si, cumva, iar
ne-am intors la un nou inceput cand fiecare se bizuie
pe o bucata de pamant si pe puterea bratelor si a
mintii ca sa poata privi in viitor. Si cine n-ar vrea
sa aiba tractor cu tot ce trebuie dupa el si de ce
nu chiar si o combina, chiar mai mica, deoarece
plugul si secera de odinioara nu mai corespund
zilelor noastre si nici puterii de a le pune la
treaba. Sa ne aducem aminte ca pentru arat mai
era nevoie si de cel putin doua vaci care nu doar ca
s-au emancipat, ci incep sa dispara prin comparatie
cu ce erau candva.
Astfel ca asigurarea lucrarilor de baza a pamantului
este marea si permanenta grija a fiecarui
proprietar. Fie ca nu are acces la utilaje la timp sau
pretul este aproape prohibitiv, lucratul pamantului
este un necaz permanent care indeparteaza fericirea
sau fie chiar bucuria de care aminteam la inceput.
Gandul ma duce la ceva in comun, dar nu la CAP
care s-a dovedit ca nu corespunde modului nostru
de gandire, dar m-ar duce la ceva de genul SMTurilor.
O comunitate suficient de mare cum e satul
meu chiar daca i s-au injumatatit numarul de suflete,
poate sa puna impreuna putinul fiecaruia pentru a
realiza putere si garantie suficiente pentru 10 tractoare
utilate si 4 combine capabile sa lucreze tot pamantul
comunitatii. Dar asa ceva care ar fi in beneficiu al marii
majoritati a populatiei se poate face numai in conditii
de organizare si conducere deosebite. Am folosit
expresia "deosebite� nu pentru ca este un lucru
imposibil, dar este intr-adevar greu de realizat cu
mentalitatea actuala. Ar trebui sa ne bucuram ca totusi
avem o posibilitate, decat sa nu avem niciuna. Ca sa se
poata infaptui un astfel de proiect, comunitatea ar trebui
sa aiba coeziune, sa fie apta sa-si aleaga conducatori
capabili si corecti, sa fie afiliata la un notar care sa
produca acte prin care fiecare participant sa fie sigur
de afacere si de derularea ei.
Daca un notar s-ar gasi, coeziunea si increderea sunt
realitati care cer prea mult timp pentru a se schimba. Si
asa ne pierdem nadejdea in astfel de planuri. Si totusi
am avut ocazia sa ma contrazic...
Incepeau primele semne de toamna, cand la
Pogaceaua se sarbatorea hramul bisericii comunale de
Sfanta Marie Mica, ocazie fericita la care am fost prezent
aproape din intamplare. Satul intreg era in sarbatoare,
erau si invitati. Din ceremonia religioasa am ramas cu
inaltatoarea rugaciune a unui grup de preoti, dedicata
zecilor de eroi ai comunei. La lingurita de vin sfintit au
venit foarte putini copii. Nu ca pe timpul meu. Dar mi-a
atras atentia predica parintelui paroh Pintea, in special
acel final, cand preotul a indemnat pe cei prezenti sa
zaboveasca in curtea bisericii la un pahar de suc sau
vin pus la dispozitie de organizatori. Adica sa se
intalneasca, sa discute si sa se simta bine impreuna.
Iata o ocazie minunata ca satenii si nu numai ei sa
socializeze sa se impace luand ca model invatatura
crestineasca. In astfel de comunitati si cu asemenea
indrumari pot sa se creeze conditii de colaborare intre
oameni care sa duca la proiecte comune, mai mici sau
mai mari. Poate chiar acum cand guvernul vine cu noi
stimulente pentru cei care se asociaza. Sa dea domnul.

Lasă un comentariu