Unirea Principatelor Romane, act de supravietuire pe scena istoriei

Pentru fiecare popor au existat anumite momente de
gratie, in care unitatea a primat. Avem si noi, romanii, cateva
astfel de episoade, in istoria noastra - din ce in ce mai putin
studiata la scoala. Unul dintre ele este cel serbat an de an,
in data de 24 ianuarie - unirea in cuget si simtiri a Moldovei
si Tarii Romanesti. Numita si Unirea Mica, aceasta
sarbatoare este, in mod traditional, un motiv de bucurie,
atat pentru copii, cat si pentru oamenii mari, fiecare avand,
odata in an, ocazia sa joace Hora Unirii si sa cante "Hai sa
dam mana cu mana/Cei cu inima romana!�.
24 Ianuarie este un eveniment semnificativ, care poate fi
cinstit pentru ca a insemnat, parafrazandu-l pe Mihail
Kogalniceanu, "cheia de bolta� pe care s-a construit
Romania moderna, iar Biserica a avut rolul ei firesc de a
stimula aceasta actiune de apropiere care avea sa se
dovedeasca atat de utila in existenta romanilor.
Numai ca, din pacate, astazi traim vremuri in care romanii
nu prea mai au motive sa sarbatoreasca. Ziua de maine nu
stiu ce poate sa le ofere. Salariile - subiect extrem de gingas
pentru orice familie de romani - sunt insuficiente si, poate,
vor mai scadea, pensiile sunt de mizerie si oricum puse sub
risc, oamenii pe drumuri, in somaj, starea de sanatate a
populatiei e la pamant, educatia la fel. Pare logic sa nu mai
iasa lumea in piata, imbracata in haine de sarbatoare si sa
se bucure de un mare eveniment al istoriei poporului roman.
Si daca, totusi, romanii, manati de patriotism, iar altii de
curiozitate, vor iesi, la aparitia unor personalitati publice,
pe care nu le simpatizeaza, isi vor exprima zgomotos
nemultumirile-stare nepotrivita contextului de sarbatoare.
Mereu ne lamentam si nu invatam nimic. De momentele
grele n-a dus lipsa niciodata poporul roman. Nici in anul de
gratie 1859, oamenii din cele doua Principate nu aveau
pensii, si nici salarii decente. Evident ca nici macar nu stiau
sa se planga de aceste lipsuri. Oamenii de atunci. insa, au
uitat de saracie, de tot felul de suferinte, de vrajmasiile care
le epuizasera puterile. In plus, ei aveau ceva ce noi, cei de
astazi, nici macar nu mai stim ca ne lipseste: il aveau in inimi
pe Dumnezeu. Dand dovada de solidaritate, intelepciune si
viziune, parlamentarii au votat intr-un singur glas si l-au ales
Domn pe Alexandru Ioan Cuza, atat in Moldova (5 ianuarie
1859), cat si in Muntenia (24 ianuarie 1859). Atunci romanii
au gasit nu puterea, ci entuziasmul necesar pentru a purta
pe bratele multimii conducatorii, spre decizia dorita de toti.
La urma urmei, au avut si forta sa doreasca un lucru abstract,
cum este Unirea, si chiar daca nu cuprindeau cu
posibilitatile lor intelectuale toate consecintele acestui act,
au inteles, in spirit crestinesc, ca: "Unde-i unul nu-i putere/
La necaz si la durere./Unde-s doi, puterea creste/Si
dusmanul nu sporeste�.
Unirea de la 1859 poate deveni o mare lectie a istoriei,
care sa ne ajute sa iesim din tragica fundatura in care ne
aflam acum.

Lasă un comentariu