"TRAIM IN CARAGIALE, VISAND LA EMINESCU„

Prima statuie a lui Eminescu in
Romania a fost ridicata in 1911, la
Galati, cu bani stransi din subscriptie
publica. Dupa evenimentele
din decembrie 1989,
vreme de 20 de ani, pana in 2009,
statuia a fost vandalizata. Faclia
din mana femeii inchipuind muza
poetului a disparut de 12 ori,
intotdeauna in preajma zilei de 15
ianuarie! De 12 ori, faclia a fost
refacuta si repusa la loc, in
monument!
De-atunci, din 2009, presa nu a
mai semnalat vreun furt al facliei,
dar nici faptasii n-au fost prinsi!
Oare ce reactie ar fi avut acei
galateni de isprava care au ridicat
statuia, in 1911, vazand-o
vandalizata de concitadinii lor de
peste veac?
Dar despre formalisme, festivisme
redundante, clisee (caci
mai exista, pe ici, pe colo!) care
isi mai fac loc de doua ori pe an,
la aniversarea si la comemorarea
Poetului, in toata tara?
Dar despre cei care il contesta
pe Poet, unii scarbiti de pilozitatea
excesiva de pe picioarele
acestuia, altii oripilati de
"avatarul� lui Eminescu, cadavrul
mumificat din debara?
In vreme ce unii il "sufoca�
omagiindu-l redundant si altii
arunca piatra, omorandu-l, in
fiecare an, la date fixe, 15 ianuarie
si 15 iunie, o mare parte dintre
romani, de la parlamentari la
pietari, de la docentii fara liceu
la analfabetii cu ifose, vanda-lizeaza limba romana, in fiecare zi
din an.
Eu cred ca acei galateni inimosi
de la inceputul veacului XX ar fi intrat
in pamant de rusine daca ar fi vazut
statuia vandalizata ani la rand! Mai
ales ca ei mai patisera o rusine! Cand
si-au propus sa ridice statuia, poate
s-au gandit ca asa vor mai spala din
rusinea de a fi fost concitadinii lui
Grigore Ventura, cel care, in 28 iunie
1883, printr-o josnica turnatorie il
trimitea pe Eminescu la ospiciu.
Gazetarul Eminescu devenise
periculos pentru guvernantii corupti
si pentru jocurile clasei politice cu
puterile Europei, Austro-Ungaria,
Germania, Rusia.
P.P Carp transmite de la Viena, "in
teritoriu�, directiva: "Mai potoliti-l pe
Eminescu!� Obedientul Grigore
Ventura (catalogat de G. Calinescu
in "Istoria Literaturii Romane� drept
"scriitor de teatru marunt pana la
1900�), cu un zel demn de cauze mai
bune, pune in opera indicatia pretioasa
a lui P.P Carp. Printr-un
concurs de imprejurari, il scoate pe
Eminescu dintr-un loc public
(restaurantul Capsa) si il duce la
Baia Publica, unde il inchide intr-o
cabina. Apoi, anunta politia sa vina
sa-l ridice pe Eminescu (care a
innebunit) de la Baile Mitrasewski,
unde Eminescu se inchisese pe
dinauntru (chipurile) intr-o cabina.
Eminescu, firesc, s-a impotrivit la
arestare, astfel a fost intarit
"diagnosticul� de nebunie si a fost
internat in sanatoriul doctorului Sutu, locul unde a inceput calvarul,
haituirea Poetului, care au durat
pana in 1889.
La nici doua luni de la internarea
lui Eminescu, nefericitul Grigore
Ventura juca ipocrit rolul aparatorului
lui Eminescu, acuzandu-l pe
Macedonski ca ar fi vinovat de
arestarea poetului, in urma acelei
epigrame ("Un X pretins poet acum��).
Grigore Ventura (nascut in 1840
la Galati) s-a stins din viata in 1909,
cu doi ani inainte ca galatenii sa
ridice in orasul lor bustul din
marmura al lui Eminescu.
Intr-un fel, Grigore Ventura se afla
printre noi, ca de altfel, toate
personajele create de I.L Caragiale,
pentru ca G.V. a fost tiparul dupa
care nenea Iancu i-a dat nastere lui
Rica Venturiano, din "O noapte
furtunoasa� (premiera in 1879 la
Teatrul National Bucuresti, cu patru
ani inaintea josnicei turnatorii).
Mihai Eminescu si Ion Luca
Caragiale, doua genii ale Culturii
romane, a caror aniversare e la doua
saptamani una de alta!
Peste cateva zile vom constata,
din nou, actualitatea lui Caragiale si
vom rade din nou, amar! Rasu�-plansu�!
Parca ne-am cam saturat de atata
actualitate (a personajelor din opera
dramaturgica) a unui clasic!
Eu cred ca insusi� contemporanul
nostru, Caragiale, e scarbit
si el de actualitatea personajelor
sale, de zelul cu care acestea
evolueaza (si prolifereaza!) pe toate
scenele vietii publice romanesti, de la cea politica la cea sociala si
chiar� culturala.
Coane Iancule, da-le un relache�
prelungit personajelor matale, intre ziua
amicului Eminescu si 30 ianuarie,
aniversarea domniei tale!
Macar doua saptamani tara noastra
sa stea sub semnul Eminescului
si sa se proclame teritoriu liber de
naravurile si moravurile personajelor
lui Caragiale!
Macar acum sa inceteze spectacolul
ipocriziilor, al tradarilor, al
impostorilor, al incompetentilor, al
imoralilor, al tupeismelor, al parvenitismelor,
al nepotismelor, al
egoismelor si al atator alte isme!
Din Caragiale sa ne (re) amintim
acum doar un omagiu adus lui
Eminescu!
Pacat ca nicio televiziune nu l-a
invitat pe nenea Iancu, in studiou,
in direct, sau macar in transmisie din
eternitate, "prin telefon�, sa auda
poporul cuvintele pline de nostalgie,
de drag de Eminescu! Bine ca
aceste cuvinte "daltuite� de firea
poetica a marelui dramaturg sunt
conservate pe suportul (cvasi)
clasic, fila de carte, electronica sau
clasica.
Cititi, contemplati statuia lui
Eminescu, ridicata din cuvinte, de
Caragiale: "Era o frumusete. O figura
clasica, incadrata de niste plete
mari, negre. O frunte inalta si senina
si niste ochi mari, iar la aceste
ferestre ale sufletului se vedea ca
cineva este inauntru. Un zambet
bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant coborat dintr-o
icoana, un copil predestinat
durerii, pe chipul caruia se
vedea scrisul unor chinuri
viitoare. Ma recomand, Mihai
Eminescu ! Asa l-am cunoscut eu.
Cata filozofie n-am depanat
impreuna toata noaptea aceea,
cu nepregetul varstei de
saptesprezece ani! Ce entuziasm!
Ce veselie! Hotarat, inchipuirea
nu ma inselase! Era un
copil minunat!�.
Hotarat lucru, (si) lui Caragiale
ii e dor de Eminescu, mai ales
cand, ca parinte rusinat, isi vede
odraslele (personajele), pe
Catavencu, pe Zoe, pe Pristanda,
pe Agamita cu familia lui de la
patrusopt, pe jupan Dumitrache,
pe Nae Ipingescu, pe Veta, pe
Zita, pe Nae Girimea, pe Iancu
Pampon, pe Mita Baston, pe
Didina Mazu, pe coana Ifimita si
pe conu Leonida, zburdand in
voie, prin realitatile zilelor noastre!
Zilnic traim sub semnul inalt,
astral, al geniului Eminescului, dar
si in mazga realitatii in care se
misca dezinvolt personajele lui
Caragiale! Si, iata-ne, acoperind cu
fapte vorbele lui Laurentiu Ulici:
"Traim in Caragiale, visand la
Eminescu!�
A propos, asa... de-un caprit,
de-un pamplezir, anul asta, noi cu
cine votam, nene Iancule? Ori cu
aia, ori cu ailalti? Din aceasta
dilema vom putea iesi?

Lasă un comentariu