Ceea ce va propun astazi ca subiect de gandire la aceasta rubrica
este, un moment liric cu Vasile Militaru:
Magarul si oglinda
"Un magar nerod si care cu vreo cativa ani in urma
Vietuise langa turma,
Cand era silit sa care
Pe spinare
Mii si sute de samare,
Nu stiu cum, prin ce�ntamplare
A ajuns
La coama tuns,
Cu pomada parfumata pururi uns;
A ajuns, in scurt, bogat
Si, -de necrezut, dar totusi lucru foarte-adevarat,
Invitat prin mari saloane
De boeri si de cucoane.
Dar magarul, indispus,
Ii privea pe toti, de sus,
Cautand mereu s�arate, cu�ndrasneli fara pereche,
Ca�i boer de vita veche,
De si gesturile-i toate, totdeauna de gust prost,
Spuneau lumii, pe de rost,
Ce fel de boer anume era el si cine-a fost.
Intr�o zi insa, magarul ingamfat si crai de ghinda,
S�a�ntalnit si c�o oglinda,
iar oglinda, indrazneata,
Numai drept stiind sa spuna, cica i-ar fi zis in fata:
- Ifosul iti e�n zadar,
Ca, oricat de mult te-ai crede
Si ti-ai pune pe vesminte aur si margaritar,
Cin�te-aude si te vede,
Altceva nu poate crede ca poti fi decat magar;
- Eu, magar? - racni magarul, napustindu-i-se�n glaf
Si, c�o singura copita, el facu oglinda praf.
�
- Ah, a suspinat oglinda, trecand dincolo de viata:
Adevarul, totdeauna doare, cand e spus in fata,
Si, oricat te stii pe lume ne�ntinat ca albii nuferi,
Omule, cand faci ca mine, pregateste-te sa suferi�.
