Basescu solicita Parlamentului reexaminarea legii privind vanzarea terenurilor agricole extravilane

Distribuie pe:

Presedintele Traian Basescu a semnat cererea prin care
solicita Parlamentului reexaminarea legii privind unele
masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor
agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de
infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea
Pietei Funciare.
Presedintele isi motiveaza cererea de reexaminare aratand
ca este necesara regandirea articolului 2, potrivit caruia
prevederile legii se aplica atat persoanelor fizice - cetateni
romani, respectiv cetateni ai unui stat membru al Uniunii
Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind
Spatiul Economic European (ASEE), cat si "persoanelor juridice
avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene�.
"Aceasta reglementare nu este clara intrucat trebuie prevazut
expres daca legea se aplica si persoanelor juridice avand
nationalitatea romana sau numai persoanelor juridice avand
nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decat
cele romane. Precizarea este utila deoarece un act normativ
trebuie sa fie predictibil si previzibil�, arata presedintele, potrivit
unui comunicat de presa AGERPRES.
Traian Basescu atrage totodata atentia ca legea ar urma sa fie
aplicabila persoanelor juridice care au nationalitatea unui stat
membru al Uniunii Europene si, implicit, si Agentiei Domeniilor
Statului, agentie care ar urma sa fie preluata de catre Autoritatea
pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare odata
ce aceasta va fi infiintata.
"Vanzarea terenurilor agricole extravilane care se afla in
patrimoniul Agentiei Domeniilor Statului trebuie sa se realizeze
exclusiv printr-o procedura de licitatie publica si nu prin
parcurgerea procedurii de vanzare-cumparare reglementata de
prezenta lege�, spune Basescu.
Un alt articol care necesita imbunatatiri in opinia sefului
statului este cel prin care se reglementeaza dreptul de
preemptiune in cazul instrainarii, prin vanzare, a terenurilor
agricole situate in extravilan.
Articolul 4 stipuleaza ca drept de preemptiune pot avea si
persoanele fizice cu varsta de pana la 40 de ani care desfasoara
activitati agricole pe raza administrativ-teritoriala a localitatii si
statul, la pret si in conditii egale, in ordinea stabilita prin lege.
"In aceasta situatie, legea nu ofera criteriile prin care aceste
persoane pot face dovada calitatii de agricultor, art. 25 din
lege prevazand ca se vor elabora norme metodologice pentru
aplicarea legii. Apreciez oportun ca aceste criterii sa fie
prevazute in cuprinsul legii, iar nu intr-un act normativ inferior
legii�, sustine Basescu.
Referitor la articolele privitoare la infiintarea Autoritatii pentru
Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare si la preluarea
de catre aceasta a atributiilor Agentiei Domeniilor Statului,
Traian Basescu precizeaza ca potrivit legii nr. 268/2001 ADS
exercita in numele statului prerogativele dreptului de
proprietate asupra terenurilor cu destinatie agricola apartinand
domeniului privat al statului.
"In consecinta, Autoritatea, avand un drept de preemptiune
potrivit art. 4, va putea cumpara, in numele statului roman,
terenurile agricole extravilane. Autoritatea indeplineste si
atributii cu privire la verificarea exercitarii dreptului de
preemptiune, cat si a conditiilor legale de vanzare-cumparare
de catre potentialul cumparator. Drept urmare, aceasta autoritate,
pe de o parte, are un drept de preemptiune similar coproprietarilor,
arendasilor, proprietarilor vecini, persoanelor care
desfasoara activitati agricole pe raza administrativ-teritoriala a
localitatii, precum si statul roman, iar pe de alta parte, verifica
si indeplinirea procedurii referitoare la exercitarea dreptului de
preemptiune. Consider oportun ca aceasta verificare a procedurii
sa fie conferita prin lege unei alte autoritati, iar nu celei impliimplicate
efectiv in desfasurarea procedurii, in calitate de beneficiar
al dreptului de preemptiune�, solicita presedintele.
Totodata, Traian Basescu se refera si la faptul ca Autoritatea
emite avizul incheierii contractului de vanzare-cumparare al
terenurilor cu destinatie agricola de catre persoanele fizice
prevazute la art. 2, aceasta reglementare fiind deficitara in opinia sa.
"Avizul se emite numai persoanelor fizice, nu si persoanelor
juridice, ceea ce ar conduce la o reglementare discriminatorie.
Emiterea avizului de catre o autoritate centrala va duce, inevitabil,
la ingreunarea procedurilor privind vanzarea-cumpararea
terenurilor agricole din extravilan. Astfel, se impune instituirea
unei proceduri de verificare si conformitate a respectarii
dreptului de preemptiune clara, flexibila si apropiata de
interesele persoanelor ce intentioneaza sa instraineze terenuri
agricole in extravilan�, se arata in cererea de reexaminare.
In ceea ce priveste aplicarea legii trimisa spre promulgare,
Traian Basescu face referire la art. 25 care prevede ca
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Ministerul
Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice vor elabora,
in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a actului
normativ, norme metodologice.
"In acest context, pentru a se evita un blocaj in ceea ce priveste
tranzactiile care au ca obiect vanzarea-cumpararea de terenuri
agricole extravilane, consider ca ar trebui sa se prevada ori ca
legea va intra efectiv in vigoare la data aprobarii prin hotarare a
Guvernului a normelor metodologice, ori ca, in intervalul de
timp de la data intrarii in vigoare a legii pana la data aprobarii
normelor metodologice, urmeaza a se aplica legislatia civila,
de drept comun, in materia dreptului de preemptiune�, afirma
seful statului potrivit sursei citate.
Traian Basescu adauga ca in opinia sa legea trebuie sa
prevada si procedura de urmat in cazul in care dreptul de
preemptiune nu este exercitat de catre beneficiarii legali, iar
vanzatorul terenului, pe piata libera, primeste o oferta de pret
mai mica decat cea din oferta de vanzare a terenului agricol
extravilan facuta la momentul declansarii procedurii de vanzare.
Proiectul de lege a fost dezbatut si adoptat de catre Parlament
la inceputul lunii decembrie 2013.

Muzee din Germania,
Romania si Ungaria au creat un site
consacrat vietii svabilor de pe Dunare

Viata si istoria comunitatilor de svabi de pe Dunare sunt
prezentate pe un nou site internet lansat saptamana aceasta in
cooperare cu muzee din Germania, Romania si Ungaria,
informeaza agentia ungara de presa MTI.
Directorul de proiect Tamas Szalay a declarat, intr-o conferinta
de presa la Pecs (sud-vestul Ungariei), ca initiativa vizeaza
intarirea legaturilor culturale, istorice si economice dintre
diaspora germana si Ungaria, Romania si Serbia. Comunitatile
germane ar putea fi interesate sa revada aceste locuri, ceea ce
ar sustine dezvoltarea turismului.
Proiectul ii prezinta pe asa-zisii Donau-Schwaben, plecati din
sudul Germaniei pentru a se stabili de-a lungul Dunarii in secolul
XVIII si care au dezvoltat un patrimoniu cultural distinct. In
Regatul Ungariei s-au stabilit atunci circa 400.000 de svabi. Dupa
cel de-Al Doilea Razboi Mondial, aceste importante comunitati
germane au fost obligate sa-si paraseasca locuintele si sa se
intoarca in Germania, in cea mai mare parte chiar pe pamanturile
stramosilor lor, in landul Baden-Wurttemberg.
Proiectul de realizare a portalului internet a fost finantat in
comun de Uniunea Europeana, Muzeul Svabilor din Ulm, patru
muzee din Romania, unul din Ungaria si unul din Serbia,
mentioneaza MTI.

P&G aduce mamele sportivilor
romani in Casa Familiei la Jocurile
Olimpice de la Soci

Procter&Gamble, unul dintre partenerii globali ai Comitetului
International Olimpic (CIO), si brandurile sale a anuntat ca
sustine mamele si familiile sportivilor care vor merge la
Jocurile Olimpice de iarna de la Soci (7-23 februarie), printre
care se numara Eva Tofalvi (biatlon), Marinela Mazilu
(skeleton) si mamele acestora.
Compania lanseaza Casei Familiei P&G, parte a campaniei
"Multumesc, Mama!�, a doua actiune de acest gen dupa Jocurile
Olimpice de la Londra, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
"Este o casa departe de casa, unde familiile pot petrece timp
impreuna intr-un spatiu relaxat si prietenos. Localizata in parcul
olimpic de la Soci, Casa Familiei P&G va fi deschisa de pe 8
pana pe 23 februarie, oferindu-le mamelor si familiilor
sportivilor tot confortul de acasa�, precizeaza comunicatul.
"Credem ca in spatele fiecarui atlet sta o mama extraordinara�,
afirma Marc Pritchard, P&G Global Brand Building Officer.
"Asa cum produsele noastre sunt alaturi de mame zi de zi, vom fi
alaturi de mamele olimpicilor in Casa Familiei P&G cu servicii
care fac cu adevarat diferenta atunci cand familia nu beneficiaza
de comfortul propriului camin�, a mai spus Pritchard.
Compania va ajuta mamele unor sportivi din peste 20 de tari
sa mearga la JO de la Soci.

AGERPRES

Lasă un comentariu