ALEX. STEFANESCU „ PETRE TUTEA

Petre Tutea (nascut la 6 octombrie 1901 in comuna Boteni
din judetul Arges, in familia unui preot ortodox) a facut
parte, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, din
elita intelectuala a tarii. Studiase Dreptul la Cluj, se initiase
in istoria formelor de guvernamant la Universitatea
"Humbold� din Berlin si devorase pe cont propriu mii de
carti, ajungand inca inainte de a implini treizeci de ani un
erudit. Ganditor original, considerat un "geniu al oralitatii�,
nationalist fervent, deopotriva sincer si declamativ, prieten
al lui Nae Ionescu si al celor formati la scoala lui Mircea
Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica
s.a., s-a bucurat de recunoasterea contemporanilor. In
timpul lui Ion Antonescu a fost director in Ministerul
Economiei. Dupa instaurarea regimului comunist a cazut
in dizgratie si a avut de suferit represalii drastice, fiind
anchetat, batut si intemnitat. In cursul a 13 ani de detentie
(1948-1953 si 1956-1964) a trecut prin penitenciare din
Bucuresti, Jilava, Ocnele Mari si Aiud, cunoscute ca locuri
de exterminare a detinutilor politici. A reusit sa
supravietuiasca si, mai mult decat atat, sa continue sa
vorbeasca celor din jur, detinuti si gardieni, despre credinta
sa in destinul poporului roman si in valorile crestinismului.
O fraza rostita de el in inchisoare a ramas celebra: "Fratilor,
daca murim aici in lanturi si in haine vargate nu noi facem
cinste Poporului Roman, ci Poporul Roman ne-a facut
onoarea sa murim pentru el!�
Eliberat in 1964, a dus o viata de proscris. Locuia intr-o
garsoniera modesta de la ultimul etaj al unui bloc de langa
Cismigiu (str. Episcop Ambrozie nr. 2-4, etaj VIII, apart. 49,
sector 1, Bucuresti) si, neavand dreptul sa publice, traia
aproape exclusiv dintr-un ajutor banesc dat de Uniunea
Scriitorilor. ("Il gaseam aproape zilnic � isi va aminti peste
ani Horia Stanca � la restaurantul-cantina al Uniunii, unde
el lua masa si unde ne procuram amandoi alimente pentru
acasa de la bufetul restaurantului. Il vedeam, inalt, spatos,
mai subtirit, stand frumos la coada intre colegi tineri si
foarte tineri, niciunul deajuns de politicos sa-i cedeze
randul. Majoritatea acestora n-avea idee cine era��).
Dupa 1989, a fost redescoperit de societatea romaneasca,
datorita zelului unor studenti (Marian Munteanu, Radu
Preda s.a.), care au vazut in el un mentor si un vizionar si
i-au consemnat cu evlavie enunturile apodictice. Atrase de
excentricitatea personajului si de pozitia lui anticomunista
transanta, presa scrisa si televiziunea au dat amploare
redescoperirii. In unele zile, Petre Tutea era vizitat si de
cate opt-zece ziaristi, care ii solicitau declaratii sau
interviuri. Situatia lui materiala a ramas insa la fel de precara.
Intr-o scrisoare adresata lui Emil Cioran, in 1990, exista un
post-scriptum edificator: "Am o dorinta, sa cumperi
garsoniera mea, fiindca nu vreau sa mor chirias: poate sa-ti
serveasca vreodata la venirea ta in Bucuresti, impreuna
cu doamna. Este in centrul Bucurestiului, langa Cismigiu.
Intr-o proprietate a lui Emil Cioran nu ma simt chirias.�
A murit in dimineata zilei de 3 decembrie 1991 si a fost
inmormantat, asa cum si-a dorit, in satul lui natal, Boteni,
unde trupul neinsufletit i-a fost dus cu un car tras de boi.

Spectacolul Petre Tutea

Laurentiu Ulici ii considera pe romani o combinatie
nefericita de Mitica si Hyperion. Petre Tutea era o
combinatie de Mitica si Hyperion fericita. Frivolitatea il
facea disponibil pentru aventuri ale gandirii pe care
spiritele grave le evita, din teama caderii in ridicol. Eliberata
de obligatia de a argumenta fiecare afirmatie, de-a o integra
intr-un sistem, de-a o situa intr-o traditie etc., inteligenta
lui ajungea repede foarte departe. O foaie de hartie ridicata
de vant in vazduh zboara uneori mai spectaculos decat un
avion sofisticat.
Opera sa, aproape exclusiv orala, ceea ce inseamna de
obicei volatila, destinata uitarii, cuprinde mai multe fraze
memorabile decat tratatele atent elaborate ale altora.
Vorbind liber, improvizand, reactionand spontan la spusele
celor din jur, filosoful isi crea de fapt ocazii de a atinge
esentialul.
Concret, ce facea Petre Tutea? Gandea cu glas tare. Nu
singur, ci in prezenta unor ascultatori mai mult sau mai
putin competenti, acceptati cu larghete si ca interlocutori.
Din opera lui fac parte si replicile � reale sau virtuale � ale
celor care il inconjurau, ca si atmosfera � de comuniune
sufleteasca, de admiratie si uneori de exaltare � instaurata
in cursul insolitelor talk-show-uri.
Faptul ca filosoful nu scria, ci vorbea, si ca avea in jur un
grup de admiratori-discipoli i-a determinat pe multi comentatori
sa-l considere "un Socrate roman�. Petre Tutea, desi in mod
vizibil flatat, a respins, si pe buna dreptate, aceasta sintagma.
El nu facea maieutica, ci enunta adevaruri, pe un ton
sententios-testamentar, uneori cu inflexiuni clovnesti.
Dupa 1989, din cauza varstei si a suferintelor indurate de-a
lungul anilor, vorbitul insusi devenise pentru el un chin. Un
film (difuzat si de televiziune) il infatiseaza cu putin inainte de
moarte stand in pat si ridicandu-se cu greu intr-un cot pentru
a-si vedea interlocutorii. Viata abia mai palpaie in trupul
doborat de batranete.
Dar ce frumos palpaie! Numai plecand de la acele ultime
secvente si facand un efort de imaginatie putem reconstitui
ceva din ceea ce a insemnat prezenta lui Petre Tutea printre
contemporani. Filosoful, care era si un pedagog, reusea, fara
indoiala, nu numai prin cuvinte, ci si prin gesturi, printr-un
misterios fluid al personalitatii lui, sa incarce clipa de sens si
sa transmita celor din jur o incredere in capacitatea lor de-a
gandi, un entuziasm al comunicarii, o iluzie binefacatoare ca
inteligenta invinge totul.
Discursurile lui Petre Tutea nu erau niciodata banale, dar
desprinse de o anumita ambianta afectiva, de reverbatia lor
in randurile asistentei, isi pierd mult din forta magica pe care
le-o atribuie martorii. Ideile filosofului sunt idei traite, greu de
inteles in afara unei stari de beatitudine colectiva.
Cei care au alcatuit carti din afirmatiile lui Petre Tutea,
notate, stenografiate sau inregistrate pe banda magnetica,
s-au folosit, cu devotament, dar si cu ingeniozitate, de toate
mijloacele posibile pentru a ni-l infatisa pe filosof in firescul si
imprevizibilitatea manifestarilor sale. Au evocat imprejurarile
in care au fost elaborate sau improvizate textele, au recurs la
portretistica, au facut marturisiri � unele exaltate � in legatura
cu ce simteau in prezenta "inteleptului�. Si totuti au reusit
doar intr-o anumita masura sa ne transmita forul existential al
spectacolului Petre Tutea.

Teribilism afirmativ

In volumul Intre Dumnezeu si neamul meu, cele mai dinamice
si captivante sunt interviurile, tocmai pentru ca il prezinta pe
filosof gandind la scena deschisa. Gandirea lui Petre Tutea
este discontinua, aforistica, animata de un paradoxal teribilism
afirmativ. Intr-o epoca nonconformista, in care
nonconformismul a ajuns o profesie (ca in cazul lui Emil Cioran),
Petre Tutea ne epateaza prin conformismul lui ofensiv,
spectaculos. Filosoful afirma valorile traditionale cu aplombul
si uneori cu agresivitatea despre care credeam ca sunt proprii
numai contestatarilor. Acest aer de bravada in sustinerea unor
idei de bun-simt, aproape unanim acceptate, constituie o
surpriza si insufleteste ceea ce parea conventional.
Petre Tutea isi declara, de exemplu, cu o energie polemica
iesita din comun, dragostea � in fond, fireasca � pentru poporul
roman. Faimoasa lui fraza rostita in inchisoare � "Fratilor, daca
murim aici in lanturi si in haine vargate nu noi facem cinste
Poporului Roman, ci Poporul Roman ne-a facut onoarea sa
murim pentru el!� � este reluata in diferite alte formulari si in
diferite alte contexte, cu aceeasi ostentatie provocatoare,
ca declaratia de independenta a unui adolescent:

"Dumnezeu e roman. Sau daca
nu, sunt impotriva lui!�;

"In principiu, am certitudinea invincibilitatii poporului
roman; si ca, asa cum a iesit din impas cu Ceausescu, va iesi
din orice impas. Asa cum a facut Unirea Principatelor, impotriva
a trei mari puteri, otomana, austriaca si rusa, si a facut unitatea
inaintea Unitatii Italiei� E atat de viguros neamul asta al
nostru, ca nu ma indoiesc ca virtutile il scot din impas. Asta e
certitudinea mea. Istoria lui imi da argumente in sprijinul
credintei mele ca poporul roman nu poate fi infrant.�;
"Prima conditie a unui roman este sa creada ca poporul
roman este asa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e
regnul mineral sau vegetal sau animal� Ce face poporul roman
e mai putin important decat faptul ca el este pe lume.�
In mod similar este proclamata credinta in Dumnezeu.
Aureola de razvratit si de erou care i s-ar cuveni mai curand
unui ateu apare, surprinzator, pe crestetul unui sustinator pios
al crestinismului (si inca al unuia care accepta din crestinism
numai catolicismul si ortodoxismul, dezavuand reformele lui
Luther ca si orice alte reforme):
"Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici cultura antica
precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la
Atena, ci in Evul Mediu, cand Dumnezeu umbla din casa in
casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de
geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.�;
"Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are
materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini
fara sa vrem. Si cand suntem atei suntem crettini: ca respiram
crestinismul cum respiram aerul.�
S-ar putea ca acest spirit ofensiv cu care sunt proclamate
valorile traditionale sa se explice prin amintirea perioadei
staliniste, in care era, intr-adevar, nevoie de curaj pentru a
sustine ca albul e alb si negrul � negru. Dar si mai sigur este
ca vesnica fronda tine de structura insasi a personalitatii lui
Petre Tutea, un filosof cu vocatia increderii si bucuriei nascut
intr-un secol in care se cultiva placerea perversa a mefientei
si dezolarii.

Filosoful care se contrazice

De fapt, filosofarea lui Petre Tutea este o activitate lirica,
bazata, e adevarat, pe o vasta, coplesitoare cultura
filosofica, dar lipsita de orice preocupare de a crea un
sistem. Ca un poet, filosoful se "contrazice� la tot pasul,
instalandu-se de fiecare data, cu fervoare, in prezent. Intr-o
confesiune publicata cu putin timp inainte de moarte in
revista Memoria, el explica:
"Dar uite ce vreau sa va spun eu si va rog sa o luati ca
atare: nu-mi pot face autobiografia, fiindca nu ma
intereseaza trecutul meu, pe care il detest! N-am nimic
comun cu mine in trecut. Stiti cand incepe viata mea? Acum,
cand vorbesc cu dumneavoastra��
Aceasta nu este numai reactia unui om care refuza sa-si
aduca aminte de ceva dezagreabil, ci o atitudine de
intelectual modern, adept al improvizatiei si
fragmentarismului. Ca si colegii lui de generatie, formati
aproape toti la scoala lui Nae Ionescu, Petre Tutea sacrifica
sistemul in favoarea autenticitatii, opera in favoarea vietii.
Dintre toti, el este cel mai consecvent "trairist�, intrucat, in
mai mare masura decat insusi maestrul lui, si-a asumat
"nerealizarea� ca autor.
In aceste conditii, nu trebuie sa ne mire descoperirea
unor flagrante contraziceri in textele lui Petre Tutea. Faptul
ca el proclama egalitatea absoluta a tuturor fiintelor
omenesti � mediocre sau geniale � in fata lui Dumnezeu si
ca tot el isi exprima oroarea de egalitarism, faptul ca
pretinde recunoasterea suprematiei spiritului evreiesc in
domeniul creatiei religioase si ca vorbeste in acelasi timp
de grandoarea inegalabila a poporului roman s.a.m.d. nu
trebuie sa ne provoace acea stupefactie pe care o avem
in fata unui obiect imperfect si ireparabil. "Opera� lui Petre
Tutea trebuie judecata ca un fascicul de enunturi, fara
alta legatura intre ele decat simpla alaturare.
Iata inca un exemplu de contrazicere, si mai frapant:
"La romani prostia e o infractiune, caci vorba-ceea: �Poti
umbla doua ore in galop prin Bucuresti si sa nu dai de un
prost.��;
"Dupa alegerile din 20 mai 1990, care i-au readus pe
comunisti la conducerea tarii: Un tampit mai mare ca mine
nu exista. Sa faci treisprezece ani de temnita pentru un
popor de idioti! De asta numai eu am fost in stare��.
Ceea ce conteaza este insufletirea cu care face filosofulpoet
fiecare afirmatie, insufletire care ni se transmite (daca
avem, bineinteles, receptivitatea necesara), intrucat, ca
fervoarea religioasa a unui credincios, nu sufera de
cabotinism sau narcisism. Teribilismul lui Petre Tutea,
departe de a exprima o vanitate desantata, ca la alti autori,
are o neasteptata sfintenie.

Enciclopedism si pedanterie

In schimb, lucrarile filosofice propriu-zise, redactate in
stilul pe care Tudor Vianu il numea "scriptic�, sufera de
pedanterie si de lipsa de inspiratie. Ramas singur in fata
foii albe, cu stiloul in mana, Petre Tutea devine prizonierul
fabuloasei sale eruditii, care tinde sa-l utilizeze ca pe-o
marioneta pentru a se exprima prin intermediul lui, pentru a
iesi in sfarsit la lumina din intunericul memoriei.
Studiile si eseurile din volumul Batranetea si alte studii
filosofice sunt compromise de un enciclopedism excesiv.
Exista in cuprinsul lor si "declaratii� impetuoase, in
binecunoscutul stil provocator al filosofului. Studiul
Batranetea incepe, de pilda, cu o marturisire scandaloasa:
"Ce m-a determinat sa intocmesc aceasta lucrare? In
primul rand, pozitia mea fata de natura, fata de care am o
repulsie, pentru ca este haotica si oarba si este sursa a
tuturor nenorocirilor. Bineinteles, in ipoteza ca exista.�
Insa argumentatia care urmeaza se bazeaza pe o suma
de referinte atat de vasta si eterogena, incat creeaza
impresia unei recapitulari istovitoare a intregii bibliografii
pe care trebuie sa o cunoasca un filosof.�
Un alt exemplu il constituie studiul Mircea Eliade, publicat
separat, dar reprodus si in volumul Intre Dumnezeu si neamul
meu. Studiul, in afara de faptul ca exprima constiinta
apartenentei lui Petre Tutea la generatia formata sub
influenta � directa sau indirecta � a lui Nae Ionescu,
prezinta interes printr-o teza surprinzatoare:
"Mircea Eliade este un om religios implinit.�
Originalitatea perspectivei adoptate este insa pulverizata
de sutele de informatii culturale incongruente incluse in
text. Eruditia lui Mircea Eliade intra parca in rezonanta cu
eruditia lui Petre Tutea si declanseaza o adevarata
sarabanda a digresiunilor. Este o comunicare frenetica intre
doua spirite enciclopedice la care asistam depasiti, ca
niste martori inoportuni.
Exista scrieri de-ale lui Petre Tutea inca netiparite, asa
cum exista scrieri de-ale lui pastrate si azi (sau poate
pierdute fara urma) in arhivele fostei Securitati.
Identificarea si publicarea lor constituie o imperioasa
datorie morala si culturala. Ne ingaduim insa sa afirmam
inca de pe acum ca tiparirea lor nu va insemna o revelatie.
Adevarata revelatie a fost insasi existenta filosofului, care
a imbogatit � printr-un fenomen spiritual asemanator cu
luminiscenta � zeci de alte existente.

Lasă un comentariu