“Americanii ne sunt de mare ajutor, dar rușii sunt mai răi ca niciodată și primejdia care ne paște din pricina lor este ca o umbră întunecată care plutește mereu deasupra capului nostru” - asta scria, în 1917, Regina Maria într-o scrisoare adresată Cellei Delavrancea (fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea). S-a schimbat oare ceva în această privință de atunci?
S-au împlinit, ieri, 85 de ani de la trecerea în veșnicia dumnezeiască a unei figuri ilustre, luminoase, binecuvântate a istoriei României. Regina Maria a fost mai mult decât o regină pentru poporul român - a fost o adevărată mamă, o luptătoare pentru dreptate, și un simbol al iubirii și unității naționale, finalmente un “om de stat”.
Căsătorită de la numai 17 ani cu principele Ferdinand I, moștenitorul tronului României, Maria de România, născută Marie Alexandra Victoria de Edinburgh și Saxa-Coburg-Gotha, era fiica principelui Alfred al Marii Britanii, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, însă Regina Maria a iubit România înainte de orice. O demonstrează faptele sale.
La 1 Decembrie 1918 nu s-a terminat lupta pentru Marea Unire, ci a început o perioadă foarte grea pentru ca România Mare să fie acceptată de celelalte țări. Cel mai important rol a fost al Reginei Maria.
În perioada Conferinței de Pace de la Paris (1919), dar și după încoronarea, alături de Regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari, a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-mediei europene.
După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaților râniți pe front și mai apoi a bolnavilor de tifos, a înființat un serviciu de ambulanță și a reușit să obțină donații, prin cunoștințele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea și mici daruri pentru a le alina suferința.
Regina Maria a devenit astfel un simbol al unității și independenței naționale, iar sufletul său luminos o viziune călăuzitoare către formarea României moderne.
Când sănătatea Reginei Mariei începe să se deterioreze pleacă la o clinică din Dresda, pentru tratament. Aflând de la doctori că sfârșitul era aproape, hotărăște să se întoarcă în țară și, la 18 iulie 1938, trece în eternitate în Camera de aur a Castelului Pelișor, decorată de ea însăși cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credinței, luminii și vieții veșnice.
În testamentul său moral - ,,Scrisoare adresată Țării și Poporului meu” - Regina Maria a transmis un emoționant rămas bun poporului român cu care se identificase: ,,De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar, mai presus de toate, amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.
Marius Pașcan
