MIRON CRISTEA SI UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918

Oras al gloriei strabune, oras al marilor suferinte si necazuri ale
romanilor, Alba Iulia avea sa devina, prin actul de la 1 Decembrie 1918,
altarul realizarii marelui ideal al unitatii nationale a poporului roman.
Convocarea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia a fost intampinata
in intreaga Transilvanie cu o nemarginita bucurie si insufletire: "Veniti
cu miile, cu zecile de mii!�.
In provincia istorica Transilvania, s-au inregistrat cateva momente
de maxima importanta in derularea procesului de dinainte de citirea
Declaratiei de la 1 Decembrie 1918. La 12 octombrie, prin declaratia de
la Oradea s-a exprimat vointa pentru autodeterminare a romanilor, pe
baza principiului nationalitatilor. La 18 octombrie, deputatul Alexandru
Vaida-Voievod a prezentat in Parlamentul de la Budapesta Declaratia
de Independenta a Partidului National Roman. La 29 octombrie s-a
hotarat formarea unui Consiliu National Roman, cu sediul la Arad, unde
reaparuse ziarul Romanul.
Un fapt deosebit, episcopul Caransebesului Miron Cristea, din proprie
initiativa, a hotarat ca, incepand din 8 noiembrie 1918, imparatul Austriei
sa nu mai fie pomenit la serviciul liturgic. Episcopul a dat in acest sens
o circulara catre toate parohiile eparhiei sale, care a produs un larg
ecou. Ideea lui a fost imbratisata, fiind consacrata de catre sinodul
ortodox intrunit la Arad, sub presedintia episcopului Ioan Pap.
Miron Cristea, prin toate mijloacele, a urmarit cultivarea ideii de unitate
de neam, mai ales prin memorabilele sale cuvantari si predici. Aceste
cuvantari prezinta interes nu numai pentru fondul lor, din care reiese
temeinica pregatire sufleteasca a modestului calugar, chemat mai tarziu
sa devina mitropolitul primat al Romaniei reintregite si primul patriarh al
Bisericii Ortodoxe Romane, ci mai ales pentru evidentierea modului in
care un cleric din Ardeal robit muncea si lupta nu numai pe terenul
bisericesc, ci si pe cel scolar, cultural, economic, social, artistic � in
toate directiile, deci � pentru progresul neamului romanesc, pentru
desteptarea si intarirea constiintei nationale, care sa-i fie scut de
aparare pana la ziua cea mare a izbavirii. Aproape in fiecare din aceste
predici sau cuvantari, se poate distinge firul rosu al acestei statornice
preocupari (Cuvantare la Congresul tuturor studentilor universitari
romani � 1894; Cuvantari tinute pe Valea Muresului, la Nazna, Jabenita,
Reghin, Deda si in localitatea natala, Toplita Romana). Miron Cristea isi
exprima dorinta ca toti cei care vor citi cuvantarile sale sa ia indemn a
continua in Romania intregita munca pentru consolidarea tarii unitare,
iar clerul indeosebi sa se concentreze mai mult asupra misiunii de
adancire a Evangheliei lui Hristos in sufletul poporului, ca intregirea
neamului sa se faca in duhul trainicelor legaturi ale invataturilor
bisericesti stramosesti, care ne calauzesc la multumirea vremelnica si
la viata cea fericita.
Figura elogioasa a lui Miron Cristea o gasim in memorabila zi de
1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, participand cu bucurie la sarbatorirea
romanilor presarata cu lacrimi de fericire. Dupa ce in dimineata zilei
s-a oficiat un serviciu religios, episcopul Caransebesului a rostit o
patetica rugaciune de multumire catre Dumnezeu: "Tu, Doamne, Cel ce
dezlegi pe cei ferecati in obezi si ridici pe cei surpati, ajutatu-ne-ai de
am batut razboiul cu veselie si am gonit pe fiii trufiei. Mantuire ai trimis
si noua, poporului Tau, si toate marginile pamantului vad mantuirea
Dumnezeului nostru��.
Dupa citirea si aprobarea entuziasta a rezolutiei de unire, a vorbit din
nou episcopul Caransebesului, rostind un discurs ce cuprinde, intr-o
sinteza ingenios alcatuita, intreaga istorie de framantari, lupte si aspiratii
ale poporului roman; el arata in putine cuvinte originea daco-romana a
romanilor si prezinta necazurile provocate lor de popoarele migratoare,
de semiluna sau de cnutul tarist.
In 2 decembrie 1918, dr. Miron Cristea a fost desemnat sa faca parte
din delegatia ce urma sa plece la Bucuresti pentru a duce actul Unirii,
delegatie care a avut parte de o primire imparateasca la Bucuresti,
dupa cum relateaza ziarele vremii. In Gara de Nord, in fata oficialitatilor
si a populatiei care i-au intampinat, el a tinut un nou discurs memorabil:
"Domnilor ministri! Domnule primar! Fratilor! Noi, romanii de dincolo de
Carpati, am venit adeseori pe aici, am calcat de multe ori pe pamantul
sfant al patriei mame. Am venit toti indemnati de o necesitate superioara
si anume de a ne recrea sufleteste si a ne oteli inima, spre a putea
rezista mai usor asupririlor, ce ne asteptau acasa in patria de pana ierialaltaieri.
Cand am fost pe aici ultima data, nici unul dintre noi nici
macar a visa n-a indraznit ca venirea noastra viitoare in capitala
romanismului va avea misiunea epocala de a inchina intreg pamantul
stramosesc: Ardealul, Banatul, Crisana si Maramuresul � patriei mame,
adica scumpei Romanii. Si iata ca, in zilele acestea, cel mai indraznet
vis se infaptuieste. Cuvine-se deci sa dam multumita puternicului
Dumnezeu, pentru ca a indreptat duhul vremii intr-o directie favorabila
intereselor neamului romanesc�.
Idealul de secole al poporului roman a fost implinit in memorabila zi
de 1 Decembrie 1918 si suntem pe deplin justificati sa spunem ca si
Biserica a contribuit la realizarea acestui deziderat, in special Biserica
Ortodoxa, si socotim ca sunt pe deplin indreptatite cuvintele unui mare
istoric roman care spune: "Daca n-ar fi existat Biserica Ortodoxa, n-ar
exista astazi nici poporul roman�.

Lasă un comentariu