SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARNAVENI

Distribuie pe:

Joi, 31.10.2013 a avut loc sedinta ordinara a Consiliului Local
Tarnaveni, la care a participat si parlamentarul muresean VASILE GLIGA
insotit de primarul municipiului Reghin, doamna MARIA PRECUP, avand
la ordinea de zi 21 de puncte.
Printre cele mai importante puncte la ordinea de zi au fost: Alegerea
si validarea prin vot a noului viceprimar; Validarea a doi consilieri
locali in urma vacantarii acestor posturi; Proiectul privind aprobarea
inchirierii unui patinoar artificial demontabil; Aprobarea impozitelor si
taxelor locale pentru anul 2014, aplicabile municipiului Tarnaveni;
Rectificarea bugetului general pe anul 2013.
Urmare a renuntarii prin demisie a viceprimarului MOHAMED BARMOU
ICHEIR, de profesie medic, pentru a ocupa functia de manager al
Spitalului din Tarnaveni, care i se potriveste cel mai bine si ii este
foarte draga, NOUL VICEPRIMAR, ALES SI VALIDAT DE CATRE
CONSILIERI PRIN VOT SECRET, este domnul SIM FLORIN DANIEL, propus
de USL, care a obtinut majoritatea cu 15 voturi pentru, in defavoarea
candidatului PDL, domnul CIULEA PAVEL, care a obtinut doar 4 voturi,
tot atatea cati consilieri reprezinta PDL in Consiliul Local.
Noul viceprimar s-a angajat ca va promova noi relatii directe cu
cetatenii, care sa vizeze promovarea problemelor oamenilor si
introducerea acestora pe agenda publica, luand drept obiectiv
eficientizarea activitatii viceprimarului prin doua modalitati: incercarea
de a ridica nivelul de implicare a cetatenilor cu ajutorul intalnirilor si
prin acordarea de atentie sporita problemelor acestora; utilizarea de
noi instrumente, mult mai eficiente ca pana acum, de gospodarire a
municipiului, alaturi de domnul primar Sorin Meghesan.
Avand in vedere prevederile legale si tinand cont de ordinea inscrierii
pe liste, NOII CONSILIERI LOCALI VALIDATI de Consiliul Local sunt
domnii MARCU FLORIN din partea PSD, si VODA MIRCEA din partea
PDL, care au depus juramantul de credinta si s-au angajat ca vor
depune toate eforturile, isi vor respecta juramantul si vor contribui din
plin la solutionarea problemelor comunitatii locale, domnul Voda Mircea
subliniind ca activitatea fiecarui consilier local presupune o activitate
constanta, cu caracter de continuitate, si nu o activitate sporadica, la
intersectia domeniului public cu cel juridic si social.
Veniturile la Bugetul local au fost suplimentate cu suma de 119.000
lei si vor fi in suma totala de 32.568.000 lei. Sumele suplimentate provin
din cotele defalcate de TVA si din veniturile proprii.
Controverse intre consilieri au aparut la Proiectul privind aprobarea
inchirierii unui patinoar artificial, costuri foarte mari de inchiriere ce
se ridica la 90.000-100.000 euro, un lux pentru posibilitatile
Tarnaveniului, in timp ce unele strazi din categoria intai de urbanism
nu dispun de canalizare, apa potabila si asfalt! Animozitati si obtuzitati
au fost, de asemenea, la Proiectul pentru aprobarea impozitelor si
taxelor locale pentru anul 2014 aplicabile municipiului Tarnaveni, cu
cat si cum trebuie majorate impozitele si taxele locale?!
Practic, prin atributiile care ii revin Consiliului Local, prin
responsabilitatile pe care le are si care trebuie sa trateze problemele
fundamentale ale comunitatii, masina de vot USL-ista functioneaza
perfect!

PETRU LECHINTAN,
Tarnaveni

Lasă un comentariu