" I c o a n a , m e d i t a t i e s i a r t a �
In prezentarea din luna ianuarie a acestui an,
prilejuita de un alt vernisaj, aici, al lui Marcel Naste,
prezentare concretizata in articolul "De la Nichita la
Marcel Naste si inapoi�, publicat in "Cuvantul liber�,
preluat pe internet si, recent, in volumul "Timpul
iubirilor�, marturiseam ca "de catava vreme il studiez,
pe cat posibil, pe tanarul Marcel Naste, incercand
sa decodific, dincolo de candoarea si prospetimea
lui ca fiinta pamanteana, mesajele subliminale ale
artei sale. Caci, dincolo de cel estetic, de cel
emotional, transpare, chiar si unui ochi neavizat, al
iubitorului de arta, glasul de dincolo de materie, glasul
memoriei din pamanturi, incarcat cu noduri si semne
din care isi impleteste scara catre cer�, care se cauta
cu o fervoare cutremuratoare. Ut pictura poesis. Un
pamantean parca desprins din cohorta ingereasca,
obsedat de simboluri pe care ni le transmite ca un
mesager al altor spatii.
L-am reintalnit pe tanarul artist la Targu-Mures,
sambata, 31 august, venit sa sarbatorim impreuna Ziua
Limbii Romane, si l-am invitat sa ne incante din nou,
expunand... nu icoane, ci o suita de reprezentari
religioase ale unui tanar artist din mileniul trei....
Si iata ce tulburatoare sunt tablourile lui Marcel Naste!
Iata aceasta imensa "Mahrama�, a carei forta de
expresie ne aminteste episodul relatat in "Doctrina
Addaei apostoli�, cum ca insusi Fiul Sfant si-a intiparit
chipul pe panza, trimitand-o regelui Abgar, spre a-L
zugravi, intrucat niciun pictor nu reusise sa faca acest
lucru pana atunci.
E adevarat, "Sfanta Mahrama�, cea mai cunoscuta
icoana nefacuta de mana, a Fetei a lui Hristos
imprimata pe o panza, apoi pe o caramida, trimisa de
Mantuitorul regelui Abgar, nu are nicio atestare
evanghelica sau apostolica. Traditia orala spune ca,
la inceput, icoana a fost pusa pe poarta de la intrarea
in orasul Edesa, pentru a-i proteja locuitorii, iar apoi a
fost mutata la Constantinopol, in Biserica Sfanta Sofia.
Prima mentiune istorica despre existenta ei o avem
abia in secolul XIII, de la Evagrie Scolasticul, care
atribuie ii meritul esential in victoria crestinilor asupra
persilor. Stim cu exactitate ca, in 1204, cavalerii
Cruciadei a IV-a si-o insusesc si o duc in Occident,
copii mai mult sau mai putin fidele
raspandindu-se in toata lumea bizantina, sub
numele de "Sfanta Mahrama�. Dar, pana la urma,
datarea e foarte putin importanta.
O avem aici, in varianta lui Marcel Naste. O varianta
cutremuratoare.
In ziua cand autorul si-a panotat expozitia, din
intamplare (desi nimic nu e intamplator), eram de
serviciu ca secretar de redactie, si, ore intregi, nu
mi-am putut desprinde privirea de pe panza aceea,
din ochii aceia fascinanti, sfredelitori pana in cel mai
ascuns ungher al sufletului. Nu este o icoana, nu e un
tablou, este Fiinta dumnezeiasca, vesnic vie si aspru
veghetoare asupra desertaciunii noastre pamantene.
Pictorul s-a maturizat, coplesindu-ne prin putinta de
exteriorizare si transmitere a harului cu care a fost
inzestrat. El isi expune si exprima "talantul�, stiinta,
cunoasterea, se daruieste, propulsandu-ne si
oglindindu-se, oglindindu-ne, de fapt, prin parabola
plastica, in acest timp al sufletului sfasiat de caderea
din Rai, dar si din sine, de fapt, mereu aflat in cadere
libera. Tablourile lui au aceasta fragmentare sfasietoare
a inimii care a uitat sa vibreze pentru jertfa si pentru cel
jertfelnic pe Cruce. Fire de alb, griuri, inconjurand
Coborarea, dar si Inaltarea, asteapta albul mantuirii
dorite, desi nemeritate de omul care se leapada, ca
Petru, de Dumnezeu si Credinta.
Este, aici, Marcel Naste, un Hieronymus Bosch al
timpului nostru. Vi-l reamintiti, desigur, pe Bosch (n.
cca. 1453, decedat la 9 septembrie 1516), artistul
flamand contemporan cu D�rrer si Memling, a carui
opera fantastica si grotesca ilustreaza, in principal,
pacatul si decaderea umana. Relevanta este panza
acestuia, "Purtarea crucii�, pictata spre sfarsitul vietii
(1515-1516), aflata la Museum voor Schone Kunsten
din Gent, unde pictorul invita credinciosii sa resimta
din plin violenta, spiritul demonic ce salasuieste in
indivizii din multime si le schimonoseste chipurile, in
contrast cu durerea imobila de pe chipul lui Iisus.
In picturile lui Marcel, personajele biblice, Adam si
Eva, au reprezentari deloc magulitoare, in special cea
a Femeii, rea, vicleana, sufrageta hipermasculinizata
a mileniului trei. "Victima colaterala� a pacatului
originar, un Adam modern, efeminat, lipsit de vlaga si
supus iremediabil. O relatie ireconciliabila, intoarsa
cu susul in jos, ca totul in vremea noastra. Ori ca pe
vremea calugar italian Girolamo Savonarola, din ordinul
Dominican (n. 21 septembrie 1452, Ferrara, d. 23 mai
1498, Florenta), predicator, critic si reformator
fundmentalist al moravurilor religioase si sociale
catolice. Atitudinea sa, adesea exagerata, avea sa-i
atraga nu numai neplaceri, ci si dizgratia Bisericii
catolice, in final fiind excomunicat, arestat, judecat
de un tribunal inchizitorial, torturat si condamnat la
moarte pentru erezie. In ziua de 23 mai 1498, dupa ce a
fost spanzurat, trupul lui a fost ars pe rug in Piazza de
la Signoria, iar cenusa lui a fost aruncata in apele
raului Arno. La locul supliciului se poate vedea astazi
o mica placa comemorativa.
Revenind la expozitia lui Marcel Naste, ea vine intr-un
moment in care era mare nevoie de ea. Chiar daca nu
simtim imediat acest fapt, cu siguranta, tablourile lui
ne vor urmari peste tot, le vom purta cu noi peste tot,
pentru ca ne-au patruns deja in suflete, iar asta
demonstreaza, asa cum am mai afirmat, fara sfiala, ca suntem
contemporani nu numai cu un mare artist, ci si cu un
superb mesager al credintei crestin-ortodoxe.
MARIANA CRISTESCU
GEORGE ROCA,
LA TARGU-MURES!
Actorul, poetul, prozatorul si publicistul
australian de origine romana GEORGE
ROCA se va afla la Targu-Mures, in ziua
de 25 septembrie a.c., pentru a se intalni
cu publicul, lansandu-si cea mai recenta
carte de versuri, "In cautarea insulei
fericirii�, alaturi de scriitorii Al.Florin Tene
� (Cluj-Napoca, presedintele Ligii Scriitorilor
de expresie romana de pretutindeni),
Mariana Cristescu, Lazar Ladariu,
si Razvan Ducan, prezenti cu cele mai
recente volume.
"UN POET
CA UN VAZDUH LUMINOS�
(fragment)
Am citit de cateva ori cartea de poezie a domnului
George Roca, "Evadare din spatiul virtual�
(Florilegiu de poezie), aparuta la editura Anamarol,
in anul 2009, pentru ca poezia domnului George
Roca imi facea bine, fiinta mea, pentru care poezia
a fost dintotdeauna elixirul si respiratia lui
Dumnezeu, avea nevoie de o astfel de poezie. Poezia domnului Roca
este o poezie luminoasa, odihnitoare, as putea sa spun psihoterapeutica...
Este o poezie de care, intr-o lume bolnava, asa cum este lumea in care
traim, intoxicata de razboaie informationale, economice, psihologice,
de tragedii pe care radioul si televiziunile ni le baga pe gat cu o frecventa
distructiva, avem cu totii nevoie. Este o poezie odihnitoare, si
imbogatitoare. Mi-a placut si admirabila prefata scrisa de mintea
sclipitoare care este doamna Maria Diana Popescu, in care poeta si
criticul literar Maria Diana Popescu ne dezvaluie universul interior al
poeziei, parcurgand "taramul poetic� si descriindu-ne fresce largi din
panorama lumii, strabatute si gandite de poet. Prefata doamnei Maria
Diana Popescu porneste de la analiza morfologica a textului, a
substratului poetic... Noi vom proceda invers, pornind de la viziunea
de ansamblu, de la universul poetic, care ne-a fascinat si ne-a odihnit
ochiul si sufletul, incercand sa dezvaluim si sa patrundem in profunzimea
temelor fundamentale ale domnului George Roca...
Poetul George Roca, plecat de pe taramurile mitice ale Transilvaniei,
unde susura de milenii izvoarele scrisului de la Tartaria, este, in ultima
instanta si in adancul sufletului lui, un Orfeu ranit, care plecat din patria
sa si a stramosilor lui in lume, canta pamantul natal, frumusetile locurilor
in care a copilarit, dorul de leaganul stramosesc, de parinti, de
Hiperboreea pe care o are in suflet, purtand-o cu el in lume, de farmecul
limbii parintilor: "Mi-e dor de slana si pita,/ De stana, de un deal,/ De
maicuta mea iubita,/ De o vorba din Ardeal.// O lacrima-mi se prelinge/
Din coltul ochiului stang,/ Nostalgia ma invinge/ Si tacut incep sa
plang.// Simt in pieptu-mi un fior/ Si batai de zeci ciocane,/ Fiindca
inimii i-e dor/ Dupa plaiuri transilvane!// Pe pamanturi australe,/ M-a
cuprins asa-ntr-o doara,/ Dor de gliile natale/ Ce calcam odinioara!�
("Transilvania�)
Ardelean si imnuitor din stirpea poetilor cu mult suflet, ca prietenul
nostru Ioan Alexandru, "cantecul� sau, nu are o substanta dramatica,
dureroasa, cu tusa groasa a destaratului, nu, dimpotriva, intoarcerea
acasa are la George Roca efectul binefacator al revenirii pe pamant a
lui Anteu... Poetul nu jeleste, nu plange dupa locurile unde sufletul sau
s-a cristalizat, ci dimpotriva, dupa ce le evoca si le "canta�, dupa ce a
atins pamantul natal, imbogatit, intarit, incarcat cu energii binefacatoare,
se inalta si porneste in lume mai senin, mai luminos: "Am deschis acum o
carte/ In limba mea stramoseasca/ Sa dau grijile deoparte,/ Fruntea sa
mi-o descreteasca.// Intalnesc o poezie/ Care farmeca bizar.../ Totul ce
acolo scrie/ Imi pare familiar� (Transilvania).
Si totusi, asemenea lui Anteu, in excursul spiritului prin lume, acesta
resimte dureros nevoia reintoarcerii acasa. Reintorcerea este o
"continua nevoie� a regasirii izvorului din care au baut el si parintii lui,
dar reintoarcerea este si o cautare a sinelui, a profunzimilor, dar si
marturisirea durerii ruperii de substratumul natal. Este si nelinistea ca
poetul s-ar putea sa mora in aceasta cautare-odisee eterna prin lume.
Scrisa intr-un stil care ne aduce aminte inceputurile poeziei romanesti,
si care-i da un farmec aparte si o uimitoare puritate, poezia aceasta
ne-a mers la suflet, dezvaluindu-ne miezul indurerat, "incandescent�,
al adancului sufletesc, de aceea o vom reda in intregime: "M-am nascut
acol� departe/ Intr-un oras din Ardeal/ Si-am sa mor printre straini/ Pe-al
Pacificului mal.// Dorul ma macina-ncet/ Si-mi aduc cu drag aminte/ De
strada copilariei/ Si de-o vorba de parinte.// Am lasat acolo totul/ Cu
durere si regret/ Si-acum simt ca amintirea/ Se sterge incet-incet!//
Inima imi plange tare/ Dupa sfanta Romanie / Nu mai cant ca altadata/
Nu mai recit poezie.// As vrea sa ma-ntorc acasa/ Sa gasesc ce am
pierdut,/ Dulcea mea copilarie / Si... s-o iau de la-nceput.// Stiu ca asta
nu se poate/ Ma invinge departarea/ Si puterile ma lasa/ Caci se stinge
lumanarea.// Daca o fi sa mor aici/ Pe-al Pacificului mal/ Sufletul meu
sa se-ntoarca/ Tot acolo in Ardeal...�. ("Ardeal�)
George Roca este un poet foarte interesant, iar sufletele noastre au
nevoie de poezia lui... De aceea il vom astepta cu a doua carte,
multumindu-i pentru poezia care ne-a luminat pentru un moment sufletul.
Stefan DUMITRESCU
("Gandacul de Colorado�, 3 iunie 2012)
