"FLACARA, FLACARA, TU ESTI TINERETEA MEA !„

Distribuie pe:

In 1973, cand s-a nascut direct... in adidasi si-n blugi
Cenaclul Flacara, eu aveam 21 de ani. Eram un adolescent,
situat echidistant intre vremea copilariei, din care iesisem
in urma cu 8-9 ani, si limita superioara de varsta, 30 de ani,
care defineste formal-cronologic o generatie. Cenaclul era
"fratele� nostru, al tuturor, al celor mai tineri sau mai putin
tineri decat mine, din interiorul aceleiasi generatii! L-am
iubit mult, de la inceput! Pe el si pe fascinantul sau parinte,
Adrian Paunescu! A fost dragoste (de) la prima...
manifestare de poezie si muzica!
Aveam aproape 22 de ani cand am participat la un
spectacol al Cenaclului. Imi pare rau si acum ca nu am fost
acolo, atunci, la Bucuresti, la nasterea Cenaclului, in prima
lui zi de viata, la primul spectacol! Stiam de existenta
Cenaclului, citisem in "Flacara� chiar anuntul despre prima
sedinta a Cenaclului, tinuta in 17 septembrie 1973, la Casa
de Cultura a Sectorului 1 din str. Slatineanu nr. 16.
La acea vreme, veneam destul de des de la Craiova la
Bucuresti, sa vad marile spectacole ale teatrelor si filmele
de la "Cinemateca� din str. Ion Campineanu. Veneam cu
trenul, mai cu bilet, mai cu nasu�. Cateodata, de fapt, de
cele mai multe ori, era mai scump biletul la teatru decat
"darul� pentru nas!
Intr-o dimineata am zis: gata, trebuie sa merg sa vad
Cenaclul, despre care citeam in cronicile din "Flacara�
lucruri atat de frumoase care se intamplau la spectacolele
de la CC a Sectorului 1, la Club A, etc. Si, iata-ma,
adolescentul provincial venind in Capitala, intr-o frumoasa
zi de primavara a anului 1974, la manifestarea de poezie si
muzica de la Teatrul "Ion Creanga�!
Atunci, la acel prim spectacol, si apoi la atatea si atatea
spectacole ale Cenaclului la care am participat, in
Bucuresti sau prin tara noastra inconjurata pe-atunci de
granite terestre inchise, de ziduri ideologice de netrecut,
am participat de buna-voie si nesilit de nimeni!
Noi, toti cei care umpleam pana la refuz sali de spectacol,
stadioane, spatii libere, precum Campia Libertatii de la Blaj
sau spatiul din fata hotelului "Jiul� din Craiova, copii, tineri,
maturi, n-am venit la spectacolele Cenaclului la ordin, sau
adusi "cu scoala�, cu forta sau mobilizati pe linie de UTCpartid,
ci doar din proprie initiativa.
Sigur, poate si varsta, adolescenta, dorinta de a vedea,
de a cunoaste oameni, locuri noi, dar si nevoia de cultura,
de culturalizare, erau "motoarele cu combustie interna�,
turate la maxim, care ma puneau pe drumurile tarii, ba la un
meci de fotbal important al " campioanei unei mari iubiri�,
Universitatea (Stiinta) Craiova, ba la un spectacol de teatru,
ba la un concert al vreunei trupe sau al unor vedete
internationale care, cine stie prin ce miracol, ne calcau
tara.
Un lucru e cert, din acea zi de primavara a lui 1974, a
inceput focalizarea preferintelor mele culturale pe
manifestarile Cenaclului!
Aici, in "teritoriul� Cenaclului, era altfel, era altceva, era
"Lumina, lupta, libertate�, o lumina diferita de "lumina
tezelor, congreselor, directivelor� prin care erau "filtrate�
in roz realitatile gri ale epocii. Mi-am amintit un refren cantat
in acei ani in Cenaclu: "Viata nu ne parasi/Cat ai fi de grea,
de gri/Cu batrani si cu copii/Jocul nostru aspru fii�.
Aici, la Cenaclu, se-nsenina sufletul, orizonturile, zarile
se deschideau, senine, granitele, de care vorbeam mai sus,
dispareau! Spiritul era liber, neingradit! Granitele care ne
desparteau de "lumea civilizata� a Occidentului, dispareau
pentru cateva ore!
Dupa atatia ani de comunism internationalist de tip sovietic,
cand filonul nationalist a fost sau se dorea facut uitat, a aparut
Cenaclul, care a revigorat acest filon al nationalismului
luminat, al respectului, al restituirii (mandriei) identitatii
nationale, al constiintei nationale.
Nu "in lumina tezelor, congreselor, directivelor� din
"Scanteia� ne-am luminat noi, ci la lumina "Flacarii� ne-am
luminat si ne-am incalzit sufletele cu poezie si muzica, cu
poezie romana si universala, cu lectii de iubire, patriotism si
respect pentru cultura, istoria nationala, dar si pentru valorile
universale, catre care Cenaclul ne deschidea porti, orizonturi!
Azi, in locul comunismului internationalist de tip sovietic a
aparut fenomenul globalizarii mondiale, in care natiunile tind
sa-si piarda identitatea, amprenta spiritualitatii, culturii, tablei
proprii de valori.
Un oficial chinez spunea prin anii �80 despre Cenaclul Flacara
ca este "o uzina uriasa de produs bucurie oamenilor�. Ar fi
mare nevoie azi de aceasta "uzina uriasa�, printre realitatile
triste, de un gri cel putin la fel de intunecat precum cel de
dinainte de 1990!
Tinerii, mai ales tinerii, ar avea nevoie de aceasta uzina, sa
"lucreze� acolo, sa produca lumina din cultura, din arte, sa-si
lumineze propriile carari prin cultura, prin arte!
Mi-am amintit o intamplare semnificativa de dinainte de 1990.
Oare se va mai intampla vreodata sa se opreasca circulatia
pe Magheru, pe un sens, cel din vecinatatea imediata a
Librariei "Mihail Sadoveanu�? Sigur, azi, circulatia pe
Bulevardul Magheru poate fi oprita din cauza unor grevisti,
manifestanti, care ar ocupa bulevardul, scandand "Jos
guvernul�, dar eu cred ca niciodata nu se va mai opri circulatia
din motivul ca multimea de romani, care n-a incaput in librarie,
la lansarea unei carti, a invadat bulevardul si il "someaza� pe
vreun autor de azi, de maine, asa cum o faceau la inceputul
anilor �80: "Paunescu, da-ne carti�!
Azi, nu-ti trebuie carte, ca sa ai, sa-ti faci parte! "Insa, totusi�,
nu e de-ajuns acumularea materiala, fara educatie, fara
caracter, fara cultura! Nu poti construi trainic, material si
spiritual, fara educatie, fara cultura. Civilizatia fara cultura
este una de mucava, un manechin fara viata, fara suflet,
imbracat in haine scumpe!
Tinerii, mai ales tinerii, au nevoie de lumina, de perspective,
de orizonturi senine, deschise! Si mai ales reale, nu de
inchipuiri provocate de efemere vise induse in creier, in suflet,
prin venele ciuruite de acul seringii.
Noi, generatia-n blugi, am "prizat� Cenaclul, ca pe un drog
care te transporta, fie doar si pentru cateva ore, intr-o realitate
spirituala, intr-o lume interzisa! Intr-o lume in care spiritul,
innobilat de arte, e liber!
"Prizam� Cenaclul si ne simteam liberi, intr-o tara inchisa,
inlantuita!
Azi, in Romania libera, tinerii sunt prizonierii altui fel de
droguri... !
Din nou, am trista certitudine ca niciun tanar al zilelor noastre
nu-si va mai afirma apartenenta la Romania, prin cuvinte
simple, dar sunand ca o declaratie de dragoste, scrisa pe un
petec de hartie, la o manifestare a Cenaclului "Flacara�, la
inceputul anilor �80: "Daca nu eram roman, fugeam in
Romania�! Mai mult ca sigur, acel tanar, Petre Chirea, era
elev sau student sau avea, in mod sigur, un loc de munca
stabil, si chiar daca realitatea nu era chiar roza in Romania,
nu s-a sfiit sa-si declare admiratia, patriotismul, iubirea
pentru tara lui, pentru un act de educatie si cultura, pentru
o realitate construita in spirit, prin cultura, prin arta!
Azi, poate mai mult decat inainte de 1990, ar fi nevoie de
cantecele de iubire ale Cenaclului, dar, mai ales, de
cantecele sale militante, care intreaba, care pun degetul
pe rana, care cauta solutii, care trezesc constiinte, care
starnesc revolutii, care provoaca la lupta pentru adevar,
pentru dreptate, pentru "aflarea leacurilor bune�, pentru
izbanda binelui si a frumosului din viata, din sufletele
oamenilor!
Am spus ca ar fi nevoie de cantecele Cenaclului, de
spiritul Cenaclului, nu de Cenaclul Flacara. Sigur, mi-as dori
mult, foarte mult sa se mai intample "fenomenul Flacara�,
dar, din pacate, acest lucru, fizic nu mai este posibil! "Nu
exista cor/Fara dirijor�! Parintele Cenaclului nu mai este
fizic printre noi!
Imi amintesc o secventa din filmul lui Cornel Diaconu. AP
primeste un bilet de la un grup de suceveni care il intreaba pe
poet care va fi viitorul Cenaclului Flacara. AP le-a raspuns:
"viitorul Cenaclului Flacara va fi o amintire frumoasa!�.
Si nepieritoare! Cenaclul Flacara si parintele sau n-au murit!
Exista in spirit! Il (re)gasim pe AP in cartile sale, (re)gasim
spiritul Cenaclului in toate cantecele folkistilor, in toate
concertele in care ei canta, singuri sau reuniti, mai multi, in
spectacole, la numeroasele festivaluri folk din toata tara!
Unii canta iubirea, canta cantece calde de interior,
cantece frumoase, ca interiorul unor camere frumos,
romantic mobilate, altii canta cantece militante, angaja(n)te,
puternice, parca de undeva, din crenelatele turnuri de
aparare ale unei cetati asediate de incultura, subcultura,
intuneric, kitsch. Sau poate nu e o cetate, ci e chiar Castelul
construit de AP si artistii din Cenaclu! "Facut-am castelul
acesta/Farama legand de farama/Si-acum cand e gata,
prieteni,/Priviti-l ce trist se darama./Castel pentru numai o
noapte,/Iluzie care se sparge/Si viata aceasta ce trece,/Si
pururea nu se intoarce./Luati fiecare o parte/Din marea
cetate uzata,/Ascundeti cu totii castelul,/ Ca poate-l
refacem vreodata�.
Pana in acel 5 noiembrie a existat speranta reintregirii
castelului. De-atunci incoace, il regasim pe AP, Cenaclul,
in amintiri activate de un acord, de un vers din cantecele
pe care le auzim din cand in cand, pe scene, la concerte, la
festivaluri, ori pe la radio si, rar, pe la vreo televiziune!
In fiecare manifestare, in fiecare cantec, vom regasi
farame-detalii din acest minunat castel, fie odaile frumos
mobilate, fie turnurile crenelate, dar cum fiecare parte
contine intregul, vom regasi in fiecare cantec, precum
intr-un microcip, amintirea intreaga si vie, starea de spirit,
vibratia deplina a ceea ce a fost, este si va fi dirijorul
absolut, institutia culturala, edificiul Adrian Paunescu si
fenomenul cultural Castelul - Cenaclul Flacara!
L-am iubit si-l iubesc pe Adrian Paunescu! Am iubit si
iubesc Cenaclul Flacara, am iubit si iubesc spiritul
Cenaclului Flacara, ca pe propria-mi tinerete!

Lasă un comentariu