� 140 de ani de la moartea lui �
Un mare ierarh din trecutul Bisericii noastre este vrednicul vladica
Dionisie Romano. Era originar din Salistea Sibiului, s-a calugarit de
tanar la manastirea Neamt, apoi a ajuns la Bucuresti, unde a urmat
cursurile scolii de la Sf. Sava. A fost "profesor national� la Buzau, apoi
director al Seminarului din Bucuresti. In 1859, Alexandru Cuza l-a numit
loctiitor de episcop la Buzau, iar in mai 1865 a fost decretat episcop
eparhiot. A pastorit aici pana la moartea sa, intamplata la 18 ianuarie
1873. Episcopul Dionisie a fost in primul rand un om de carte si de
scoala. In 1839-1840, impreuna cu un alt profesor transilvanean, Gavriil
Munteanu, a scos la Buzau primul ziar bisericesc de la noi, Vestitorul
bisericesc. In 1850-1853 a editat singur, la Bucuresti, ziarul Eho
eclesiastic, care avea ca supliment Biblioteca religios-morala, in care
tiparea felurite brosuri, mai ales cu caracter moralizator. A tiparit apoi
numeroase manuale didactice, fie pentru invatamantul elementar, fie
pentru cel teologic. La acestea se mai adauga si diferite traduceri din
limba franceza, carti de rugaciuni sau cu continut moralizator, carti de
ritual, numarul lor ridicandu-se la aproape 50.
A trebuit sa plece o vreme la manastirea Neamt. Aici si-a facut un
plan indraznet de infiintare a mai multor scoli (scoala primara, gimnaziu,
seminar, facultate de teologie), toate cu cate 4 ani de studii, deci un
ciclu scolar de 16 ani. A si izbutit sa infiinteze o scoala primara cu
internat pentru 50 de copii, si un gimnaziu, amandoua in Targu Neamt,
iar in incinta manastirii a infiintat un seminar, cu 3 profesori, toate
intretinute de manastire. Pe langa acestea, s-a ingrijit de refacerea
tipografiei manastirii, aducand masini si litere de la Praga, a organizat
biblioteca, amenajand si o sala de lectura, a adus un profesor de
agronomie, care sa indrume pe calugari in lucrarea pamantului, voind
sa puna bazele unei ferme model.
Ca episcop, a luat diferite masuri pentru ridicarea Seminarului din
Buzau. A reorganizat tipografia eparhiala, a ajutat diferite biserici si
institutii. Ca sa faca din manastiri asezaminte folositoare vietii
bisericesti, a infiintat in ele diferite ateliere si scoli monahale. Era un
patriot luminat si progresist, sprijinind Unirea Principatelor, apoi
secularizarea si celelalte reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza. A fost
membru onorariu al Academiei Romane, careia i-a daruit bogata sa
biblioteca, formata din peste 150 de manuscrise (romanesti, slave,
orientale) si peste 7.000 de carti in diferite limbi.
Toate aceste fapte il asaza pe episcopul Dionisie Romano printre
marii ierarhi din trecutul nostru. Pretuim in episcopul Dionisie pe
lucratorul tipograf dornic de lumina, invatatorul inaintat, destoinicul director
de seminar, harnicul egumen, parintele ziaristicii bisericesti, romanul in care
traia constiinta unitatii nationale, luptatorul social prezent chiar pe baricade,
pe infocatul patriot progresist si icoana adevaratului arhiereu, care a
stiut sa impace pe calugar cu cetateanul si Biserica cu societatea,
dupa certificatul dat de insisi contemporanii sai.
