NOTE „ STIRI „ NOTE

Distribuie pe:

Bugetele cresc, la rectificare, la 10
ministere si institutii; alte 9 ministere
si institutii primesc bani mai putini

Opt ministere si doua servicii de informatii vor primi cei
mai multi bani la rectificarea bugetara, in timp ce bugetele
pentru sapte ministere si ale altor doua institutii publice
sunt diminuate, potrivit proiectului de Ordonanta cu privire
la rectificarea bugetului de stat, publicata de Ministerul
Finantelor Publice /MFP/.
De asemenea, bugetele altor ordonatori principali de
credite sunt ajustate la rectificare, dar diferentele fata de
bugetele initiale sunt mici.
Pentru Ministerul Sanatatii, alocarea suplimentara
propusa este de 1,073 miliarde lei. Din aceasta suma s-a
asigurat suplimentar suma de 90 milioane lei pentru
continuarea proiectului de reabilitare a maternitatilor,
finantat din fonduri externe rambursabile si s-au majorat
transferurile de echilibrare alocate Bugetului Fondului
national unic de asigurari sociale de sanatate ale carui
cheltuieli s-au majorat cu 569 milioane lei pentru Programe
de sanatate si decontarea medicamentelor cu si fara
contributie personala.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
primeste suplimentar la rectificare 904,9 milioane lei,
Ministerul Justitiei - 158,7 milioane lei, Ministerul Afacerilor
Interne - 104,9 milioane lei, Ministerul Apararii Nationale 77 milioane lei, Ministerul Afacerilor Externe - 51,3 milioane
lei, Serviciul Roman de Informatii - 30 milioane lei, Ministerul
Mediului si Schimbarilor Climatice - 29,8 milioane lei,
Ministerul Public - 20,5 milioane lei, Serviciul de Informatii
Externe - 10 milioane lei.
Cele mai importante diminuari ale bugetelor ordonatorilor
principali de credite au fost propuse la Ministerul Muncii,
Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice - 1,14
miliarde lei (pe fondul economiilor inregistrate pe primele 6
luni ale anului la actiunile de asistenta sociala finantate
de la bugetul de stat, precum si la cele finantate din bugetul
asigurarilor sociale de stat, caruia i se asigura transferuri
de echilibrare din bugetul acestui minister), la Ministerul
Transporturilor - 953,5 milioane lei, Secretariatul General al
Guvernului - 535,7 milioane lei, Ministerul Educatiei
Nationale - 235,6 milioane lei, Ministerul Finantelor Publice
- 66,6 milioane lei, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
- 61,1 milioane lei, Ministerul Fondurilor Europene - 53,5
milioane lei, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si
pentru Siguranta Alimentelor - 53,3 milioane lei, Ministerul
Tineretului si Sportului - 20,7 milioane lei.

Veniturile bugetului de stat sunt reduse
cu 1,9 miliarde lei, la rectificare

Veniturile bugetului de stat pe anul in curs 2013 se
diminueaza, pe sold, cu 1,909 miliarde lei (-0,3% din Produsul
Intern Brut), iar cheltuielile bugetului de stat pe anul in
curs cu suma de 704,7 milioane lei (-0,11% din PIB), potrivit
proiectului de Ordonanta cu privire la rectificarea bugetului
de stat, publicata de Ministerul Finantelor Publice /MFP/.
Au fost diminuate incasarile din impozit pe profit - 852
milioane lei ( -0,13% din PIB), alte impozite pe profit, venit si
castiguri din capital de la persoane juridice - 214 milioane lei,
taxa pe valoarea adaugata - 786,3 milioane lei (-0,12% din
PIB), accize - 460 milioane lei (-0,07% din PIB), sumele primite
de la UE in contul platilor efectuate - 40 milioane lei.
Principalele venituri ale bugetului de stat care se majoreaza
in urma rectificarii bugetare sunt taxele pe utilizarea bunurilor,
autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati
- plus 413 milioane lei (0,06% din PIB), alte impozite si taxe
fiscale - 30 milioane lei.
La reducerea cheltuielilor bugetului de stat a fost avuta in
vedere si eliminarea blocajului sumelor retinute de 10% din
bugetul aprobat, in conformitate cu prevederile din Legea
privind finantele publice nr.500/2002, la toti ordonatorii
principali de credite.
Cheltuielile de personal cresc cu 61,1 milioane lei, cheltuielile
cu bunuri si servicii cresc cu 27,2 milioane lei, cheltuielile cu
dobanzi se diminueaza cu 10,1 milioane lei, subventiile se
diminueaza cu 2,2 milioane lei, transferurile intre unitati ale
administratiei publice se majoreaza cu 13 milioane lei, alte
transferuri se diminueaza cu 289,1 milioane lei (-0,04% din
Produsul Intern Brut).
Cheltuielile cu proiectele cu finantare din fonduri externe
nerambursabile postaderare se diminueaza cu 857,2 milioane
lei (-0,13% din Produsul Intern Brut), cheltuielile cu asistenta
sociala se diminueaza cu 90,6 milioane lei, alte cheltuieli se
diminueaza cu 28,4 milioane lei, fondurile de rezerva se
majoreaza cu 82 milioane lei, cheltuielile aferente programelor
cu finantare rambursabila cresc cu 234,9 milioane lei,
cheltuielile de capital cresc cu 155,9 milioane lei.

Ministerul Sanatatii va beneficia
de o alocare suplimentara
de aproape un miliard de lei

Ministerul Sanatatii va beneficia o alocare suplimentara
de aproape un miliard de lei, in urma rectificarii bugetare, a
anuntat premierul Victor Ponta, in cadrul unei declaratii de
presa sustinute la Palatul Victoria.
"Pentru Ministerul Sanatatii vom avea o alocare
suplimentara de aproape un miliard de lei, acoperind astfel o
neincasare de 500 de milioane din taxa clawback si adaugand
in mod concret 570 de milioane de lei care vor fi transferati
catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru plata
medicamentelor si a serviciilor. Tot la Ministerul Sanatatii,
aproximativ 90 de milioane de lei vor fi alocati pentru
continuarea proiectelor finantate de catre Banca Mondiala,
de BEI si BERD, mai concret - vreau sa fie clar pentru toata
lumea la ce ma refer - e programul de maternitati, care se afla
in diferite stadii de realizare, unele chiar au fost finalizate si
n-au fost receptionate, altele mai au nevoie de 15-20% pentru
a fi finalizate, 90 de milioane de lei vom aloca maine special
pentru acest program�, a precizat primul ministru.
Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca Guvernul a ajuns
la un acord cu partenerii internationali privind rectificarea
bugetara. Precizarile au fost facute dupa ce premierul a avut
o intalnire cu reprezentantii Fondului Monetar International,
la intrevedere participand si ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu,
ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, si ministrul
Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cheltuielile pentru ajutorul de somaj
vor fi majorate cu 60 milioane lei;
indemnizatia medie lunara
ramane 487 lei

Cheltuielile pentru asistenta sociala prevazute in bugetul
asigurarilor pentru somaj vor fi majorate cu 60 milioane lei
in vederea achitarii indemnizatiilor de somaj pentru un
numar mediu anual de 158.000 someri, fata de un numar
mediu anual de 149.000 someri avuti in vedere la elaborarea
bugetului pe anul curent, conform Notei de fundamentare
a proiectului de Ordonanta pentru rectificarea bugetului
asigurarilor sociale de stat pe anul 2013, publicat pe site-ul
Ministerului Finantelor Publice.
Nivelul indemnizatiei medii lunare se pastreaza la 487 lei.
Cheltuielile fondului de garantare pentru plata creantelor
salariale se majoreaza cu suma de 33,3 milioane lei.

Victor Ponta: "Prevederile din acordul
cu FMI legat de CFR Marfa, foarte bune
pentru Romania�

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, la Palatul Victoria,
ca au fost incheiate negocierile pentru un nou acord cu
FMI si ca prevederile referitoare la privatizarea CFR Marfa
sunt foarte bune pentru Romania.
"Legat de CFR Marfa, miercuri va prezentam exact
prevederea. Este o prevedere foarte buna pentru Romania
si foarte proasta pentru unii (...) pentru cei care se bucura
la lucruri mici�, a mai spus el.
Premierul a explicat ca termenii noului acord cu FMI au
fost stabiliti in detaliu, dar ca nu poate oferi informatii
deoarece reprezentantii Comisiei Europene si ai FMI trebuie
sa urmeze procedurile propriilor institutii.
De asemenea, premierul a facut referire la hotararea
CSAT 73, din 27 septembrie 2012, semnata de presedintele
Traian Basescu.
"Sunt supuse analizei operatiunile de preluare a
controlului asupra unor intreprinderi sau active, precum si
cele de concentrare economica... urmatoarele domenii:
securitatea transporturilor e punctul d), securitatea
infrastructurii critice - f) si aveti acolo: "Rezultatul evaluarii
si propunerile se supun analizei CSAT, in prima sedinta
convocata. Hotararea se comunica prim-ministrului,
Guvernului Romaniei si Consiliului Concurentei� (...) Deci,
noi aplicam hotararea CSAT. Daca mai e in vigoare, daca
nu, la primul CSAT o abrogam si atunci, nu mai trebuie sa
mai prezentam CFR Marfa�, a explicat primul ministru.
De asemenea, intrebat daca se va intoarce din
concediu in cazul in care presedintele va convoca in
perioada urmatoare CSAT, premierul a precizat ca dupa
data de 1 august cel care ii va tine locul va fi vicepremierul
Gabriel Oprea.

AGERPRES

Lasă un comentariu