Doamna cu ochii in lacrimi

E duminica si e ora la care credinciosii
se intorc de la biserica.
E plin trotuarul de multimea lor, asa ca
eu, mergand pe contrasens, ma vad nevoit
sa fac dese iesiri pe carosabil.
Cand lumea se mai rareste, dau fata in
fata cu o cunostinta, maghiara, care ma
priveste cu ochii in lacrimi.
Ne stim de multi ani, iar copiii nostri au
fost si au ramas prieteni.
Pe sotul doamnei l-am condus, cu ani in
urma, pe ultimul drum, dar, sufleteste, il
simtim in mijlocul nostru.
Ii zic doamnei ca a fost la biserica, lacas
de reculegere si de mangaiere, ca valurile
vietii ne cuprind, cu vremea, pe toti.
Doamna imi spune ca am dreptate, ca
asa ar trebui sa fie biserica, dar, pentru ca
ma cunoaste si are incredere in mine,
sa-i dau voie sa-mi spuna adevarul.
"Biserica noastra nu este totdeauna ceea
ce ar trebui sa fie. Predicile pe care le
ascultam sunt, adesea, pline de ura la
adresa romanilor si nu-i nimeni care sa
puna capat acestei situatii. Noi ne-am avut
bine dintotdeauna cu romanii. In aceasta
tara ne-am nascut, am crescut, ne-am
calificat, am primit locuri de munca si
locuinta. Daca unora nu le convine in
Romania, de ce nu pleaca peste granita,
ca nu-i opreste nimeni, si sa ne lase pe noi
in pace, sa traim asa cum am trait atatia
ani si sa nu ne uram unul pe altul, ca nu
asta este vointa lui Dumnezeu.�
Am apreciat atitudinea doamnei indoliate,
i-am sarutat mana si ne-am despartit,
dorindu-ne cat mai putine zile
marcate de tristete.

Lasă un comentariu