TRAFICANȚI DE DROGURI PRINȘI DE POLIȚIȘTII MUREȘENI ȘI HARGHITENI

Distribuie pe:

La data 19 octombrie a.c., au fost reținute, pentru 24 de ore, două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2022, persoanele bănuite, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, ar fi comercializat droguri de risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive către consumatori, inclusiv minori, din județul Harghita.

Măsurile au fost dispuse după ce una dintre persoane a fost prinsă în flagrant delict de către polițiști, în momentul în care ar fi comercializat aproximativ 5 grame de cannabis.

Pe parcursul acțiunii, un minor a fost depistat, în incinta unității de învățământ în care studiază, având asupra sa aproximativ un gram de cannabis.

Activitățile au fost urmate de punerea în aplicare a 19 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Miercurea Ciuc, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 70 de grame de cannabis și 10 grame NPS (“Kristal”), comprimate de Xanax, 5 grindere, mai multe cântare de precizie, terminale mobile și 3.700 lei, 14 persoane fiind conduse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La activități au participat și polițiști din cadrul I.P.J. Harghita și jandarmi ai I.J.J. Harghita.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Biroul de Presă al IPJ Mureș

Lasă un comentariu