"Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura:
rauri de apa vie vor curge din pantecele lui.
Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca
acei ce cred in El.� (Evanghelia dupa Ioan 7, 38-39)
Cautam cu frenezie oportunitati
de a fi vii. Bunaoara, asumam
si insumam materie pentru a
fi vii cu trupul. Aici ne oprim cei
mai multi dintre noi, crezand ca
totul incepe si se sfarseste cu
acel limitativ existential "...pamant
esti si in pamant te vei
intoarce...�. In virtutea acestei
circumscrieri telurice, parca nu
ne mai ajunge viata sau vrem cu
orice pret sa fim "oameni de
viata�. Asa se face ca, in numele
unei "vieti� atat de scurte si de
cele mai multe ori deloc generoase
cu noi in materie de noroc,
sansa (sic!) sau alte oferte
tentante, ne permitem orice: sa
bruscam sentimente nobile, sa
provocam hartuitor caractere
ferme, sa agresam atitudini morale,
sa ucidem sperante, ba chiar
sa furam dibaci si pizmaret dreptul
la viata al celuilalt, atunci
cand il "sagetam� cu otrava urii,
lacomiei si ferocitatii noastre sau
cand pretindem samavolnic
(abuziv) ca drepturile si dreptatea
noastra primeaza inaintea oricarei
ingaduinte, rabdari, bunavointe
si, de ce nu, iubiri fata de
semenul nostru. In plus, gazduim
mentalitati de tipul "traieste
clipa�, merita incercat orice "ca
doar o viata avem� sau "distractie
la maxim�, toate vizand o perceptie
hedonista despre viata. Cu
cat consumam mai multa placere
trupeasca si ametim sufletul cu
atasamente idolatre - gen egoism,
egocentrism sau egolatrie cu atat ne iluzionam ca suntem
vii. Viata nu devine intens traita
prin placere sau satisfacerea poftelor,
ci dimpotriva, prin biruirea lor,
prin controlul lor suveran. In acest
sens, a fi viu nu inseamna a bifa
victorios desmat dupa desmat, ci
a discerne precaut, veghetor,
intre aparente si realitati insufletitoare,
vivifiante.
Din fericire pentru noi toti, exista
un alt fel de a fi viu, mult mai profund
si real decat limitarea biologica. In
noi, vuieste neastamparat o suflare
de viata inimaginabila, imateriala,
cuceritoare prin delicatete si putere
innoitoare, o "apa vie� care cuprinde
in valtoarea ei intreaga noastra
fiinta. Aceasta tulbura, intr-o prima
faza, fiinta, dislocand din noi rautati
cimentate si scotand la iveala gozuri
felurite si ingrozitoare care ne
locuiau nedetectate si nebanuite.
E cumplit sa le intalnesti in tine, mai
ales atunci cand, anterior vartejului,
aveai o parere foarte buna despre
tine. Cu alte cuvinte, unda de viata
noua care se naste in tine si invaluie
fiinta te someaza sa-ti accepti, in
cainta, iadul launtric, (intelege aici
sinele uman plin de intunecimi,
opacizat oricarei provocari divine),
pentru a-l putea transfigura sinergic
(om alaturi de Dumnezeu) in Raiul
desfatarii de Viata autentica. Abia
apoi se domoleste fiinta noastra si
savureaza nestingherit prospetimea
innoirii vietii. De acum, totul va fi
altfel, fara amatorisme sau superficialitati
in abordarea vietii, insa cu
mult interes inspre a fi in Adevar,
Libertate si Iubire, intr-un cuvant, de
a fi/fiinta in Duhul Sfant. Caci
"suflarea de viata�, "apa cea vie�,
rascolitoare si apoi linistitoare
fiintei, e Duhul Sfant, care starne
ste si intretine setea de viata
autentica a omului, provocandul
altitudinal, spre Imparatie, si
iluminandu-l, spre vederea
lui Dumnezeu.
Asadar, a avea viata autentica
e totuna cu a fi locuit de Duhul
Sfant. El dinamizeaza, improspateaza
mereu cu unduiri de har
dumnezeiesc viata noastra, pulseaza
in noi nelinisti sacre, de pe
urma carora dobandim mangaieri
duhovnicesti, ne initiaza in dorul
dupa Dumnezeul Treimic, ne
incurajeaza protector statutul de
copii neastamparati in cautarea
febrila a sensului/ratiunii de a fi,
invapaiaza inimi cu iubire pentru
a birui cu ele irationalul, absurdul,
meschinaria lumii, trufia mintii, ba
chiar si moartea spirituala. Mai
concis, Duhul Sfant accentueaza
in noi Chipul lui Dumnezeu (prototip
si esenta a omului), il pune
in evidenta lucrativ. Atunci,
realmente, clocoteste viata in
fiinta noastra. Suntem la adapost
de orice lancezeala, sterilitate
(nerodnicie), impasibilitate
(nepasare) existentiala.
Asa se face ca, in Duhul Sfant,
daruit lumii de Hristos-Dumnezeu
si dobandit de cei care au curajul
introspectiei curative, se gaseste
prospetimea si neastamparul
vietii. Fara El, totul sfarseste in
ruina si moarte. Cu toate acestea,
sa nu uitam ca: "Altadata erati
intuneric, iar acum sunteti lumina
intru Domnul; umblati ca fii ai
luminii! Pentru ca roada luminii e
in orice bunatate, dreptate si
adevar.� (Efeseni 5, 8-9)
Pr. OVIDIU BARSAN,
Parohia Ortodoxa
"Sfintii Arhangheli Mihail si
Gavriil�, Sancraiu de Mures
