Examenul de bacalaureat din acest an scolar a debutat
cu proba (A), cea a competentelor lingvistice in limba
romana. Titulatura probei este extrem de semnificativa si
surprinde, in fapt, superficialitatea acestui debut de examen
national, care s-ar dori (si nu este!) expresia gradului de
maturitate intelectuala a absolventilor de liceu,
superficialitate care se va mentine si pe parcursul probelor
urmatoare.
Sa va explicam. In sirul agasant al carpelilor legate de
procesul de invatamant (numite impropriu reforme!) pe care
le-a preconizat aproape fiecare ministru al Invatamantului,
se inscrie si trecerea accentului de pe furnizarea/predarea,
respectiv insusirea/expunerea de cunostinte la formarea si
dovedirea de competente, in relatia profesor-elev,
examinator-examinat. Este vorba de o falsa problema, de o
solutie gasita in disperare de cauza, intrucat trei sferturi
dintre liceeni pur si simplu nu invata nimic cat tine un mandat
de parlamentar si au involuat comparativ cu nivelul avut in
gimnaziu.
Este vorba, apoi, de o falsa problema, intrucat si pana
acum cativa ani sustinerea unui examen oral de limba
nationala care implica efectiv bibliografia de examen
(curente literare, scriitori, opere, chestiuni de gramatica
etc.) presupunea si posedarea unor reale competente
lingvistice. Prezentarea, de pilda, a unui poem eminescian
in fata comisiei implica si cunoasterea textului, a temei, a
structurii acestuia, a ideilor poetice, a mijloacelor artistice,
dar � in aceeasi masura � si o expresie logica, fluenta,
coerenta, eleganta, clara, adica tot atatea aspecte ce tin
de competenta lingvistica a unui candidat care a incheiat
studiile liceale.
Organizarea acestei probe orale de limba si literatura
romana avea si un grad mare de obiectivitate, deoarece
examinatorii erau cadre didactice din alte licee/localitati
decat cele ale candidatilor. Am avut parte, de-a lungul anilor,
pe langa situatiile obisnuite (raspunsuri bune, mediocre,
slabute) si de altele, extreme: in cazul unor raspunsuri
exceptionale, imi era absolut ciuda ca nota maxima este
doar 10; in multe, prea multe alte cazuri, ramaneam perplex
de imposibilitatea de a intelege, ba chiar de a lectura
cerintele de pe biletul de examen de catre unii candidati
(de alta etnie decat cea romana, dar � vai! � destui din
acestia fiind vorbitori nativi de limba romana!).
Notarea sub 5 (cinci) la aceasta proba ducea, automat,
la pierderea examenului si a dreptului de a mai participa la
celelalte probe ale bacalaureatului. O consecinta fireasca,
normala: daca nu esti capabil sa citesti acceptabil in limba
romana si nu intelegi ceea ce citesti, e indoielnic ca vei
redacta o lucrare macar mediocra la proba scrisa, indiferent
de disciplina.
Asadar, probele orale de examen de acum cativa ani
constituiau un mijloc de triere, dar si de ierarhizare a
absolventilor: notele bune ii ridicau in "top� pe elevii meritorii,
in timp ce aceia care, patru ani, au facut scoala� pe langa
scoala mai aveau speranta unui "colac de salvare�: ultima
proba, la alegere, care de obicei era educatia fizica�
De ce s-a renuntat la aceasta metodologie de examinare?
In principal, pentru ca "fabricutele� de diplome universitare,
indeosebi cele particulare, incepeau sa ramana fara "obiectul
muncii� si sa nu mai aiba cui vinde iluzia unei pregatiri solide
din punct de vedere profesional. S-a ajuns, astfel, la
modalitatea actuala de sustinere a examenului oral. El se
realizeaza in liceul candidatului, de catre doi profesori, din
care unul, in mod obligatoriu, este profesorul care a predat in
cei patru ani la clasa sau macar in anul terminal. O sabie cu
doua taisuri, cat priveste obiectivitatea examinarii. Daca, sa
spunem, profesorului de la clasa i "s-a pus pata� pe un fost
elev sau acesta i-a provocat neplaceri, apoi a venit momentul
sa se razbune si sa-i "dovedeasca� faptul ca nu merita decat
cel mai slab calificativ. Aceasta, pentru ca el este "vioara
intai� in comisie, el are cuvantul hotarator, celalalt examinator
vede � in principiu � pentru prima data candidatul. Calificativul
obtinut nu este contestabil, iar camerele de luat vederi, o
inovatie care aduce prezumtia de vinovatie sau de posibila
frauda din partea examinatorilor si a absolventilor, au ochi,
insa nu au si urechi� Dar, de regula, nimeni nu e nebun sa-si
bata cuie in talpi si sa-si taie craca de sub picioare, atata
vreme cat rezultatele elevilor devin criterii de stabilire a
calificativelor anuale ale profesorilor si, eventual, a
punctajelor pentru gradatia de merit. In consecinta, comisiile
vor aprecia pozitiv si chiar superlativ raspunsurile
absolventilor, caci doar toti sunt "copii de-ai nostri, din popor�
(pardon, din liceu!) si multi dintre ei de "familie buna��
O alta chestiune: credem ca doar la catehizarea catolica si
la probele noastre orale de bacalaureat toti "cantindantii�
intra fara griji si fara emotii in sala de examen si ies fericiti din
ea. Exista trei calificative: "mediu� � care corespunde notelor
5-6, "avansat� � 7-8, "experimentat� � 9-10. Sunt unicele situatii
pe care le cunosc, in care un candidat, chiar paralel si
echidistant fata de disciplina respectiva, nu pica proba (cu
conditia sa se prezinte!), ba chiar este obligat sa o treaca!
Chiar daca silabiseste si apoi devine "mut ca o lebada� (dar
nu in sensul blagian al sintagmei!), el va fi declarat admis,
primind calificativul "mediu�. Mai mult, neparticiparea la
examenele orale nu afecteaza dreptul de a sustine examenele
scrise, in urma carora vor fi consemnate cele 3/4 note
izbavitoare si, adesea, direct indrumatoare inspre invatamantul
universitar, tot o umbra � si el � a celui de pe vremuri, asisderea
acestuia preuniversitar!
Ei, sa vedem acum, insa, ce au de facut absolventii de liceu
in sala de examen. Mai intai, iau un bilet si o ciorna, se asaza
in banca si stau smirna (doar ii priveste cu un ochi necrutator
de cerber celebra mai sus-pomenita vanatoreasa de fraude,
camera de luat vederi!) si se minuneaza de ce trasnaie le-a
cazut. Si au de ce! Aproape nimic din ce au studiat in liceu
nu-i ajuta in fata acestor subiecte. E vorba de fragmente de
cate o jumatate de pagina tiparita, din publicatii actuale
indeosebi, din jurnale, din memorii, de pe blog-uri, din lucrari
docte de istorie, geografie, etnografie etc., etc. Bineinteles,
in subiecte nu este uitat nici rolul Uniunii Europene, asa
cum � pe vremuri � trebuia "tamaiata� prima tara a
socialismului biruitor, URSS...
Dedesubt, apare numele autorului (fiind vorba de
personalitati neincluse in programa scolara si, mai ales, de
"ilustri� necunoscuti), titlul lucrarii si, eventual, publicatia
in care a aparut aceasta. Atat. Nicio indicatie legata de
sfera activitatii autorului, de momentul scrierii lucrarii�
Candidatul nu se sperie, totusi. Pentru ca vin cerintele,
care � prin simplitatea lor � pot provoca hilaritate. La punctul 1,
intrebarea obisnuita este: "Cine ar putea fi receptorul textului
dat, avand in vedere scopul comunicarii?�. Raspunsul vine
prompt si invariabil: "Un cititor avizat sau neavizat�, ca asa
a aflat ex-liceanul din toate sursele de pregatire. Comisia
aproba cu gravitate si bifeaza un raspuns corect. Daca un
examinator mai carcotas vrea sa afle cine o fi acel "cititor
avizat�, vine greul, pentru ca absolventul nu poate plasa, in
fapt, intr-un anumit domeniu acel text. Urmeaza cerinta de a
stabili carui stil functional apartine textul si motivarea
alegerii cu doua caracteristici. Cum stilurile functionale sunt
in numar de patru (tehnico-stiintific, administrativ-juridic,
publicistic si beletristic), a raspunde incorect este prea putin
probabil sau poate fi expresia unei prostii crase. In sfarsit, a
treia cerinta presupune identificarea elementelor de
continut importante (a celor 3-5 idei de baza), sustinute prin
citate.
La punctul 2, candidatul trebuie sa construiasca, oral, un
text argumentativ centrat pe ideea de baza a fragmentului.
La chestiuni la care nu s-a gandit vreodata sau le-a avut in
vedere tangential, absolventul isi da cu multa� competenta
parerea, respectand, bineinteles, canonul (premisa, doua �
nu mai multe! � argumente, concluzie). Prin aceasta, comisia
se edifica in ce masura absolventul este pregatit pentru
"marea trancaneala� nationala, in care toata lumea isi da
cu parerea despre orice si nimeni nu e capabil sa faca nimic
serios si valoros.
A venit randul ca si candidatul sa puna o intrebare. Nu
comisiei, ca ar fi considerata drept obraznicie, ci sie insusi,
sau fostilor profesori in particular: la ce foloseste aceasta
testare? Nimeni nu ne poate raspunde la aceasta intrebare,
in mod cert, pentru ca aproape nicaieri nu se tine seama de
un astfel de calificativ. Si atunci, cele mai nimerite
raspunsuri la acest "Cui prodest?� sunt: "De-aia!� si "Ca sa
ne aflam in treaba!�. Iar demonstratia noastra justifica,
credem, cu prisosinta, metafora pe care am ales-o drept
titlu al articolului de fata.
