La 25 iunie 2013, s-au implinit 100 de ani de la moartea criticului literar
Ilarie Chendi, cel care, in critica literara romaneasca a legat "epoca
Maiorescu-Gherea de aceea a lui Ibraileanu-Lovinescu, constituind
nu numai un moment al ei, asa cum arata G. Calinescu, ci o intreaga
epoca literara� (Mircea Popa).
Descendent stralucit al familiei de carturari a Hodosilor, Ilarie Chendisa nascut la Darlos, langa Sibiu, la 14.11.1871, unicul fiu al preotului
Vasile Chendi si al Elizei, nascuta Hodos, nepoata a lui Al. Papiu Ilarian.
Ramas orfan de mama la 9 luni, Ilarie Chendi a fost crescut de bunica
dinspre mama, in Bandul de Campie, unde a urmat cursurile primare. A
absolvit Liceul sasesc la Sighisoara si Seminarul teologic din Sibiu (18911894); apoi a studiat filosofia si filologia la Universitatea din Budapesta,
in anii 1894-1897. Aici infiinteaza, impreuna cu Traian Vuia, Victor Braniste
si altii, Societatea de lectura "Petru Maior�.
Pentru a nu ajunge "catana la imparatul�, Chendi a trecut muntii prin
"vama cucului�, in 1898, si s-a stabilit la Bucuresti, ca ajutor de bibliotecar
la Academia Romana, post detinut din 1898 pana in 1913.
Debutase la Sibiu cu versuri, proza si articole de critica literara in
1892. De formatie culturala germana, Chendi si-a insusit si unele principii
estetice maioresciene si gheriste si a continuat lupta inceputa de
Maiorescu impotriva neavenitilor si mediocritatilor din campul literaturii,
ca acestia "sa nu compromita ce e mare si frumos�, consumandu-si in
aceasta lupta mai toata energie scurtei sale vieti.
In viziunea sa de critic literar, talentele autentice trebuie sa aiba trei
calitati particulare: "legaturi distincte cu viata neamului sau, cunoasterea
trecutului literar si istoric al acestuia si puterea originala de a crea.�
Si Chendi sustinea ca fundamentul literaturii noastre culte trebuie sa fie
literatura populara si milita "pentru readucerea increderii in insusirile sufletesti
ale neamului nostru�. El nu respingea autonomia esteticului, dar supralicita
caracterul etnic si etic, asemenea ideologiei samanatoriste a lui N. Iorga.
Chendi nu agrea simbolismul si modernismul, fiind adept al traditionalismului.
Respinge drastic personalitatea aroganta si experimentele
simboliste ale lui Al. Macedonski. Foarte exigent in critica de intampinare,
Chendi a introdus la noi foiletonul superior si a intuit, printre primii, talentul
poetic a lui O. Goga, Mihai Codreanu, Minulescu, Toparceanu si geniul
verbal al "fenomenalului� T. Arghezi. Rareori s-a inselat in intuirea unor
talente literare si s-a angajat in polemici aprige cu Maiorescu, Gherea,
Ibraileanu, Dragomirescu s.a. A fost, uneori, prea subiectiv in aprecierea
scriitorilor ardeleni, emitand judecati exagerate sau chiar nedrepte. Chendi
pleca de la impresiile de lectura, apoi emitea judecati minate de
subiectivism, dar el viza opera si niciodata viata privata a autorului ei.
Ca istoric literar, Chendi a descoperit in arhive si reviste documente
inedite ("Testamentul lui Gojdu�, "Un alt proces Caragiale� etc.), a scris
vibrante articole comemorative despre scriitori romani si germani, a ingrijit
unele editii din opere: "Poezii populare� si "Poezii postume� de M. Eminescu,
"Opere complete� de V. Alecsandri, I. Creanga, Al. Odobescu, C. Negruzzi
si s-a ocupat cu rabdare si probitate si de scriitori neinsemnati.
Chendi a fost unul dintre initiatorii miscarii literare samanatoriste si ai
Societatii Scriitorilor Romani (1908). El a fost primul care a pornit
campania de recuperare si studiere a manuscriselor lui Eminescu,
activitate continuata stralucit de G. Calinescu si Perpessicius.
Chendi a facut si traduceri din literatura universala si indemna prozatorii
nostri sa abordeze si romanul de larga respiratie ca in alte literaturi.
In scurta lui existenta, Chendi a condus cateva reviste si a colaborat la foarte
multe publicatii (Telegraful roman, Tribuna, Familia, Samanatorul, Tribuna poporului,
Floare albastra, Viata literara, Convorbiri literare, Cumpana, Luceafarul etc.).
Scrierile sale sunt cuprinse in volumele: Preludii (1903), Foiletoane (1904),
Fragmente (1905), Impresii (1908), Portrete literare (1911); postum: Schite de
critica literara (1924), Pagini de critica, editie de Vasile Netea (1969), Scrieri
I-IV, ingrijite si prefata de Dumitru Balaet, Buc. 1988-2003. Despre I. Chendi
au scris mai toti criticii nostri literari, caci Chendi a contribuit la evolutia
criticii si literaturii nationale intr-o perioada de tranzitie a literaturii romane,
dorind "a fi mai moderni in traditie si traditionali in modernitate� (D. Balaet).
