In zilele noastre tot mai amarate, ale romanului tot mai apasat, mai
impovarat, tot mai dezamagit, tot mai umilit zilnic de mai-marii clipei,
rabdatorul, el, tolerantul si mintitul dupa fiecare vot dat, macar din
cand in cand ar avea si el cate o dorinta cu adresare la puternicii
momentului in aceasta politica atat de trecatoare si inselatoare.
Acum, cand din ce in ce mai des "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�,
cum spune poetul, "Vrem un doctor la tara bolnava,/Anuntati ca e-n
coma demult,/Vrem un medic onest s-o trateze/Nu pe cinicul felcer
ocult�. Asta doreste romanul! Unde se afla, oare, acel medic bun sa
salveze de la cancerul postdecembrist aceasta Romanie, tara noastra
reala, nu de imprumut, lasata noua mostenire, de catre inaintemergatorii
care au luptat, in cele doua razboaie mondiale, cu arma in mana, multi
murind, pentru acest pamant al mosilor si stramosilor. E regretabil ca
testamentele inaintasilor au fost uitate si desconsiderate, ca
mostenirea lasata de ei a fost mai mult pradata decat aparata! Din
pacate, din 1990 incoace, acel "medic onest� nu se gaseste la
conducerea acestei Romanii din Gradina Maicii Domnului, inlocuindu-se,
cu foarte mici exceptii, vreme de 23 de ani, doar cu felceri oculti si
lichele postdecembriste.
Acum, cand, din ce in ce mai mult, "In ochii tarii se-nnoreaza-a
ploaie�, o ploaie cu fulgere si trasnete, febra Romaniei, tara pe care
mai-marii zilei o vor un fel de ruda saraca, pusa mereu de strainii care
se vor stapani la noi acasa, la coltul mesei, dupa usa, privita chioras,
este mereu in crestere. O febra a unei natiuni care, dupa 23 de ani, isi
da seama ca a fost mintita, ca sperantele din decembrie 1989 s-au
dovedit desarte, prabusite dupa o lovitura de stat in urma careia la
masa puterii, cu painea si cu cutitul, s-au asezat, comod, profitorii din
"esalonul doi�, majoritatea niste smecheri si incompetenti, niste
profitori cu gandul la slanina postdecembrista a puterii, inaltati in jilturile
inalte, convinsi de chinezaria unui lider de la Beijing, care afirma ca
nu are nicio importanta ce culoare are pisica, doar sa prinda ea soareci.
O pisicuta, chiar neagra, care in cazul lor sa aduca profit,
comisioane grase dupa privatizari frauduloase, averi. Ca o fi el,
banul, "ochiul dracului�, dar asta nu mai conteaza: ei, banii, sa
fie cat mai multi. Deoarece caftanitii postdecembristi nu in
cultura se intrec, ci in conturile, tot mai multe si mai mari,
acumulate prin banci autohtone si straine, in viloaie si masini
bengoase, care unora le-au deschis calea, pana la urma, si
spre DNA, si punctul final: Mititica, desi locul unora era, mai
degraba, la Marcuta! In amintita crestere a febrei bolnavei
Romanii, rabdatorul roman, traditionalul lui bun-simt stramosesc,
sperantele lui, de 23 de ani ii asteapta pe acei "conducatori�,
convins ca-i nevoie de insi care sa legitimeze o Romanie, in
interior si peste fruntarii, sa legitimeze, in sfarsit, o economie, o
cultura, o tara a unui neam cu statura morala, demna de o inalta
pretuire si recunoastere europeana si mondiala. Iar cei din
fruntea tarii, isi spune cel care zilnic isi plateste darile, sa fie,
inainte de toate, buni romani, mari patrioti, nationalisti, in sensul
bun al cuvantului, un nationalism traditional, luminat,
ardelenesc. Sa fie profesionisti, valori, animati plenar de
mandria de a fi romani. Pentru ca e, intr-adevar, mai ales azi,
nevoie de aceasta convingere a mandriei de a fi roman, sa
porti tara si drapelul in suflet si in minte, mandrie care, pentru
unii, din pacate, este transformata, ciudat, in vina. "Vina� de
a-ti iubi tara si neamul!
Azi, cand "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�, o lehamite isi
coboara aripile intunecate, tot mai mult, asupra acestui neam,
incat � o spunea, recent, si fratele nostru, poetul si academicianul
bucovinean Vasile Tarateanu - "Te simti strain in propria
ta casa�, in care "coabitarea cu anormalitatea� devine obicei.
O tara in care locul internationalismului proletar, in cei 23 de ani
trecuti, a fost luat, dupa cum lesne se vede, de globalizare, cea
care tot mai mult se lateste peste noi, cei vesnic huliti de un
viitor provizoriu. O tara in care valori precum Eminescu, Iorga,
Hasdeu, Cantemir, Blaga, Brancusi, pentru a ne opri doar la
cateva nume, sunt desconsiderate de niste pigmei, de niste
ganganii, de niste negustori infatuati ai clipei, ajunsi de rasul
curcilor. O tara in care problemele grave, zilnice, nu sunt si ale
lor, ale celor din fruntea tarii, ci doar ale apasatului popor roman!
O Romanie in care mai-marii, mereu intr-o atitudine neutra,
inofensiva, de neimplicare, se afla intr-o calatorie, din 1990
incoace, dar indarat. O tara in care pentru unii "de bonton� este
sa-ti dispretuiesti natia, neamul si patria, pentru ca numai asa
poti fi "european�. N-au mai-marii clipei nimic de comentat,
inghitind umilinte si jigniri, in fata unor idei anexioniste, n-au
nimic de spus cand pe strazile romanesti ale Targu-Muresului
se scurg, in pas de front, garzi maghiare venite de la Budapesta,
pentru un miting al autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, a
asa-zisului Tinut Secuiesc, cand vanitatea, lacomia si ura doresc
dezintegrarea statului roman, national si unitar!
Azi, cand, din ce in ce mai mult, "In ochii tarii se-nnoreaza-a
ploaie�, sub zilnica amenintare a globalizarii � mondializarii, maimarii
Romaniei se intrec in scenarii abracadabrante si
rocambolesti de culise, trag sfori si, in locul unor proiecte,
intr-adevar, de succes, cu realizari palpabile, asteptate de
neamul romanesc, ei au nascut doar o margica si cotcodacesc,
de mama focului, in postura unor gaste bete care, ca si
stramoasele lor, se lauda ca au salvat Capitoliul! Ei n-au salvat
nimic. Ei au distrus Romania! De 23 de ani, cam asta au facut.
Mult zgomot pentru nimic! Praful s-a ales de toate! Agricultura a
fost data, cu ura, de pamant. De pamant au mai fost date
industria, educatia, sanatatea! Cam totul! Dupa noi, potopul! �
asta si-au zis, cu gandul la osanza postdecembrista, ingrosand
tagma profitorilor, a "baietilor destepti�, aparuti prin toate
domeniile vietii romanesti, cu grija mangaiati pe crestet de toti
"baronii locali�, aparuti si ei, din 1990 incoace, ca ciupercile
dupa ploaie! Asadar, praful s-a ales de acea dorita armonie
sociala postdecembrista, dupa praful celalalt, aruncat in ochii
romanului! S-a ales praful si pulberea, cum se spune. Pana si
codrii Romaniei arata ca dupa un razboi! De 23 de ani, ce se
construieste ziua, noaptea se demoleaza!
Azi, cand "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�, mai-marii clipei,
mereu gresesc drumul catre casa, nu mai cunosc, totusi, fantana
din care au baut apa, inainte de atat de multele promisiuni
facute, pentru a-i amagi si ameti pe romanii creduli ale caror
salarii si pensii au ajuns azi sa incapa intr-un colt de batista�.
Romanii de azi se uita unii la altii ca la niste straini, a disparut
acel necesar sentiment al solidaritatii sociale si nationale,
romanul dorind, uneori, nu doar moartea caprei vecinului, ci
chiar si a vecinului, sa-i ramana lui capra, nemaigasind drumul,
prin acest hatis, prin aceste incalcite, zilnice poteci, pana macar
la clanta usii! Prea multe mistere nedeslusite au acoperit si
acopera, in cei 23 de ani, acest neam, parca pedepsit de Domnul
cu astfel de conducatori.
Azi, cand "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�, romanul isi
doreste conducatori la nivelul celor inaintemergatori dintre cele
doua razboaie mondiale, asa cum au fost cei care, cu arma in
mana, au luptat pentru sfaramarea apasarii straine, faurind, tot
ei, Romania Mare, la 1 Decembrie 1918. Romanii asteapta oameni
care azi sa lupte, chiar cu indrazneala indaratnica pentru
Romania, dorita o tara mandra, respectata in lume! O Romanie
demna, mandra, nu o tara a zvarcolirilor continue din 1990
incoace, fara a afla caile iesirii dorite la liman. Sa nu uitam,
apoi, ca romanul, mai ales acum, cand unii netrebnici visatori
la cai verzi pe pereti, vor autonomia teritoriala a asa-zisului
Tinut Secuiesc, precum si cea de-a doua limba oficiala �
maghiara � in stat, cere mai-marilor tarii mai mult respect si mai
multa grija acordate apararii gliei strabune, poftita de toti
lacomii, protejarii limbii romane, mereu lovita, mereu supusa
incercarilor de tot felul. Ei trebuie sa fie cei care, de acolo pe
unde sunt pusi, sa vegheze ca nu cumva, peste un timp, "harta
limbii romane sa ajunga mai mica decat cea a Romaniei�! Limba
da trainicie, da continuitate, da vesnicie neamului!
Azi, cand, "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�, ei, cei suspu
si, trebuie, au obligatia, sa apere traditiile noastre romanesti,
care fac parte din trecutul neamului, din vana durabilitatii
acestui popor atat de incercat in zbuciumata lui istorie. Azi, mai
ales, cand, iata, unii ar dori schimbat, si Imnul de Stat, si Ziua
Nationala ale Romaniei, care nu le mai convin asa cum sunt.
Cica, "Desteapta-te, romane!�, acel "Rasunet�, lasat de Andrei
Muresanu dupa vremuri zbuciumate, ar fi "prea monoton si
plictisitor�, poate, in capul lor, dorind si clocind ceva, un fel de
imn-manea. S-ar putea sa deranjeze anumite sintagme, care
mai-marilor nu le convin, de pilda "barbarii de tirani�, "cruzii tai
dusmani�. Pe unul il deranjeaza ritmul "tanguitor�. Sa mai puna
mana pe o carte de istorie, cu pagini indoliate, o istorie a
Ardealului, de care habar nu au, apoi vom mai vorbi! Pana atunci
vorbim doar despre rusinea lor! Nu mai conteaza, pentru ei, cu
o cultura nici pana la genunchiul broastei, catelusi dresati sa
duca mesajele maghiare ale altora, nici acea zi de 1 Decembrie
1918, de la Alba Iulia, cand s-a realizat acea dorinta
romaneasca, rotunjind si visul lui Mihai Viteazul: "unirea in cuget
si-n simtiri.� Dorinta romaneasca dintotdeauna! De ce � se
intreba unul � sa fie Ziua Nationala a Romaniei, in decembrie, zi
friguroasa si nepotrivita?! Se vede ca insul nu stie ce zi geroasa
a fost chiar 1 Decembrie 1918, cand cei o suta de mii de romani
ardeleni, adunati la Alba Iulia, sub frigul naprasnic, intr-un
singur glas spuneau: "Noi vrem sa ne unim cu Tara!�, intr-o
Unire, cea Mare, liber consimtita. Ce ar vrea unii drept zi a
Romaniei? Una ceva mai calduta, mai pe placul demolatorilor
valorilor romanesti, in general, intr-o luna cu o natura� mai
generoasa. Daca s-ar putea 9 sau 10 mai! Fara comentarii!
Azi, cand "In ochii tarii se-nnoreaza-a ploaie�, prin parlament,
din pacate, uneori s-aude numai latratul cainilor pribegi. Azi,
cand putine sunt cele care ne unesc si multe-s cele care ne
despart, din hotarul mare al sperantei mai vine spre noi cantecul,
abia auzit, al unui semn ca, popor vechi, primul nascut crestin
in Europa, in credinta lui mare, este convins ca va veni si acea
zi asteptata a Romaniei. Totul, sub semnele dorite: verticalitate,
cinste, ordine, iubire de neam, care sa lumineze un drum spre
ziua de maine! Zi meritata de acest neam al nostru, rabdator,
inteligent, darnic, harnic, tolerant, care, aici, la Portile
Rasaritului, a invatat lectiile zbuciumatei istorii, zidind trainicia
neamului pe care unii, raii vremii, l-au dorit spulberat in cele
patru vanturi, in cele patru zari. Aici, in necesara intoarcere la
izvoare, este, asadar, speranta! De asta este nevoie acum, cand
corabia Romaniei, sub presiune straina si incompetenta
autohtona, se indreapta spre stanci, iar urcusul nostru pe dealul
Golgotei romanesti parca nu se mai sfarseste! Pentru tot ce a
fost, pentru cat am suferit prin vreme, ca neam crestin, meritam,
din plin, acea raza de speranta, acea zare asteptata care sa
lumineze orizontul unei Romanii si al unei Transilvanii, partea
de pamant etern romaneasca! Pentru ca, o spunea si Ion
Buteanu, "Noi venim si trecem, pamantul si tara raman!�.
P.S. Versul folosit pentru titlul acestui editorial apartine
poetului Adrian Paunescu.
