CE NU SPUN "ARHEOLOGII„ DE LA UDMR IN LEGATURA CU REZOLUTIA DE LA ALBA-IULIA „ 1 DECEMBRIE 1918

De ceva timp, din,,straturile superficiale�
ale istoriei recente a Romaniei, urmare unor
indelungate,,sapaturi� ale "arheologilor�
de casa ai U.D.M.R., si nu numai ai acesteia,
au fost scoase la lumina, dar numai pentru
a fi "vazute� si "palpate�de inconfundabilii
in ale necunoasterii si in ale prioritatii
interesului personal si de partid, care sunt
politicienii romani, si nu numai, acea
inexistenta - pentru statul roman, precum
si pentru forurile internationale - prevedere
cuprinsa in subpunctul 1 din punctul III al
rezolutiei de la Alba Iulia, care nicicand nu
s-a regasit in realitatea politica a statului
roman si in tratatele internationale, la care
acesta a fost sau este parte, fapt pentru
care nici nu au putut sa aduca atingere
substantei intime a filonului, existentei fiintei
nationale a romanilor si a statului roman.
De altfel, din rezolutie, acesta este
singurul punct care intereseaza, formatiunile
politice unguresti si din cate s-ar
parea si pe altii si la care a aderat si Forumul
Democrat al Germanilor din Romania, ma
intreb: care sunt motivatiile?

Citez:

1. "Deplina libertate nationala pentru
toate popoarele conlocuitoare. Fiecare
popor se va instrui, administra si judeca in
limba proprie, prin indivizi din sanul sau si
fiecare popor va primi drept de reprezentare
in Corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii
in proportie cu numarul indivizilor ce-l
alcatuiesc.�

Dat fiind caracterul politic al Adunarii
Nationale de la Alba Iulia, se impune sa se
dea raspunsuri la intrebarile: A avut Adunarea
Nationala de la Alba Iulia autoritatea de a lua
hotarari care sunt din domeniul dreptului
international? A avut Adunarea Nationala de
la Alba Iulia autoritatea de a lua hotarari care
sunt din domeniul dreptului constitutional?
Cine raspunde de punerea in aplicare a
hotararilor? Cine raspunde de respectarea
hotararilor?

In demersul ce se va face, in scopul de a
clarifica ceea ce este legat de intrebarile mai
sus mentionate, se impune a se preciza ca
Transilvania a fost incorporata in Ungaria, mai
precis in partea maghiara a statului dualist
Austro-Ungar, numita Transleithania, pentru
o perioada scurta de timp, care a inceput in
anul 1868 si s-a terminat, de facto, la
1 Decembrie 1918.

Continuand cu tratarea modului in care un
teritoriu poate sa treaca de la un stat la altul,
se constata ca acest transfer de teritoriu, in
baza unui principiu al dreptului de razboi,
recunoscut ca atare de dreptul international,
se face fara consimtamantul populatiei,
deoarece se considera ca printr-o astfel de
abordare nu se face decat sa se respecte
conceptia, precum ca un razboi se poarta, in
principal, pentru a se cuceri noi teritorii.
Este de exemplificat cele de mai sus
sustinute, prin a arata ca in baza acestui
principiu Romania a castigat Cadrilaterul,
urmare a Pacii de la Bucuresti, din anul 1913.
Este de precizat ca in conformitate cu
principiul autodeterminarii, la care ne raportam,
Adunarea Nationala a romanilor din data
de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia nu putea
sa hotarasca decat alipirea Transilvaniei,
Banatului, Crisanei, Satmarului si
Maramuresului la Regatul Romaniei, dupa cum
se stipuleaza, de altfel, in punctul I al rezolutiei
si nimic mai mult, ceea ce atrage dupa sine
consecinta, precum ca toate cele stipulate in
cuprinsul punctelor II-IX din rezolutie trebuie
obligatoriu considerate ca fiind neavenite si
nule, ca neavand nicio incarcatura de drept
si, ca atare, nicio putere juridica.

Urmare a implinirii faptului politic, care a
fost unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei,
Satmarului si Maramuresului, cu Regatul
Romaniei, acestea nu puteau cere un
tratament aparte, exceptional, in cadrul
statului roman, deoarece unirea unui teritoriu,
a unei notiuni geografice, cu un stat suveran,
nu se poate face decat prin incorporarea
definitiva a acesteia in teritoriul respectiv si
nu sub forma unei uniuni sau a unei federatii,
ce poate avea loc numai in cazul in care este
vorba de uniuni de state suverane, ca in cazul
Ungariei, care, ca stat suveran, s-a unit, in
anul 1867, cu un alt stat suveran, Austria,
rezultand statul dualist Austro-Ungaria.

Adunarea Nationala de la Alba Iulia nu era
in drept sa-si atribuie cu de la sine putere, in
afara niciunei sustineri de drept, calitatea de
a acorda drepturi politice, sociale, confesionale,
de reprezentare la nivel national etc.,
deoarece asemenea putere este un atribut
exclusiv si indiscutabil, numai al statelor
pe deplin suverane, ca atare, un atribut
care, conform dreptului international, nu
poate fi uzurpat de o adunare politica,
indiferent de anvergura acesteia si de cat
de nobile sunt intentiile participantilor la
aceasta.

Organele reprezentative si responsabile
ale statului roman, Suveranul si Guvernul,
au raspuns, in singurul mod posibil, admisibil
si bine intemeiat, prin substanta
dreptului international.

Se ia act de cele trei hotarari si decreteaza,
ca singur in drept si autorizat sa o faca, unirea
acestor provincii cu Regatul Romaniei.
In cazul unirii Transilvaniei, Banatului,
Crisanei, Satmarului si Maramuresului cu
Regatul Romaniei, care ne intereseaza in
mod deosebit, datorita subiectului prezentei
interventii, s-a emis decretul-lege nr.
3.631 care a fost dat in Bucuresti, la 11
decembrie 1918, in care, dupa ce se
precizeaza ca: "Asupra raportului
presedintelui consiliului nostru de ministri
sub Nr. 2.171 din 1918, luand act de
hotararea unanima a Adunarii Nationale din
Alba-Iulia, am decretat si decretam: Art. I.
Tinuturile cuprinse in hotararea Adunarii
Nationale din Alba-Iulia de la 18 Noiembrie/
1 Decembrie 1918 sunt si raman de-a
pururea unite cu Regatul Romaniei.
In consecinta, unirea Transilvaniei cu
Regatul Romaniei s-a facut neconditionat.

Lasă un comentariu