Salariații din Învățământ au reluat protestele pentru salarii decente și nu numai

Distribuie pe:

Am participat la pichetarea sediului Guvernului, la protestul colegilor noștri. De ce la sediul Guvernului? Pentru că membrii Guvernului, mai ales ai Educației, Muncii și Finanțelor, au fost, sunt și vor fi răspunzători de TOT ce se întâmplă în Învățământul Românesc.

Am protestat colegi din toată țara pentru multele nemulțumiri, de aceea am atras atenția și asupra problemelor generate de salarizare. Și de data aceasta atragem atenția asupra nerespectării Legii nr.153/2017 (e al 6-lea an), adică nivelul salariului de bază nu a ajuns la ceea ce prevedea legea pe anul 2022.

În primul rând am susținut și vom susține personalul nedidactic, singura categorie de bugetari, care nici în anul 2023 nu au atins nivelul salariului de bază prevăzut de Legea 153. Și acum personalul nedidactic se situează între 1.800-2.300 lei, iar creșterea inflației, creșterea prețurilor la produsele de bază și utilități au condus și vor conduce tot mai accentuat creșterea gradului de sărăcie. Am transmis că niciodată munca și importanța socială a muncii și eforturile depuse de cadrele didactice nu se reflectă nicăieri și de majoritatea celor îndreptățiți să o facă.

Știm cu toții că la ora actuală NUMAI angajații învățământului nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă, să nu mai vorbim de munca suplimentară, a personalului didactic auxiliar mai ales. E greu să crezi că la ora aceasta nu avem un act normativ pentru personalul nedidactic, act normativ pentru a poziționa angajații din sistem la nivelul calificării, la nivelul importanței pentru societate, pentru educația generațiilor viitoare.

Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara!” (Spiru Haret)

Atragem atenția că viitorii dascăli nu vor exista, viitorul se arată sumbru, vina o putem pune pe cine vrem, că asta o vom face fiecare, dar că salariile nu îi atrag, nivelul de pregătire lasă de dorit, că desființăm ce merge bine, nu e o scuză.

Vom avea pensionări în masă, motivele sunt și ele diferite, dar vom avea nevoie de ei, altfel va crește numărul celor necalificați în sistem.

Dorim o lege a Educației reală, adevărată, dorim ca cei 6% din PIB să apară din trecutul promis, iar noi, dascălii, să putem demonstra pe mai departe că știm să ne facem auziți și la clasă și la manifestări care ne aduc nemulțumirile.

Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat!” (M. Eminescu)

Poate ne aude CINEVA!

Se vede că am fost auziți, înțeleși de unii pentru că Guvernul a promis că în cel mult două săptămâni va rezolva problema salarizării personalului nedidactic din școli, după întâlnirea de la minister, cauzată de pichetarea guvernului de sindicate.

În cadrul întâlnirii, domnul Marius Nistor - președintele Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, federație din care face parte și Sindicatul nostru, a supus atenției reprezentanților ministerului și alte probleme. De patru ani, indemnizațiile de conducere pentru directori, directori adjuncți, secretar șef, contabil șef nu au crescut, ajungându-se chiar ca un secretar să aibă salariul mai mare decât un secretar șef. Toate aceste inegalități duc la discuții, nemulțumiri, scăderea motivării muncii. Nemulțumiri există și la o bună parte a cadrelor didactice, cu o vechime mare în învățământ, care vor primi 0 lei, mă număr chiar eu printre ei. Și acestea, ca multe alte probleme pe lângă cele menționate, s-ar putea rezolva rapid, simplu pe baza unei ordonanțe de urgență, cu care ne-am obișnuit în foarte multe situații neplăcute, o ordonanță pe care o așteptăm toți angajații din învățământ de foarte mult timp.

Ceea ce a subliniat președintele nostru, domnul Marius Nistor, e părerea noastră, a tuturor, indiferent că e membru de sindicat sau nu. O majorare decentă ar fi de aproximativ 20%. E mult? E prea mult?

Problemele din învățământ sunt mult mai multe, ceea ce am exprimat e o doar o mică parte. Unele din ele se pot rezolva rapid, altele pot și trebuie gândite foarte bine de cei competenți cu adevărat.

Nu ne bucură că învățământul a devenit motiv de “Cine nu e cu mine, e împotriva mea”, pentru că învățământul este a tuturor: dascăli, elevi, părinți, suntem cei care o fac ca această țară să existe și cei care o conduc, guvernează, nu ar exista fără noi și cu tot respectul ar trebui și ar fi bine să nu UITE.

Nemulțumirile noastre care nu vor găsi soluții de rezolvare ne vor determina să continuăm manifestările noastre, prin toate formele legale, atât la nivel local, cât și la nivel județean și național, deși prin Legea Dialogului Social, ne îngrădesc, cu bună știință unele forme de manifestare

Prof. REZI Maria, președinte al Sindicatului din Învățământ “Spiru Haret” Mureș

Lasă un comentariu