Comemorarea "poetului nepereche„

In fiecare an, la mijloc de iunie,
romanii de pretutindeni comemoreaza,
cu profunda veneratie,
trecerea in nemurire a celui care a
incredintat "limba vechilor cazanii�
si folclorului bogatia spirituala
a unui intreg popor insetat de
lumina, libertate si marete infaptuiri,
aici, pe pamantul vechii Dacii,
unde lacrima a devenit cantec, iar
sudoarea muncii si sangele eroilor,
belsug, cetati si sacre ctitorii.
"Cantaretul� acestui popor a
plecat din Tara Zimbrului si a
legendei, a poposit in "Mica
Roma� si a calcat, cu piciorul o mare
parte a pamantului stramosesc, ca
sa puna in lumina versurilor lui
durerile si nobilele aspiratii ale
poporului sau, legat prin nastere
si destin de plaiurile, codrii, izvoarele
si stancile batrane ale
Carpatilor, privegheate de vulturi
si ostile fara numar ale brazilor.
Intelegandu-i istoria zbuciumata
si eroica, Poetul, inca adolescent,
i-a adresat poporului sau
generoasa si mereu actuala
urare: "La trecutu-ti mare, mare
viitor!�, stiind ca "iubirea de
mosie e un zid� de aparare si un
nesecat izvor de energii si inaltare
perpetua prin veacuri.
De la Eminescu incoace, toata
natura romaneasca poarta ceva din
sufletul poetului care i-a cantat, ca
nimeni altul, frumusetea si vesnicia.
In oglinzile lacurilor albastre ale
codrilor si muntilor nostri, luna si
stelele isi privesc cu infiorarea
chipul, iar argintul paraielor se
rostogoleste "in bulgari fluizi�
si-n zvonuri dulci, de rapsodie
enesciana, spre batrana Dunarea
albastra si "miscatoarea marilor
singuratate.�
Pe vai, pe dealuri si alei, an de an,
salcamii si teii infloriti isi daruie
miresmele si-si scutura floarea, ca
o binecuvantare, peste crestetele
indragostitilor, numai "plopii fara
sot�, in toamnele tarzii, tristi si
solitari, strajuiesc tacerea si
parerile de rau ale neimplinirilor si
efemeritatii omenesti.
De la Eminescu incoace "farmecul
sfant� al iubirii e o "floare
alba de cires� sau "floarea albastra�
din gradina inimii. Ofilirea lor
lasa in suflete durere si nostalgii�
Versurile eminesciene sunt
pasari maiestre, care au zburat si
vor tot zbura peste mari si tari,
ducand bogatia noastra sufleteasca
si vocatia de fauritori de
frumos si ctitorii, iar "dorul nemarginit�
al poetului si al nostru se va
tot inalta, asemenea "coloanei
fara sfarsit� a lui Brancusi, sporind
neincetat bucuria oamenilor si
eterna frumusete a lumii.

Lasă un comentariu