Intr-un spital public, o tanara se
afla pe patul de moarte. O asistenta,
care-i cunostea situatia,
s-a apropiat de patul muribundei
pentru a o incuraja.
- Ti-e frica de moarte?, a intrebato aceasta plina de compasiune.
- Nu, a raspuns tanara, insa mi-e
frica de intalnirea mea cu
Dumnezeu. Mama mea a murit
cand eu aveam 12 ani, iar tatal
meu, imediat dupa aceea, ne-a
parasit. Am ramas cea mai mare din
casa, trebuind sa am grija de ceilalti
patru fratiori ai mei, dintre care cel
mai mic avea doi anisori. Zilnic
trebuia sa ma ingrijesc sa aiba ce
manca, sa fac curatenie, sa spal,
sa-i duc la scoala, sa-i ajut la teme
si, in acest fel, seara cand ajungeam
in camera, adormeam cu
cartea de rugaciuni in mana,
inainte sa apuc sa ma rog prea mult.
Asadar, mi-e frica de faptul ca nu
voi avea ce sa-i spun lui Iisus,
cand ma va intreba despre timpul
petrecut in rugaciune.
Asistenta, cu lacrimi in ochi, a
luat mainile fetei si i-a spus:
- Draga mea, cand te vei intalni
cu Judecatorul Universului si te va
intreba ce ai facut pentru El, sa-i
arati mainile si va fi destul.
Parintele
GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
