UN TULBURATOR DAR

"Sunt huma Ardealului meu
romanesc,/ Nascut pe o vatra
strabuna/ De vrerea si legea
ACELUI ceresc/ Ce vrut-a aici sa
ma puna�. La lansarea cartii de
poezie "Har-Deal�, a poetului
Mircea Dorin Istrate, asezam in
capul randurilor si gandurilor
mele de prezentare acest motto,
ca o profesiune de credinta a
autorului, Ardealul fiind, pentru
poet, acel "axis mundi�, axa in
jurul careia el isi cladeste trairile
plenar, departe de pericolul
monotoniei si al saraciei
mijloacelor artistice.
Aceeasi senzatie dominanta
ti-o lasa Mircea Dorin Istrate,
inca din primele poeme din noua
sa carte � "Insfintitul lemn al
Crucii� (Antologie de poezie
religioasa), Crucea neamului,
dominanta credintei noastre
stramosesti, a unui popor primul
nascut crestin in Europa. Crucea
lui Hristos, crucea suferintei,
asemanata cu Crucea suferintei
Ardealului, "sfanta biruinta aflata
in toate bisericile Ardealului� �
cum inspirat scrie, in prefataprezentare
a cartii, parintele
preot ortodox roman Ilie Bucur �
Sarmasanul. Crucea din bisericuta
Ardealului, care "a dat tarie
ardelenilor sa treaca peste
suferinte si necazuri, prin care
ne-am gasit mantuirea si ne-am
pastrat libertatea�. Ardealul si
Biserica Neamului (cea cantata
si de Goga: "Bisericuta din Albac,/
Tu esti al vremurilor semn,/ Tot
bietul nostru plans sarac/ E-nchis
in trupul tau de lemn�), ne-au
chemat mereu la veghere, la
treaza constiinta, aici, in Gradina
Maicii Domnului; aici, unde "Pe
coastele cu pruni, din deal in
deal,/ Sa aiba vesnicia sfanta
semn,/ Biserici randuit-am in
Ardeal,/ Iar la raspantii, cruci din
sfantul lemn�.
Rezistenta prin individualitate si
vocatie scriitoriceasca, intr-o
calatorie vindecatoare prin timpul
unui spatiu launtric, poezia lui
Mircea Dorin Istrate se remarca prin
lirismul subtil in contextul actual al
receptarii locului numit Ardealul
nostru sfant: "In cuiburi de credinta
am semanat Ardealul,/ Punandu-i
vesnicia in crucile de lemn,/ Cu ele
miruit-am, si vaile, si dealul,/ Sa fac
cararii Tale, cel luminat insemn.//... //
Acum, cand urc cararea spre cea
bisericuta/ Ce strajuieste veacul din
varful meu de deal,/ Simt ca acolo-i
locul si sfanta biruinta/ Ce mi-a
tinut credinta frumosului Ardeal�
("Insfintitul lemn al Crucii�);
"Ardealul e rana mereu neinchisa,/
Samanta iubirii de tara, nestinsa,/ In
soarta ii pusa durere si miere,/ Si
moartea pe brazda, si cea re-nviere�
("A Maicii Domnului Gradina�);
"S-aud colinde in Ardeal/ In clinchet
lung de clopotei,/ Aprinsa-i candela
in deal,/ In suflet la romanii mei�//... //
Si-n urma noastra, in Ardeal,/ In sul
de nea la cer se suie,/ Ca fum usor,
din deal in deal,/ Miros de miere si
tamaie� ("Noapte sfanta�); "Din
invechite timpuri, cuibare de
credinta/ Ai miruit, Marite, pe-ntinsul
meu Ardeal,/ Iar la trudit in suflet,
rabdare si vointa,/ I-ai dat sa-mi
aiba-n viata, pe garbovitul deal�
("Din invechite timpuri�).
Sensul spiritual, climatul reflexiv,
tensiunea perspectivei, incertitudinea
in fata identificarii frumosului
in speranta concilierii cu timpul
neindurator, toate sunt redate de
Mircea Dorin Istrate, nu constatativ,
ci pe deplin atitudinal, ca o datorie
a poetului fata de Neam si Tara:
"Va-ntoarceti, icoane, in cele biserici,/
Si haideti in altare, c-asteapta norodul/
S-asculte, degraba, cuvintele
predici,/ Frumos rostite, ca voi sunteti
vrednici,/ Trecutul sa-l puneti in noi,
viitorul� ("Va-ntoarceti, icoane�); "De
asta fa a noastra vorba toti pe-acolo
s-o vorbeasca,/ Ca e limba de
Cazanii, insfintite de dieci,/ Si e
veche ca Adamii din gradina cea
lumeasca/ Ce ne-ai dat-o sa o
ducem di-nceputuri pana-n veci�
("Ruga pentru limba romana�).
Intorcandu-se sa priveasca
trecutul, prin aceasta lume trecatoare,
poetul deplange uitarea
noastra si pierderea traditiilor
romanesti lasate "de bunii dinainte�,
prin legea stramoseasca, dusi in
imparatia subpamanteana a cimitirelor
si amintirilor: "Ca uitat-am
tara care ne-a crescut,/ Casa
parinteasca si strabuna lege,/ Mosii
si stramosii care sunt pamant/ Si c-a
noastre simturi slabe-s si betege// ...//
Din ce-am fost odata, azi suntem
rusine,/ Iude ce ne vindem pe arginti
putini,/ Moarta ni-i dorinta facerii de
bine,/ Si, de-o buna vreme,/ slugi pe
la straini� ("Cum sa plec din lume?�);
"S-au invechit diecii in strana
subrezita,/ Rarit e patrafirul de
veacul petrecut,/ Iar cartile-nsfintite,
cu ruga preasmerita,/ Au slovele
batrane, din timpul cel trecut� ("S-au
invechit diecii�); "E vana-n neam
subtire si ramu-mbatranit,/ Copacul
vietii noastre, de-acuma-i desfrunzit,/
Nu-l va invinge inca furtuna de-afara,/
Ci vesnica tradare de frate, de mama
si de tara� ("Blestem�); "Garbovita
si-ntr-o rana, ca si omul prins sub
vreme,/ Pe-un tapsan din Dealul
Crucii sta biserica-nvechita,/ Timpuri
trec, in lungi clipite, peste ea, cand
cerul cerne/ Curcubee de lumina si
cea pace mult ravnita� ("Cina cea
de taina�); "In biserica batrana
invechitu-s-au diecii,/ Strana au
mancat-o carii, iara clopotul din
turla/ S-a dogit de lunga vreme ce
se-ntinde cat toti vecii/ Si de-abia
daca s-aude, pana sus la noi, pe
hula.// ...// Nu mai canta cetarasii,
nu-i mai joc la popa-n sura,/ Nu-i mai
targ cu turta dulce, nici cu urs si
ringhispil,/ Toate-s duse in uitare, c-au
iesit din cea masura/ Ce-ndulcit-au
clipa vietii unui suflet de copil�
("Toate-s duse in uitare�).
Prin acel adevarat crez artistic,
prin "adanca traire si simtire�,
cum preciza si doamna Cezarina
Adamescu, vibrand pe coarda sensibila,
cu virtutea crestina prin acest
pustiu lumesc, Mircea Dorin Istrate,
prin aceasta noua carte confirma
acea necesara comunicare cu
trecutul, in vis cu viitorul prin natura
interogativa si oglindirea adancului
credintei romanesti, prin natura
intima a eului liric, ca indatorire
morala si atitudine crestina, intr-un
vadit si laudabil efort de primenire a
vremii, in momente de cumpana si
de sfidare a realitatii: "Cand vei pleca
din satul in care te-ai nascut,/ Tiom
da sa iei cu tine si-al neamului
trecut,/ In cartea vietii tale ni-l
pune de-nchinare/ Si-un muc de
lumanare aprinde-i la altare�
("Te-ai instrainat, nepoate�); "Asa
ca mai veniti pe la morminte,/
Macar in an, la trista sarbatoare,/
Si-un gand s-aveti, de-aducere
aminte,/ Spre cei plecati, pe-a
Domnului carare.// ...// De-aveti in
voi credinta si traire/ Si nu v-ati
lepadat de tot de neam,/ De ziua
celor morti, la pomenire,/ Veniti
acasa-n fiecare an� ("De ziua
celor morti�); "Acolo-s toate cele
ce-n urma le-am lasat,/ Si casa
parinteasca, si drumul intinat,/ Si
neamul jumatate, ce-abia ne tine
minte,/ Biserica batrana, tacuta si
cuminte// ...// Nainte de plecare,
te du la dragi morminte,/ Si-n ruga
preasmerita tu cere-le, fierbinte,/
Iertare, de gresit-ai la dansii viata
toata,/ Ca Domnul sa le deie
odihna meritata// ...// Se schimba
lumea toata, ca-i vremea
mestecata,/ Nimic nu-i ca-nainte,
cum fost-a altadata,/ De vatra
stramoseasca s-o duce in uitare,/
Ne-om pierde mostenirea si
dreapta ei carare� ("La toti ne
vine-o vreme�).
"Voce lirica pregnanta, nu
numai pentru Ardeal, ci pentru
intregul neam�, in ritmul interior al
gandului, dublat de acea placere
estetica in propriul climat interior,
prin poezia religioasa si cartea
"Insfintitul lemn al Crucii�, data
noua de Sfintele Sarbatori ale
Pastelui, de Invierea Domnului
Iisus Hristos, "arvuna a mantuirii
noastre� � cum se exprima
Cezarina Adamescu �, Mircea
Dorin Istrate, cu forta poetica si
real talent, patriot roman si
luptator pe baricadele Neamului,
vine cu un tulburator dar!

Lasă un comentariu