UNGURII, CA CETATENI NOI AI EUROPEI

Veniti din centrul Asiei, de pe versantii Muntilor Urali, manati de
catre altii, ungurii ar fi dorit, banuim, sa-si intemeieze "patria�
cat mai aproape de locul de bastina, dar de fiecare data au fost obligati
sa plece. Istoricii maghiari vorbesc, printre altele, de o sedere de peste
o jumatate de secol in Lebedia (intre Don si Nipru), dar sub presiunea
pecenegilor, alt trib turanic, au trebuit sa plece. N-au avut parte de o
sedere linistita nici in Campia Atelcuz (zona de sud a Basarabiei),
pentru ca, spun ei: "in timp ce armata maghiara lupta pe pamant strain
sub conducerea lui Arpad, repurtand chiar doua victorii (posibil intr-o
expeditie de �aprovizionare� � n.n), bulgarii aliati cu pecenegii au
patruns miseleste in Etelkoz si au masacrat o buna parte din
maghiarimea ramasa fara aparare.�

Din Atelcuz pana in Panonia, istoria nu mai retine vreo alta halta de
durata, tinand insa sa se specifice itinerariul, care n-a fost facut in
linie dreapta, peste teritoriul Romaniei, asa cum pretind istoricii politici
hungaristi, ci printr-o bucla destul de accentuata, spre nord, ungurii
gasind cel mai potrivit loc de traversare a lantului Carpatilor prin pasul
Vereczke, din Ucraina de azi. Era in anul 896 e. n. Nu stim, de asemenea
daca Campia Panoniei a fost considerata de ei locul ideal, pe care si
l-au dorit, pentru ca istoricii spun ca ei s-au asezat acolo unde au
putut, adica unde rezistenta bastinasilor a fost mai slaba. De altfel,
nu trebuie uitat faptul ca in urma atacului combinat al pecenegilor si
bulgarilor din Atelcuz, potentialul lor uman a fost grav afectat, motiv
pentru care, spun istoricii unguri, in Panonia n-au ajuns cu un efectiv
total (inclusiv slugi si sclavi) mai mare de o jumatate de milion. Insa
majoritatea istoricilor maghiari este de acord ca cifra reala se invarte
in jurul a 200.000 de suflete.

De asemenea, niciun document istoric nu spune in ce anotimp al
anului au ajuns in Panonia: pe vremea semanatului sau a recoltatului.
Oricum, oamenii aveau nevoie de hrana. O alta cale de a o lua de la altii
nu exista decat jaful, iar odata cu jaful s-a nascut si pofta de teritoriu
si de bunastare. Iata cum surprinde acest moment istoric in relatarea
sa Annonymus, notarul regelui Bela al III-lea (1172-1196), folosind
izvoare maghiare scrise in secolul al XI-lea: "Intr-adevar, trimisii lui
Arpad au trecut peste raul Tisa in vadul Lucy si dupa ce au plecat de
aici venind in fortareata Bihor au salutat pe ducele Menumorut si i-au
prezentat darurile pe care ducele lor (Arpad) i le trimise. La urma insa,
comunicandu-i din ce aveau sa-i spuna din partea ducelui Arpad, au
pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Menumorut i-a primit insa cu
bunavointa si incarcandu-i cu diverse daruri a treia zi le-a cerut sa se
intoarca. Totusi, le-a dat raspuns zicandu-le: �Spuneti lui Arpad, ducele
Hungariei, domnul vostru: datori suntem ca un amic unui amic, cu
toate ce-i sunt necesare, fiindca e un strain si duce lipsa de multe.
Teritoriul insa ce l-a cerut bunei vointe a noastre nu il vom ceda
niciodata, cata vreme vom fi in viata. Si ne-a parut rau ca ducele
Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se
spune, fie de frica, ceea ce se tagaduieste. Noi insa, nici din dragoste,
nici din frica nu-i cedam din pamant, nici cat un deget.� Impresionant
mesaj, care vine din adancul istoriei, de la unul din marii nostri inaintasi,
pe care obisnuim sa-l ii amintim doar in treacat. In fapt, o porunca
pentru intreaga viitorime, dar care, din pacate, n-a ajuns la urechile
multor contemporani de-ai nostri, in frunte cu toti liderii partidelor si ai
statului roman, dispusi sa negocieze si sa vanda ceea ce nu-i de
instrainat, printre care si pamantul patriei.

Asadar, intentii de expansiune si cucerirea de teritorii au avut ungurii
inca de la venirea lor in Europa. Numai ca urmand pilda altor navalitori,
care s-au perindat prin Europa inaintea lor, hunii, cu care pretind ca
sunt inruditi, dar nu sunt, nu puteau sta locului daca nu-si faceau
rondul, lucru pe care l-au si realizat, ajungand pana la Atlantic, dar cu
costuri foarte mari. Batuti apoi de toti au fost adusi in pragul disparitiei,
ca si in cazul hunilor. Nu s-a intamplat acest lucru pentru ca i-a salvat
increstinarea in rit occidental, cat si sprijinul primit de la papa pentru
a lupta impotriva ortodoxismului care se impusese ca religie distincta
in tarile slavone, inclusiv pe teritoriul tarii noastre prin intermediul
bulgarilor si al grecilor. Dupa esecul in cucerirea occidentului, ungurii
ar fi putut sa se retraga in carapacea lor si sa-si dezvolte, la urmaurmei,
in locul unde s-au asezat, intre Dunare si Tisa, un mod propriu si
pasnic de viata si nimeni nu credem ca le-ar fi tulburat linistea. Numai
ca potentialul lor agresor rezultat din spiritul de hoarda i-au pus din
nou in miscare, incantati si de oferta occidentala pe care au considerat-o
ca pe o stralucita oportunitate de a-si largi consistent patria,
transformand-o intr-un adevarat imperiu. De altfel se stie ca asa-zisa
Ungarie Mare (cu unguri putini), a fost cladita exclusiv din teritoriile
cucerite in urma acestui "razboi sfant�, in care ungurii au jucat rolul
de varf de lance, asumandu-si si misiunea de a-i aduce pe romani,
ruteni, slovaci, sarbi, croati si bosniaci in sfera crestinatatii occidentale,
lucru pe care nu l-au reusit, dar s-au ales cu o dominatie de secole
peste o suprafata de 360.000 kmp, de 4 ori mai mare decat zona Panonica,
perfectionandu-si in acelasi timp si un stil diabolic de a domina popoare,
unic in Europa. Pentru ca, conceptul unguresc in sine, de cucerire si
dominatie, nu are egal pe intregul continent, nici in forma si nici in
continut, reusind sa-l adapteze magistral la propriile conditii istorice,
insusindu-si perfect arta de "a domina in timp ce esti dominat�. Amintim
in acest context ca nici ungurii n-au avut parte de prea multa libertate,
ei fiind ocupati, odata in anul 1526, de catre turci, si desfiintati ca tara,
timp de peste un secol si jumatate, apoi eliberati de austrieci la 1699 si
introdusi in imperiul habsburgic pana la 1867. Cu toate acestea, ei nu
i-au lasat pe cei ocupati anterior din mana. Au facut chiar si imposibilul
ca sa pastreze, statutul de primii ocupanti, atat in cazul Transilvaniei
cat si in cel al Serbiei, Slovaciei, Sloveniei si Croatiei, de pe urma
carora au tras primii foloasele. Pare o adevarata enigma cum au reusit
ungurii sa-si pastreze, si in conditii de pierdere a independentei,
dominatia, iar istoricii nu ne lamuresc pe deplin in acest sens. Singurul
care incearca sa atace acest subiect este istoricul dr. Mihaly Horvath,
la 1860, in cartea sa Istoria Ungariei, care spune astfel: "Ungurii aveau
o tactica inteleapta, lasand pe vechii stapani ai teritoriilor in posesiunile
lor, percepand doar anumite daruri in produse si alte bogatii, aducandui
intr-o stare de supunere nominala. Ramanand in posesia pamantului
lor, vechii stapani au devenit din dusmani prieteni ai maghiarilor�. Sa
admitem pentru inceput si acest mod de comportament, dat fiind faptul
ca nu prea aveau oameni, ungurii fiind foarte putini. Pe parcurs insa
lucrurile s-au schimbat pentru ca, doar cu duhul blandetii si al prieteniei,
cata poate fi intre un dominat si un ocupant, venit cu japca din spatii
indepartate si cu comportamente bizare pentru europeni, nu prea se
leaga lucrurile. Cert este ca regii ungurilor au gasit sprijin serios in
aceasta directie in randul nobililor feudali proprii, care, trebuie sa
recunoastem, n-au dus lipsa de imaginatie. Pe langa masura de aducere
de populatii proprii si alogene pentru impamantenirea lor in zonele
strategice, anume stabilite, au creat o structura complexa de dominare
si exploatare sociala si nationala a populatiilor bastinase, supuse.
Iata ce spune in acest sens istoricul de origine romano-maghiara,
Francisc Pacurariu: "Politica de expansiune a regilor Ungariei a
fost insotita de o necontenita crestere a influentei si puterii marilor
feudali care in efortul lor de a fauri mosii intinse, cetati puternice si
forte militare proprii importante au supus iobagimea tarilor ocupate
unei asupriri foarte grele.� Acesta poate fi unul din numeroasele
raspunsuri la multimea de mosii, conace, castele ale contilor si
grofilor unguri, faurite pe pamantul altora, cu sudoarea si truda
bratelor a milioane si milioane de romani, slovaci, sarbi, sloveni,
croati, bosniaci etc., si care acum, doar in Romania, se retrocedeaza
in masa in mod parsiv si inconstient, urmasilor celor care au spoliat
popoare intregi pentru a huzuri, a-si aduna bogatii si a-si asigura
suprematia prin truda si suferintele altora.

Lasă un comentariu