Cursa, in amonte, dura circa nouazeci de minute.
La vale veneam in mai putin de o jumatate de ora.
Pana la lasarea serii am facut cate trei curse,
salvand peste 70 de oameni. La fiecare intoarcere
eram intampinati cu paine integrala, marmelada si
ceai oferite de catre cantina fabricii.
Nu era destul ca ne dureau bratele, umerii, fesele
si eram stresati de apropierea noptii, mai ascultam
si drama celor care dupa munca lor de o viata au
ramas doar cu hainele pe ei si cu o bocceluta in
care isi pastrau "comorile�.
Treaba noastra era sa tinem barcile in echilibru,
sa navigam in siguranta, intr-o situatie care se
schimba din ora in ora, si cu spatele catre tel. Nu
era chiar usor.
Am avut si situatii tragi-comice, in special la ultima
cursa. Tiganii salvau mai intai porcii si
orataniile, spunand ca, "copii se descurca, se
catara in pod sau copaci, dar daca porcul (purcelul)
se imbolnaveste sau moare, toata familia
flamanzeste la iarna. Altii veneau cu televizorul in
brate spunand: "fara nevasta mai traiesc, dar daca
nu vad etapa, pot sa si mor�.
Regula era regula, nu puteai sa faci concesii,
pentru porc sau vreun "Saturn�, cand altii
tremurau uzi si obositi, asteptand scaparea din
stransoarea apei. Mai trebuia facuta o cursa,
dar pericolul de a rataci sau a scapa in axa in
conditii de noapte ne-a facut sa ridicam ramele
si sa acostam barcile in taluzul muscat din fata
portii. Cand s-au adus felinare, cate doua de
barca, era trecut bine de ora 22.
Militienii ne-au oprit si urma ca la prima
crapatura a zilei sa reluam salvarea. Nu a mai fost
cazul. Apa scazuse, se putea circula cu atentie
pe drum si sinistratii s-au putut "intoarce la vetrele
lor� pe uscat.
Ajuns acasa, ostenit trup si suflet, nu am avut
necazuri. Doar un strat subtire de mal pe trotuarul
din spatele casei m-a facut sa ma tin de perete.
Catelusa nu mai era, curtea era innamolita, dar
nu s-au produs distrugeri.
Tata mi-a povestit ca la Podul Mures un "tanc
din acela plutitor� a fost luat de ape, au murit
oameni, si e bine ca nu m-am hazardat in cine stie
ce "actiuni eroica�.
Ultima stire pe care am auzit-o la radio a anuntat
reluarea circulatiei prin Sighisoara, si am picat in somn
cu gandul ca la sapte dimineata pornesc spre Brasov,
cu cursa Targu-Mures-Bucuresti.
Urmele inundatiilor si in special ale viiturilor de pe
Niraj, Tarnava Mica si Tarnava Mare se vedeau pe
toate vaile pe care le-am traversat cu autocarul
IRANNATIONAL, condus de domnul Diaconescu. De-a
lungul intregii calatorii nu am auzit altceva decat efort
si mobilizare pentru refacerea comunicatiilor, evaluarea
pagubelor si organizarea colectarii si transportului de
ajutoare pentru sinistrati.
Se vorbea despre o paguba estimativa de
unsprezece miliarde de lei, PIB-ul pe cca o luna al
economiei nationale. Cea mai mare pierdere insa
consta in morti si disparuti (si nu putini) din cauza si in
timpul inundatiilor. Nu am reusit sa-mi trag sufletul, in
camera in care locuiam, la ora 20 am fost alarmat si
chemat la unitate pentru interventie, la Bod, unde
nazdravanul frate al Muresului, Oltul, a pus in pericol
fabrica de zahar.
Toata noaptea am descarcat palete cu saci de nisip
de pe autocamioanele si autotrenurile, fie dirijand
lucrul automacaralei, cu care am iesit la Bod, fie lucrand
"la manse� cand macaragiul se odihnea. (Era si el un
copil tanar, nu implinise 20 de ani).
Pana dimineata am realizat un dig de peste 200 m in
fata portii, si cand asteptam viitura prognozata, apa a
inceput sa scada si sa se indeparteze miraculos de
digul nostru.
Oltul si-a taiat o alta albie si a luat-o de nebun peste
campurile cu sfecla de zahar de la Feldioara.
Am raportat telefonic la unitate cele intamplate,
comandantul mi-a spus razand ca ne-a pacalit Oltul, si
ne-a chemat la unitate.
Am condus pana la Stupini (fruntasul motaia langa
mine pe scaunul din dreapta) si ne-am intalnit cu
cateva coloane de autotrenuri pe care scria:
"Ajutoare pentru MURES�.
M-am oprit pentru o tigara si m-am gandit cu mahnire
ca Muresul meu nu a avut "inteligenta� Oltului, ca loc
unde sa se duca era destul.
O fi fost poate, dar "bivolul negru� era prea mare,
prea grabit si suparat peste masura, pentru relele,
probabil, pe care le facura, sau binele pe care nu-l
facura, oamenii din preajma.
va urma
