O nouă întâlnire în satul amintirilor

Distribuie pe:

Duminică, 9 noiembrie a.c., ora 12,00, la Căminul Cultural din Săcalu de Pădure va avea loc o întâlnire în satul amintirilor, la care sunt invitați să participe toți fiii satului stabiliți în alte localități din județ și din țară.

Cu această ocazie, vor fi lansate volumele: Monografia satului Săcalu de Pădure, de pr. Romulus Sever Todea, ediția a II-a, revăzută și completată de Ilie Șandru, Valer Cengher și Ioan Torpan; Satul nostru _ Săcalu de Pădure, de Ioan Torpan. Ambele volume au apărut la Editura Nico, din Târgu-Mureș, în 2014, prin contribuția financiară a Primăriei comunei Brâncovenești (primar Ördög Ferencz).

Vor participa, ca invitați: Nicolae Băciuț, scriitor, direc-torul Direcției de Cultură și Patrimoniu a județului Mureș; Lazăr Lădariu, scriitor, redactor-șef al ziarului ,,Cuvântul liber"; Valentin Marica, scriitor, senior-editor la Radio Târgu-Mureș, și Dimitrie Poptămaș, scriitor, președintele Fundației Culturale ,,Vasile Netea" din Târgu-Mureș.

Întâlnirea din satul amintirilor va fi transmisă de Postul Gliga tv, din Reghin.

În încheiere va fi prezentat un spectacol folcloric, susținut de artiștii amatori de la Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară" din Reghin și de cei de la Căminul Cultural din Săcalu de Pădure.

Lasă un comentariu