Bisericile vechi de lemn - comori ale spiritualității românești

Lucru important este să aducem în fața ochilor noștri sufletești bucuria întâlnirii cu o comoară vie a spiritualității românești, această comoară fiind reprezentată de bisericile de lemn, aceste monumente ale neamului românesc și altare pe care se jertfește Fiul lui Dumnezeu în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, pentru ca toți credincioșii comunității să poată gusta la momentul potrivit din dulceața împărăției cerurilor. Aceste biserici de lemn sunt ca niște laboratoare în care se pregătește mântuirea credincioșilor și astfel dă posibilitatea acestora de a fi locuitori alături de sfinți în împărăția lui Dumnezeu. O biserică cu cât este mai veche cu atât este mai încărcată de istorie și de spiritualitate, arată sfințenie și continuitate. Cu atât mai mult bisericile de lemn au valoarea lor incontestabilă prin vechimea spiritualității lor și de asemenea prin mesajul de natură istorică pe care îl transmit. ținuturile mureșene sunt binecuvântate și ele cu aceste perle și comori de spiritualitate: bisericile de lemn. Ele exprimă vechime, continuitate și permanență pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Aceste plaiuri mirifice, de multe ori de-a lungul istoriei au fost atât de încercate de greutăți, necazuri, vicisitudini, însă credința nezdruncinată a acestor oameni de aici și de pretutindeni, precum și rugăciunile lor făcute la altarele seculare ale bisericilor lor au făcut ca pronia dumnezeiască să-i ocrotească de fiecare dată, să-i ferească de toate relele abătute asupra lor, ca să-și poată continua viața în tihna specifică adevăratului creștin ardelean.

Când folosim termenul Biserică ne gândim automat la două aspecte: la Biserica instituție divino-umană, în cadrul căreia se lucrează pentru mântuirea credincioșilor, și la Biserica locaș de închinăciune, unde se desfășoară întreaga slujire de cult. Bineînțeles că există o întrepătrundere între cele două. Se vorbește foarte bine despre Biserica triumfătoare din cer, unde sălășluiesc sfinții lui Dumnezeu, și despre Biserica luptătoare de pe pământ, unde se duce lupta împotriva păcatelor și a tuturor relelor cu scopul precis de a se ajunge tot acolo în împărăția lui Dumnezeu din ceruri.

Între Biserica de pe pământ și cea din cer există o legătură ființială, anume continuitatea comuniunii, fiindcă îndumnezeirea credincioșilor, începută aici pe pământ, se continuă în viața veșnică, alături de Dumnezeu, de îngeri și de toți sfinții. Pe pământ, Biserica se află în stadiul de strădanie spre a-și ridica mădularele sale, pe credincioși, pe cele mai de sus trepte ale vieții duhovnicești, stadiu de luptă cu toate ispitele și păcatele întâlnite în cale, de aici, numirea de Biserică luptătoare, dată Bisericii de pe pământ.

În cer, puterea de luptă din stadiul vieții pământești face loc vieții dumnezeiești fără de ispită, trăită în har, și de aici numirea de triumfătoare, dată Bisericii din viața cealaltă. Dar nu sunt două Biserici, ci numai două stadii, două stări ale aceleiași Biserici, căci și pe pământ oamenii trăiesc tot în Dumnezeu.

Ca locaș de închinăciune, Biserica este spațiul central al fiecărei comunități. Întreaga viață a omului se desfășoară în jurul Bisericii. Când omul se naște, este botezat și încreștinat în Biserică, acolo se și căsătorește, tot acolo participă la sfintele slujbe de-a lungul vieții, pentru ca apoi, trecând la viața cea veșnică, creștinul își doarme somnul de veci în cimitirul care este tot lângă aceeași Biserică. Așadar, în cadrul unei comunități, spațiul central este reprezentat de Biserica dreptmăritoare a lui Hristos. Acolo se întâlnește dumnezeirea cu omenitatea, acolo omul își înalță rugăciunea către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale, acolo se preface în chip miraculos pâinea și vinul în trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii.

Întrucât capul Bisericii, Hristos, este veșnic și Biserica este veșnică. Credincioșii au o prezență efemeră pe pământ, însă Biserica este și rămâne pentru totdeauna. De aceea, toți oamenii, clerici și credincioși au datoria și obligația ca să se îngrijească ca sfânta Biserică din comunitatea lor să fie strălucitoare. Biserica cu cât este mai veche cu atât este mai importantă, atât prin vechimea istorică, cât și prin încărcătura spirituală. De aceea este extrem de importantă grija pentru bisericile vechi. Bisericile vechi de lemn sunt păstrătoare ale tradițiilor moșilor și strămoșilor noștri, astfel încât îngrijind de bisericile de lemn de demult credincioșii respectă pe strămoșii lor care s-au perindat pe respectivele locuri cu secole în urmă. Participarea la o sfântă slujbă într-o biserică veche de lemn atrage după sine momente de înălțare duhovnicească și de intensă trăire religioasă.

Bisericile vechi de lemn trebuie să prezinte interes deosebit pentru cei care sunt în măsură să le asigure existența și continuitatea. Valoarea acestor biserici de lemn este incontestabilă atât din punct de vedere istoric, cât și spiritual. Ele arată vechimea și permanența românismului și a ortodoxiei pe aceste meleaguri binecuvântate. Ele sunt mărturii vii despre viața și tradițiile moșilor și strămoșilor. Istoria zbuciumată și mediul geografic și-au pus amprenta pe sufletul românului și au dăltuit de-a lungul secolelor un tip de om dârz, harnic și mândru pe care nu l-au putut pleca nici vitregia vremurilor și nici asprimea climatului.

Lasă un comentariu