(20 iulie 1943 - 5 noiembrie 2010)
S-a dus la Dumnezeu să scrie poezia nemuririi Adrian Păunescu, unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut vreodata România, publicist, creator și animator, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană...
Presimțământul
Va veni iarna, miroase a fulg, -
Țăranii pun lemne-n șoproane,
Și sfinții din mistice taine se smulg
Și încărunțesc în icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitați de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existențe eterne.
Va veni iarna și apele curg
Trăgând după sine obârșii
Și-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urșii.
Va veni iarna curat și rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aș spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă nu mână,
Atâta mai pot să te rog și să strig,
Dă-mi aspra mănușă de lână.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Căldura eu n-o voi găsi-o,
Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,
Prin munții ce cântă: Adio!
