ACS Kinder, câștigătoarea Trofeului „Gheorghe Ene"

Distribuie pe:

Comisia de copii și juniori din cadrul Asociației Județene de Fotbal Mureș a organizat, în perioada 3-4 noiembrie, faza județeană al Trofeului „Gheorghe Ene", pentru copii născuți în anul 2006. La startul competiției s-au aliniat opt echipe din județul Mureș. Premierea a avut loc marți, 4 noiembrie, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert" din Târgu-Mureș, și a fost efectuată de către Călin Flanja, secretarul general al AJF Mureș și Mozes Miklos, președintele Comisiei de copii și juniori din cadrul AJF Mureș, prin acordarea de diplome, medalii, cupe și respectiv tricourile de campioni. În urma disputării jocurilor, locul 1 a fost câștigat de echipa ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș, locul 2 a revenit formației CS Mureșul Luduș, iar pe locul 3 s-a situat echipa Infinity Sport Târnăveni. Totodată, au fost acordate și două titluri, pentru cel mai bun portar - Flavius Vulea (Infinity Sport Târnăveni) și pentru golgheterul ediției - Vlad Bursuc, cu 14 goluri (ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș). ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș va participa la etapa de zonă, organizată în perioada 26-28 noiembrie 2014.

Lasă un comentariu