Meteosensibilitatea, toamna şi iarna

Distribuie pe:

Pe lângă rolul variaţiilor poluării în funcţie de anotimp, expunerea la lumina soarelui, incidenţa gripei şi regimul alimentar, variaţia de temperatură este considerată a fi motivul cel mai plauzibil. Creşterea pe timp de iarnă a hormonilor de cortizon, epinefrină şi de neropinefrină determină - cei trei hormoni având acest rol - creşterea metabolismului banal. Pe măsura creşterii metabolismului, organismul îşi măreşte efortul de a crea căldură din mâncare. Pe vreme rece, acelaşi mecanism de vasoconstricţie, care ajută la conservarea temperaturii corporale, determină şi o creştere a tensiunii arteriale. În mod normal variaţiile sezoniere ale tensiunii sunt de 2-10 mmH - mai mare iarna decât vara. Această modificare de presiune a sângelui poate influenţa un alt fenomen specific iernii: aritmia cardiacă, care este una din cele mai frecvente cauze ale crizei de inimă şi ale insuficienţei cardiace. Afectată de venirea iernii este variabilitatea frecvenţei cardiace, adică accelerarea sau încetinirea fiziologică a ritmului cardiac sub influenţa respiraţiei, tensiunii arteriale, a hormonilor sau emoţiilor, şi reprezintă un indicator al stării de sănătate. Tulburările afective sezoniere: Conceptul de „depresie de iarnă", enunţat în premieră la începutul anilor '80, acum este aproape unanim acceptat, şi este cunoscut sub denumirea de „tulburare afectivă sezonieră". Afecţiunea este caracterizată prin depresii de toamnă şi de iarnă, care alternează cu perioade normale primăvara şi vara. Pe timp de iarnă, cei afectaţi prezintă simptome de oboseală, poftă de dulciuri, poftă exagerată de mâncare, creştere în greutate şi timp prelungit de somn. De obicei aceste persoane prezintă niveluri ridicate de melatonină - hormon care reglementează ciclul somn-veghe - nivelul cel mai crescut înregistrându-se pe timp de noapte şi în întuneric. Aceşti depresivi, în perioada de toamnă-iarnă când zilele sunt scurte şi nopţile lungi, au o nevoie mai mare de somn şi o disponibilitate redusă în a interacţiona cu alţii. Producţia de melatonină este mai scăzută la persoanele în vârstă, dar şi la acestea sunt remarcate alternanţe sezoniere semnificative, iar depresia de iarnă se poate agrava. În zonele nordice, sindromul este întâlnit mai frecvent, datorită zilelor în general mai scurte şi pe o perioadă mai îndelungată de timp. Lumina artificială strălucitoare poate să fie şi ea capabilă să anuleze simptomele afecţiunii, inclusiv pofta de a consuma glucide. Expunerea la lumină la primele ore ale dimineţii pare să fie mai eficace decât expunerea pe parcursul zilei. Creşterea în greutate, dorinţa de a consuma carbohidraţi toamna şi iarna, schimbările de dispoziţie sufletească şi de comportament - conform studiilor - arată că sunt trăsături comune ale populaţiei.

(sfârşit)

 

Lasă un comentariu