CUM RIDICĂM CORECT GREUTĂȚLE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Aberdeen, citați de descopera.ro, ne atrag atenția că sfatul potrivit căruia, atunci când ridicăm obiecte grele, ar trebui să îndoim genunchii și să ținem spatele drept nu se potrivește oricui.

„Felul în care o persoană ridică obiectele este influențat de forma particulară a coloanei sale vertebrale. În studiul nostru, am observat că această formă, dată de curburile specifice ale coloanei, este unică la fiecare individ, la fel ca amprentele digitale. Ca urmare, ideea generală că oamenii ar trebui să ridice obiecte îndoind genunchii și ținând spatele rigid nu se potrivește oricui.

În cadrul cercetării, am examinat, cu ajutorul rezonanței magnetice, mai mulți voluntari sănătoși cu vârste între 18 și 65 de ani, în timp ce aceștia ridicau obiecte cu o anumită greutate (variind între 6 și 15 kg).

Astfel, am descoperit că acea curbură lombară a coloanei este mai pronunțată la unii indivizi, iar aceștia tind să se aplece din talie pentru a ridica obiecte de jos, în timp ce persoanele cu curburi lombare mai puțin pronunțate tind să îndoiască genunchii.

Înțelegerea acestor diferențe poate duce la o personalizare a recomandărilor medicale și ar putea preveni apariția durerilor de coloană la un mare număr de oameni care lucrează în profesii unde sunt obligați să ridice greutăți", explică specialiștii americani. 

Lasă un comentariu