„- Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui...
M-am pipăit... și, pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui."
Radu Gyr, „Iisus în celulă"
Într-o zi de toamnă răcoroasă, înnorată... în Sala festivă a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, care și-a aniversat 95 de ani de existență, elevii au avut ocazia să întâlnească un om cu suflet cald, cu un dar aparte, un om venit de pe mirificul tărâm al Poeziei: Nicolae Băciuț.
În debutul întâlnirii, elevele Jusiniana Hancu și Cosmina Price, acompaniate la chitare, au interpretat cântecul „Avem o țară", pe versurile lui Radu Gyr, iar apoi elevii Pop Miruna și Tomuț Voicu au recitat poezii din creația lui Nicolae Băciuț și a lui Nichifor Crainic. Momentul artistic a fost urmat de o scurtă prezentare a scriitorului Nicolae Băciuț de către inimoasa profesoară de Limba și literatura română, Raluca Marian, coordonatoare a acestui eveniment, alături de subsemnata.
Odată prezentat, poetul Nicolae Băciuț a devenit actor, recitând cu căldură în glas, cu emoție, pasiune și talent versuri din Mihai Eminescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Magda Isanos..., multe din ele compuse în închisorile comuniste. Și cerul s-a deschis... atmosfera dinăuntru și cea de afară s-a umplut de căldură și lumină. Fără a insista asupra cauzelor nedrepte care au dus la detenție, domnia sa a relatat apoi felul în care erau „scrise" poeziile în închisorile comuniste. Cu extraordinara-i voce, scriitorul Nicolae Băciuț a creionat povestea unui fost deținut politic intervievat de către dânsul, preotul Filaret Gămălău, care a stat în aceeași celulă cu unul dintre acești poeți deținuți la Aiud. În urma unui vis avut în noaptea de Crăciun, Nichifor Crainic a compus o poezie și i-a cerut lui Filaret Gămălău să o memoreze, iar a doua zi să o reproducă. Cu o capacitate de memorare excepțională, părintele Filaret avea să rețină nenumărate poeme create de către poetul Nihifor Crainic în pușcărie și pe care le-a regăsit publicate într-o variantă diferită decât cea inițială.
Este impresionant faptul că mulți oameni și-au găsit salvarea prin poezie, în acel univers concentrațional; prin poezie s-a transmis fiorul mistic de la celulă la celulă, prin codul Morse, pentru a răzbate în lumină, împreună cu unii din purtătorii lor și a vedea lumina tiparului, ca mărturie pentru cei ce vor veni, că Iisus a intrat în celule și S-a identificat cu suferința lor, le-a alinat durerea și le-a dat speranță și iubire. Versurile scrise pe pereții celulelor, pe talpa încălțămintei, memorate și apoi șterse și repetate, au avut menirea de a-l transpune în altă lume pe cel ce se împărtășea de darul poeziei. Pedeapsa pentru vina de a găsi scrise poezii era izolarea într-o celulă neagră, fără lumină, fără mâncare timp de două zile. A fost menționat cazul lui Radu Gyr, unic în istoria lumii de a fi condamnat la moarte pentru crearea unui poem: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"
„Poezia scrisă în închisori a fost, alături de rugăciune, hrană sufletească, scară către cer, întărire și izvor de trăire în mijlocul unui regim inuman", după mărturia doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fostă deținută politic. „Meritul poeților din închisori este crearea sentimentului de comuniune; ei au fost apostolii care au făurit un climat de frățietate, de trăiri comune, de plâns împreună, de suferit și de răbdat împreună, de visat și de sperat împreună. (...) Datorită lor am descoperit calitatea harică, mistică, duhovnicească a suferinței (...) Am învățat să acceptăm suferința ca pe un dar divin, și prin aceasta i-am dat un sens transcendental. (...) Îngeri ai durerii, aceștia au fost poeții închisorilor, atât pentru noi, cei neloviți de harul poeziei, cât și pentru ei înșiși."
1 Domnul Nicolae Băciuț a încheiat prin îndemnul de a citi mărturiile publicate în memoriale ale celor care au suferit pe nedrept în temnițele comuniste, oameni admirabili pentru tăria de caracter și care au reușit să-și dezvăluie cele mai adânci trăiri în situații limită.
Clopoțelul a sunat, iar în mulțime se distingea un domn cărunt venit să transmită dragostea față de poezie tinerei generații: Nicolae Băciuț. Mulți elevi mi-au mărturisit apoi că așteptau un asemenea prilej de a-l auzi recitând poezii, de a-i simți pasiunea cu care transformă simplele versuri moarte în ființe vii.
Cine altcineva decât un poet ar fi fost mai potrivit să ne călăuzească în lumea poeziei...?
