Acesta este titlul articolului de fond sub care, în numărul 23, din 15 decembrie 1923, p. 227-229, Gazeta oficială a orașului Târgu-Mureș, Orașul, consemna și lăsa memoriei posterității un moment important al istoriei locale. La cinci ani de la înfăptuirea mărețului act istoric de la 1 Decembrie 1918, în Piața Regele Ferdinand (actuala Piață a Trandafirilor), a fost inaugurat întru pioasă recunoștință o statuie închinată celor care au sfințit pe câmpul de luptă, cu sângele lor, cauza națională și idealul de unitate națională. Operă a sculptorului Ioan Faur-Schmidt, care a realizat pentru orașul Târgu-Mureș și copia statuii Lupa Capitolina și bustul revoluționarului și cărturarului Alexandru Papiu-Ilarian, lucrarea a vegheat această piață doar șaptesprezece ani, întrucât a fost distrusă de barbarii cu chip omenesc, în toamna anului 1940, atunci când și asupra Târgu-Mureșului s-a întins stăpânirea horthystă, impusă prin perfidul Diktat de la Viena.
Întrucât textul acestui editorial este extrem de întins, vom reproduce în cele ce urmează doar pasajele cele mai interesante și mai emoționante: „Ziua de 2 Decembrie, care este ziua unei îndoite aniversări pentru orașul nostru: aniversarea Unirei și aniversarea intrării trupelor române în acest oraș, a fost sărbătorită de data aceasta cu un fast românesc cum nu s-a văzut până azi, desvălindu-se cu ocazia aceasta și monumentul «Ostașul Român».
Monumentul desvelit Duminecă s-a ridicat din obolul cetățenilor din oraș și județ, de către un comitet în frunte cu dl general Șerbănescu. [...]
Serbările s-au început cuTe-Deum în toate bisericele din oraș la orele 8.30 a.m., întru amintirea Unirii și a intrării trupelor române în Tg.-Mureș. La biserica ort. a oficiat P. S. Sa Episcopul Nicolae al Clujului, asistat de nouă preoți. dl G. Tătărescu, ministrul minorităților, a reprezentat la acest Te-Deum guvernul.
După Te-Deum s'a început un serviciu divin în fața monumentului, participând o mulțime de oameni la această manifestație românească.
Toate școlile locale, armata, toate persoanele oficiale, o mulțime de delegați din comunele învecinate, din București și din alte orașe din vechiul regat și din Ardeal, au dat manifestațiunii un decor din cele mai impunătoare. [...]
La orele 11, după ce serviciul divin oficiat de P. S. Sa Episcopul Nicolae Ivan a luat sfârșit, la un moment dat s-a tras de pe monument pânza tricoloră ce î-l acoperea, și mulțimea a început să aclame la nesfărșit, în timp ce muzica militară cânta, iar tunurile vestiau marea sărbătoare. [...]
După desvelirea monumentului a luat cuvântul P. S. Sa Episcopul Nicolae Ivan arătând în cuvinte calde meritele ostașului român și făcând apel la cinstirea lor.
După aceasta vorbește Dl G. Tătărescu, subsecretar de stat al minorităților [spunând] următoarele:
Cetățeni din Valea Mureșului,
Se împlinesc cinci ani de când în această vale au răsunat trâmbițele vestitoare ale libertății definitive a neamului nostru. Drept întruchipare nepieritoare a tuturor suferințelor, a tuturor jertfelor, dar și a tuturor nădejdilor ce au frământat sufletele desrobitorilor, se ridică azi bronzul acesta. [...]
Și a fost sfântă menirea soldatului nostru.
El a venit aici ca purtător de aripi, căci îl mâna nu numai avântul sufletului său, ci și focul acela mare, care a mistuit sufletele străbunilor noștri; și în glasul său, care dărâma o lume și vestea o alta, răsunau strigătele de nădejde ale tuturor eroilor neamului nostru și strigătele de durere ale tuturor martirilor săi.
El a venit aci nu ca să smulgă altora drepturile și libertățile lor, ci ca să restituie drepturile și libertățile răpite de veacuri; a venit aci, nu ca să cucerească, ci ca să repare, căci îi hărăzise soarta menirea cea mare, să repare nedreptatea lăsată moștenire de hotărârea vitregă a ursitei.
În avântul său fără de pereche, soldatul român a trecut hotarele neamului nostru și dincolo de ele a dus mai departe opera sa de dezrobire, liberând și alte neamuri de robii vremelnice și purtând și statornicind pretutindeni ordinea și pacea.
El și-a tăiat astfel un loc luminos în rândul armatelor omenirii cari au pornit în anul desrobirii lumii să ducă răsboiul oriunde au fost cătușe de sfărâmat, oriunde au fost hotare nedreptate de dărâmat.
Iată opera sfântă și nepieritoare săvârșită de soldatul român, soldat al neamului, soldat al umanității. Aci, în locurile acestea, soldatul român a venit să întemeieze o viață nouă, clădită pe dreptate; pe dreptate pentru toți cetățenii acestei țări, fără deosebire de credință și de naționalitate; el a venit aci, să pună piatra de închegare a României, Mari, nu numai prin hotare, dar mare prin dreptate și toleranță. [...]
Fie ca strălucirea sărbătoarei de azi să rămână izvorul dătător de puteri, de îndemnuri întru împlinirea acestei datorii sfinte pe care ne-o poruncesc morții cei mari și scumpi ai neamului nostru."
Au urmat cuvântările generalului Gherescu, care, în 1918, a comandat trupele românești care au intrat în Târgu-Mureș, cea a deputatului Simion C. Mândrescu, fiu al zonei mureșene și făurar „din umbră", în calitate de diplomat, al unității naționale, precum și cea a generalului Șerbescu, președintele comitetului care a adunat, prin contribuție publică, în numai șase luni, fondurile necesare ridicării monumentului. Această parte oficială a manifestării s-a finalizat odată cu discursul primarului Emil A. Dandea, din care - de asemenea - reproducem pasajele cele mai emoționante: „Iată-l, Ostașul român, cum stă, cu privirea țintită spre granița scumpei lui patriei, umbrindu-și ochii cu mâna pentru a pătrunde mai bine zarea îndepărtată, cu arma la picior, vecinică veghie.
Deasupra lui vulturul, ținând crucea românească și strângând în gheare spada - e asemenea atent spre hotare, ca nici în depărtări mai mari ca orizontul pătruns de om, să nu se uneltească ceva dăunător frumoasei noastre Românii întregite pe veci, din voința nestrămutată a poporului Român.
Monumentul acesta este simbolul celei mai sublime jertfe de sine, a celei mai desăvârșite conștiințe de datorie.
El este glorificarea și prinosul de recunoștință față de Ostașul Român care a realizat, la timpul suprem, așteptarea noastră de veacuri: desrobirea pământului românesc și întregirea neamului nostru.
În fața lui patimile mici cari ne despart pier, ca ceara în fața focului, unindu-ne în un singur cuget: în datoria de a păstra România întregită, moștenirea măreață a acestui ostaș și în dorul de a ne pune toate puterile întru definitiva unire sufletească și propășirea scumpei noastre țări.
Cetățenii, când vor trece pe lângă monument, își vor aduce aminte de acreastă datorie și vor simții o mândrie națională, văzând simbolul puterii conștiente a neamului nostru.
Adânc emoționat și cu inima plină de profund devotament față de marele căpitan al armatei noastre, M. S. Regele Ferdinand al tuturor românilor și de glorioasa sa armată, care este în zilele de restriște întreg poporul român, ca reprezentant al orașului preiau acest monument și declar solemn că îl vom păstra și îngriji cu sfințenia cuvenită mărețului simbol național. [...]
După aceasta a urmat defilarea. De-aici a plecat întreg cortejul la primărie, unde s'a desvălit tabla comemorativă ridicată cu această ocaziune. Aici a vorbit Dl subprefect Roșca și Dl ministru Tătărescu.
Serbarea a ținut până la ora 1 în mijlocul unui entuziasm indescriptibil. De la ora 1 la 2 a avut loc recepția la primărie. La ora 2 a avut loc banchetul la care au luat parte notabilitățile orașului.
După masă a avut loc un festival în cadrele căruia dl dep. prof. Simion Mândrescu, de la universitatea din București, a ținut o conferință admirabilă despre «Rolul Ardelenilor în Unire».
Seara a fost iluminat întreg orașul, a fost retragere cu torțe, iar la orele 9 a avut loc o petrecere cu dans în sala de oglinzi a Palatului cultural."
