Interlocutor: Sekely Iștvan - șef serviciu public de asistență socială a persoanelor și familiilor fără adăpost, din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureș
Miercuri dimineața, la ora 8, am intrat pe ușa fostului „Azil de noapte" , în prezent Centrul social pentru persoanele și familiile fără adăpost, al Primăriei municipiului Târgu-Mureș. Am găsit ordine și curățenie și, în mod deosebit, căldură. Sekely Iștvan, fost inginer proiectant la Secția Mașini de Calcul de la Electromureș, după distrugerea industriei mureșene s-a școlit într-un domeniu nou apărut în nomenclatura învățământului universitar după „revoluție", și a devenit asistent social. Important este că s-a integrat foarte bine în noua profesie și vine în sprijinul celei mai defavorizate categorii sociale, oamenii străzii. Grație Primăriei municipiului Târgu-Mureș, Azilul de noapte a primit o înfățișare nouă, cu o schemă de personal, formată din 7 angajați: trei asistenți sociali, un medic, doi îngrijitori și un muncitor de întreținere, echipă capabilă să facă față unor cerințe civilizate de adăpost și consiliere pentru asistați. Domnul Sekely Iștvan m-a întrebat dacă am discutat cu un domn, de la Primărie, despre ce intenții am. I-am răspuns că n-am solicitat nici o aprobare specială pentru a vizita acest centru. Domnia sa a avut, totuși, amabilitatea să purtăm o discuție despre activitatea centrului și sper să nu fie sancționat că a discutat cu un ziarist, fără aprobare.
- Ce obiect de activitate are Centrul pe care îl conduceți în formula actuală?
- Activitatea de bază a centrului constă din oferirea unui adăpost persoanelor care nu dețin o locuință, și li se asigură aici o cazare pentru o perioadă determinată. Persoanele sau familiile care părăsesc instituția noastră nu vor rămâne pe stradă dacă nu vor găsi o locuință în chirie, sau una socială, ei se pot întoarce aici. Centrul nostru mai oferă consiliere socială și profesională. Li se aduc la cunoștință toate drepturile prevăzute de lege, îi ghidăm să se integreze în societate. Persoanele adulte, capabile de muncă, sunt consiliate profesional, îi pregătim pentru un interviu în vederea angajării, îi îndrumăm cum să-și găsească un loc de muncă, apoi să-și găsească o locuință cu chirie sau să-și depună documentele pentru o locuință socială. Am avut mai multe cazuri rezolvate în acest sens. Pentru persoanele în vârstă căutăm soluții de asistență în căminele de pensionari.
- Ce capacitate de cazare există în acest Centru?
- Capacitatea este de 120 de locuri, în camere de 20 metri pătrați, pentru patru persoane într-o cameră. Suntem organizați într-un centru social care cuprinde adăpostul de noapte, unde persoanele de pe stradă vin după ora 18 sau sunt aduse de Poliția Locală, iar dimineața la ora 8 părăsesc Centrul. Aceștia nu plătesc nimic. Apoi există un centru de găzduire temporară unde vin persoanele care nu au venituri suficiente pentru o chirie, pensionari cu o pensie mică, familii ajunse pe drumuri din diferite motive. Aceștia plătesc o chirie și își achită contribuția la cheltuielile de consum. Contractele sunt pe o perioadă de șase luni, dar le pot prelungi până își rezolvă problemele. Al treilea compartiment, sau centru, este Cabinetul social medical, unde se oferă asistență medicală persoanelor fără venituri. În perioada iernii suntem obligați să mărim capacitatea centrului până la 150-160 de persoane. Pe timpul verii este mai ușor, fiindcă își găsesc adăpost pe malul Mureșului, în Gară, prin diferite locuri izolate.
- Cine sunt beneficiarii dumneavoastră? Cum ajunge un om la „Azilul de noapte"?
- Potrivit regulamentului sunt primite persoanele care s-au născut în municipiul Târgu-Mureș sau cei care au ultimul domiciliu în oraș. Aglomerația se produce în perioada 15 noiembrie -15 martie, fiindcă sunt mulți cetățeni care provin din satele din județ. Aceștia au venit să lucreze sau să cerșească în oraș, iar pe timpul iernii nu mai au unde munci și unde se adăposti, Primăria Târgu-Mureșului, Prefectura județului au hotărât că nu pot rămâne oamenii aceștia pe stradă, așa că trebuie să-i primim, chiar dacă primăriile din comunele lor de baștină pot organiza, foarte bine, o cameră încălzită, unde să-i adăpostească pe timpul nopții. Mă întrebați de unde vin acești oameni? Să știți că în spatele fiecărui caz se ascunde o dramă, o durere imensă. Majoritatea dintre ei sunt victimele alcoolismului, apoi sunt cei din familii destrămate. În urma divorțului, soția rămâne în casă, iar soțul este aruncat în stradă. Avem un caz interesant, nu vă pot da numele: un cetățean a divorțat, soția și fiica au rămas în casă, iar el, pensionar, a ajuns la noi. La început, când se putea interna într-un cămin de bătrâni, a preferat să rămână în Târgu-Mureș, azi, cu o pensie de 600 de lei nu se mai poate interna într-un asemenea cămin, fiindcă majoritatea sunt privatizate și presupun taxe de 1500-1800 de lei pe lună. Omul nostru s-a îmbolnăvit și a venit soția să întrebe dacă mai trăiește. I-am spus să urce la el în cameră, să-l vadă, că trăiește. A refuzat și a plecat fără să-l vadă. Fiica lui este în străinătate, așa că nu-l mai caută nimeni… Apoi sunt bătrâni singuri, cu pensii extrem de modeste, care au fost păcăliți că vor fi îngrijiți de escrocii cărora le-au donat locuințele, ca apoi să fie aruncați în stradă. Sunt situații când bătrânii au girat cu locuințele lor credite bancare și ulterior au ajuns în stradă. Codul familiei spune că rudele trebuie să-i îngrijească pe cei în nevoi, dar nu se specifică nicio sancțiune împotriva celor care își abandonează vârstnicii în stradă. Este adevărat că în ultimii ani au apărut fundații, cămine de bătrâni, case de bătrâni pe lângă biserici, dar o ocrotire în asemenea așezăminte presupune o taxă mare și nici nu sunt locuri suficiente, așa că implicarea primăriilor este un gest extraordinar de binevenit în sprijinul celor care au rămas pe drumuri.
