ȚARA SFÂNTĂ DIN INIMA MEA

Distribuie pe:

În perioada 6-12 noiembrie 2013, un grup de 50 de credincioși din Târgu-Mureș și împrejurimi, împreună cu părintele Nicolae Gheorghe Șincan, având binecuvântarea IPS Părintelui nostru Arhiepiscop Irineu, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, doritori să pășească pe urmele Mântuitorului și ale Maicii Sale Sfinte, au lăsat pentru șapte zile deoparte „grijile lumii acesteia", pentru a deveni adevărați pelerini în țara Sfântă. A parcurge aceleași drumuri, a păși pe aceleași locuri, a însemnat pentru pelerini trăirea acelorași emoții pe care le-au avut apostolii acum 2000 de ani, însoțindu-L pe Mântuitorul în diferitele locuri ale Galileii, în drum spre Cetatea Sfântă a Ierusalimului, sau în momentele dramatice ale pătimirii Sale.

Acest pământ, cu munții și văile sale, cu pustiul și câmpia fertilă a Galileii, Iordanul, Lacul Ghenizaretului, au fost „mângâiate" de privirea omenească a Fiului lui Dumnezeu. Nu există loc care să nu păstreze amintirea vreunui eveniment evocat în Evanghelii, a vreunei întâlniri sau a vreunei învățături a lui Hristos, Care, străbătând cărările prăfuite, sau trecând prin cetățile și satele Palestinei, e imposibil să nu fi lăsat un semn al Dumnezeirii Sale.

A fi pe aceste tărâmuri înseamnă a citi și a trăi Evanghelia „pe viu", înseamnă a trece prin fața ochilor și prin inimă acele locuri și acele emoții pe care le-au avut odinioară mulțimile și ucenicii

Domnului; înseamnă să te regăsești printre cei care L-au urmat pe Bunul Păstor, pe ploaie sau pe cer însorit, cu praful sau foamea prelungită de-a lungul zilei, pentru a spune în cele din urmă cu Petru: „Numai Tu, Doamne, ai cuvintele vieții veșnice". Acum, când gândim că s-a terminat, totul pare abia a începe, pentru că am fost „necunoscuți" între noi și am devenit prieteni, am plecat încărcați de griji și am revenit detașați și plini de bucuria întâlnirii cu Domnul, cu Pământul Sfânt. Am plecat oameni diferiți și ne-am întors o familie, o familie cu inima deschisă spre lume; o familie gata să împărtășească totul, bune și rele, bucurii și necazuri; o familie în care celălalt este întotdeauna mai important.

Pelerinii din Mureș: ALEXA VIOREL, COMES ALEXANDRU, CORMOS SUCIU STELUTA EMILIA, BUD EUGENIA, BORDAS ELENA MARIA, DUICU VALERICA, OLA IOAN, OLA DORINA, SAVA CODRUTA, SAVA MIHAI, SAVA MIHNEA RARES, PALCU VASILE ALEXANDRU, PALCU LILIANA DANIELA, RUSU MIORIțA PERSIDA, TRUȚA ROZALIA, HADENCA ELENA, GAFINCU VICTORIA, BÂNDILĂ MELANIA RUXANDA, POP MARIA GALINA, POP LARISA ALINA, POP ROXANA MARIA, SABĂU ELEONORA, UNGUR GRIGORE, UNGUR MARIA RODICA, ȘUTEU MIHAI, ȘUTEU MIHAELA, MOLDOVAN MARIA, ȘTEFĂNESCU MARIA, VARODI IULIU, VARODI ANA, ROIBAN ANICA, NĂDĂȘAN ELENA, BLAJ VIOLETA, POGĂCEAN MANUELA OLGA, MORARIU LILIANA, SĂMĂRTEAN MARIANA, ILINCA MARIȚA, CHIRILĂ LUCREȚIA, SAND VICTORIA, MARCOS VIRGINICA AMELICA, VAS ANA, AȘTELEAN PAULINA, BLOJ SORINA CLAUDIA, BORZAN MARIA, LAZĂR AURELIA, CADAR LUCREȚIA, ȘINCAN GHEORGHE NICOLAE, ȘINCAN MARIA, BĂCIUȚ NICOLAE, BĂCIUȚ CODRUȚA.

Grupul pelerinilor, care a cuprins credincioși de toate vârstele, începând cu tineri, elevi și studenți, până la credincioși mai vârstnici, s-a comportat excepțional în timpul pelerinajului. La fiecare popas duhovnicesc s-au spus rugăciuni, s-au cântat pricesne, s-au citit pericope evanghelice. Din traseul pelerinajului în Israel au făcut parte: Bethleem, Nazareth, râul Iordan, Grădina Ghetsimani, cu Biserica Agoniei și Mormântul Maicii Domnului, Cetatea Ierusalimului, cu Drumul Crucii și Biserica Învierii, locul Cinei celei de Taină, Ein Karem (patria Sf. Ioan Botezătorul), Zidul Plângerii, mormântul regelui David, Haifa, așezămintele românești de la Ierihon și Ierusalim, și altele. Nu am decât cuvinte de laudă la adresa acestui grup, plăcut și vesel. Hotelurile au fost frumoase, curate, mâncarea bună, șoferul amabil și cu bun-simț, ghida (Elena) de nota 10 cu plus, bine pregătită și cu pasiune pentru tot ceea ce face.

Mulțumim și dăm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

O, ce veste minunată!

Toate întâmplările extraordinare din viața mea s-au cerut a fi trăite atunci când  mă așteptam mai puțin. Așa a fost și cu plecarea în Cetatea Ierusalimului, în Israel.

Îmi doream să ajung acolo, deși  părea ceva irealizabil, ca și când îți dorești să ajungi pe Lună: un vis care se sfârșește într-un surâs pe colțul buzelor, și câteva dese clipiri ale genelor. Cu resemnare, gustam  captivată  în proiecția minții mele, povestea Sacru și profan în Tara Sfântă,  scrisă de Nicolae Băciuț.

Și iată că, Ingerul Gabriel, prin bunăvoința d-nei Codruța Băciuț, mi-a dat vestea, la poalele Muntelui Căliman, că, spre Pustiul Iudeii, ar mai fi locuri în grupul pelerinilor  conduși de părintele protopop Gheorghe Nicolae Șincan. „O, ce veste minunată!"

Incredibilul s-a produs!

Iată-mă coborând din avion pe Aeroportul din Tel Aviv!

Imediat după ce am pus piciorul pe-acel tărâm, am primit în stăpânire o fire nouă, încărcată de contradictoriu: pășeam pe pâmânt, chiar dacă era mai multă piatră, și mă simțeam în cer, deși eram la 400 m sub nivelul mării! Purtam cu mine cea mai grea povară și, totuși, altcineva o căra. Eram înconjurată de străini, da-i știam frații mei. Eram în anul 2013, dar și în anul 5774! Ajunsesem la locul nașterii creștinismului și mărturiseam cel mai revendicat ținut al iudeilor și al musulmanilor. Am pus mâna pe Buricul Pământului și-am atins, de-odată, întreaga lume sau, poate, numai rana din inima mea?! Priveam înspăimântătorul Deșert al Iudeii și vedeam kilometri de sere prietenoase, garantând prosperitate. Am văzut diamante care nu mi-au stârnit nicio dorință, și nici măcar n-am avut curiozitatea de-a surprinde o rază de lumină răsfrântă în ele. Știam că sunt la locul propriei mele judecăți, cerșeam îndurare, iertare, intuiam milă, dar judecătorul nu se grăbea, întârzia sentința. Era pretutindeni, niciunde!

Încă stau și rememorez imagini cu pescăruși zburând deasupra Mării Glileei și mi-i închipui cu crengi de măslin în cioc, deasupra valurilor pe care a călcat Iisus, potolind furtuna, umplând cu pești plasa pescarilor. Muntele Fericirii strălucește în flori, cântece și rugăciuni, iar mirosul de pește proaspăt prăjit și de pâine caldă încă potolește foa-mea mulțimilor. Chipul Lui, imaginat de meșteri iconari, ne privește prin ochi de copil, de matur, de bătrân. Ecoul glasului Său reverberează de două mii de ani, încontinuu, reamintindu-ne că a plătit răscumpărarea noastră, a tuturor trădătorilor pământului: Iuda, Petru, Toma, eu...

Niciun fir de iarbă!

Cetate de piatră, pe piatră, susținută de moaște pietrificate; biserică din lacrimă de piatră; urme de apă în matca de piatră; pietre în formă de capre, de cămile, de oameni; stejari de piatră, măslini de piatră.

Piatră și piatră, și deasupra Dumnezeu! Numai El! În toate și peste toate, Dumnezeu! Dumnezeu, în rodiile mustoase! Sfânta Treime, în mirul și-n tămâia umplând văzduhul! Tatăl nostru, în rugăciunile tuturor popoarelor! Iisus Hristos, călărind măgărușii pe potecile ce duc numai spre locuri de Înălțare! Tatăl nostru,  primind și citind scrisori, la Zidul Plângerii! Duhul Sfânt, împărțind baticuri albe și vindecându-i prin botez pe toți cei care au intrat în Marea Moartă și-n Iordan. Maica Domnului, odihnindu-se în iubire, la umbra unui măslin. Duhul Sfânt, căscând peșteri în Qumran și descifrându-ne manuscrisele, pe-nțelesul tuturor, după ce le-a scris tot El, în chei de nedescifrat, pe piei tăbăcite și pe papirus.

Doamne, cu ce Te-ai ales? Cu noi! După două mii de ani, la fel de rătăciți, de grăbiți, de superficiali, de dezbinați, de nestatornici în credință. Așteptându-Te să Te-ntorci și să faci iar miracole, din milă, deși, de-atunci, ai rămas cu noi: orbii, muții, slăbănogii, neiertătorii, și miracolele n-au încetat niciodată! Noi, cei care am dat atât de ușor veșnicia din Grădina Raiului, pe iluzia măreției Grădinii suspendate a Cultului Bahai. Ce ușor Te-am schimbat, Doamne! Cum să ne satisfacă surogatul, când Sinele nostru - Suflarea Ta, cunoaște gustul adevărului?!

Dacă ar trebui să pictrez amintirea acestui pelerinaj, pe-o pânză arsă de soare aș desena un măgăruș (cel mai frumos, mai răbdător și mai blând animal), cărând, pe spinarea încovoiată, două găleți „umplute ochi" de apă dulce, pe luciul căreia lumina, răsfrântă în curcubeu, întrevede chipul lui Iisus. Blândul măgăruș urcă cu greu o potecă abruptă, de piatră, între două mări: una moartă și alta însângerată. De căpăstru îl trage Iuda, grăbit să vândă viața, picătură cu picătură, turmei de lupi îmbrăcați în piei de oaie, dispuși să dea oricât de mulți arginți, în schimbul egoistei lor satisfacții.

Doamne, cât de mult mi-am dorit să ajung în Cetatea Ierusalimului! La Cana Galileii, la Capernaum, la Betleem, la Ierihon, la Nazaret, pe Golgota, pe Calea Crucii, pe Muntele Tabor....! Oare, am fost la înălțimea darului tău? Sau nici n-am călcat pe-acolo cu-adevărat, niciodată!

33 de lumânări aprinse-stinse la Mormântul Tău, un pumn de pietre din Marea Galileei, o sticlă cu apă din Iordan și o panglică albă care a mângâiat toate urmele Tale, stau în fața mea. Suflet de om, încă mă mai îndoiesc: oare, am fost vreodată în Ierusalim sau mai aștept acel pelerinaj?

Iartă-mă, Doamne!

SORINA BLOJ

 

Loc de popas duhovnicesc

Mărturii ale unui timp pe care l-am înrădăcinat definitiv în ființa mea… Îmi părea o necuviință destăinuirea, de aceea înlăuntrul meu am tăinuit fericirea întâlnirii de neuitat cu țara Sfântă. Un itinerar spiritual covârșitor, într-o realitate ce și-a pierdut voit contururile, aparțineam deopotrivă pământului și cerului, eram contemporan minunilor care-au zidit lumea, aveam cu prisosință ,,dreptul la timp", îmi împărtășeam auzul, văzul, inima, râvnind la preaplinul țării Sfinte, la dăruirea și dobândirea ei. A rămas în ființa mea, țara Sfântă din sufletul meu…oricând loc de popas duhovnicesc neprețuit.

MELANIA BÂNDILĂ

 

Aici m-am simțit fericită

Din tot sufletul mi-am dorit să ajung în țara Sfântă, să pășesc pe urmele Mântuitorului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să văd locul nașterii Domnului Iisus, locurile pe unde a trecut, locul unde a făcut minuni și locul unde a fost trădat.

Am parcurs Calea Crucii cu emoție și am ajuns la Mormântul Sfânt și am așteptat rugându-mă, să intru și să ating lespedea sfântă.

Cele mai mari emoții le-am trăit pe Muntele Fericirilor. Din momentul în care am intrat pe poarta Așezământului, lacrimile au început să-mi curgă pe obraz. Acolo, stând pe o piatră, având alături Biserica, în față Marea Galileii, deasupra capului am simțit mâna lui Dumnezeu. Mi-am cerut iertare de la părinți, soț, copii, de la pacienți, de la toată lumea. Am iertat și eu, la rându-mi, pe toată lumea, m-am rugat pentru copiii și nepoții mei, pentru toată lumea.

Aici m-am împăcat cu mine însămi, cu toată lumea și m-am simțit fericită.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos, în fiecare zi, pentru toată viața mea, pentru cei dragi ai mei, pentru tot ceea ce am realizat cu ajutorul și dragostea lor.

STELUȚA CORMOȘ SUCIU

 

Lasă un comentariu