ȚARA SFÂNTĂ DIN INIMA MEA

Sub acest gneric a apărut la Editura Nico o carte originală, inedită, de mărturii ale unor pelerini mureșeni în țara Sfântă.

Exista un precedent, o carte de autor, cartea mea, „Sacru și profan în țara Sfântă", scrisă în urma unui pelerinaj din 2004, dar aceasta este prima parte scrisă în colectiv, e o antologie de texte semnate de pelerinii care au ajuns în țara Sfântă prin grija părintelui dr. Gheorghe Nicolae Șincan.

Cartea cuprinde mărturisiri emoționante, bucurii unice trăite în locuri încărcate de sacralitate.

Cartea va fi prezentată în zi de sărbătoare, de 6 decembrie a.c., la Catedrala Mare, după Sfânta Liturghie

NEVOIA DE ȚARA SFÂNTĂ

Necesitatea unei astfel de cărți am considerat-o imperativă din mai multe puncte de vedere.

Mă număr printre cei care au avut șansa să fie pentru a doua oară pelerini în țara Sfântă.

De fiecare dată o astfel de experiență nu poate să fie decât diferită, ca trăire, chiar dacă, în mare, traseele s-ar putea, inevitabil, să coincidă.

Există însă ceva ce dă distincție primei întâlniri cu locuri din țara Sfântă, cu un plus de emoție, cu un plus de fascinație.

A doua oară lucrurile se schimbă. Emoția e surclasată de dorința de a afla date în plus, detalii, nuanțe care, fatalmente, pot scăpa prima dată.

Pe de altă parte, amintirea unui astfel de pelerinaj poate fi un câștig pentru fiecare pelerin în parte.

Fiindcă, de această dată, cei care încearcă să evalueze o astfel de întâmplare fericită din viața lor nu sunt scriitori, nu au nici experiența, nici exercițiul scrisului.

Atunci când i-am îndemnat să scrie, chiar acest lucru l-am cerut: să nu fie preocupați de exigențele stilistice ale scriiturii, ci să fie firești, sinceri, să traducă în cuvinte după chipul și asemănarea trăirilor proprii ceea ce au simțit în ritmul, totuși, alert al unui pelerinaj de ceva peste o săptămână, interval în care nu pot fi văzute foarte multe lucruri, în care unele scapă, altele sunt percepute epidermic.

Dar există un inefabil al primei întâlniri, care nu trebuie ratat, care nu trebuie nici lăsat în voia amintirii, care trebuie consemnat ca o spovedanie, ca o mărturisire pentru cei care nu au ajuns niciodată și nici nu vor ajunge vreodată în țara Sfântă.

Eu am trecut printr-o experiență a mărturisirii, în 2014, când pelerinajul făcut prin purtarea de grijă a Î.P.S. Andrei, atunci arhiepiscopul Alba Iuliei, mi-a creat oportunitatea de a scrie și publica un jurnal de călătorie, „Sacru și profan în țara Sfântă".

Constat, peste timp, că a fost un lucru bun, pentru că viața vine cu evenimentele ei și poate acoperi ca o lavă amintirile. Dar rămânene cartea, documentul, care poate reactiva acele amintiri, poate transforma un pelerinaj real, într-unul nou, imaginar, cu toată încărcătura nostalgiilor.

Am sugerat pelerinilor să fie ei înșiși și, fiecare, după puteri, să consemneze gânduri despre ceea ce s-a adunat în inima lor, o țară Sfântă din inima fiecăruia în parte.

După un astfel de pelerinaj, fiecare are o țară Sfântă a lui, alta decât cea pe care și-a imaginat-o.

O carte a pelerinilor nu face decât să dea coerență unei proiecții a sacralității, ca într-o împreună rugare.

Un pelerinaj în țara Sfântă e, poate, visul oricărui creștin. O carte cu amintiri despre țara Sfântă nu poate decât să potențeze o experiență, oricum am privi lucrurile, unică, iar pentru cei mai mulți, singulară.

„Ghidul" de acasă, preot dr. Gheorghe Nicolae Șincan, în rezonanță cu ghidul din țara Sfântă, Elena, o moldoveancă de-a noastră stabilită în Israel, prin căsătorie, au făcut memorabil unui pelerinaj de folos, merinde de drum până la capătul vieții, speranță pentru viața veșnică de apoi.

Lasă un comentariu