Faptele de arme inserate în scrisoarea veteranului de război, venerabilul domn Ioan Solomon, din Târnăveni, de 93 de ani, care a luptat pe front cam la vârsta de 20 de ani, mi-au adus în memorie amintiri trăite de mine și familia mea.
Fiind din Piatra Neamț, am trăit, alături de familia mea numeroasă, toate momentele importante ale războiului petrecute în zone ale României, Uniunii Sovietice, de la Nistru până în munții Urali, din Stalingrad pe Volga și Cotul Donului, retragerea, luptele din Moldova, prizonieratele la ruși. Noi am trăit refugiul prin București, apoi în Beiuș - Bihor, refugiați cu Poșta Neamț, cu arhivele și telefoanele, majoritatea membrilor familiei fiind funcționari, diriginți de oficii poștale, inspectori PTT, iar evenimentele din anul 1944, cu ofensiva germano-horthistă, ne-au obligat să ne refugiem în Munții Apuseni, spre Brad și Deva.
Apoi, ca student și, mai târziu, ca inginer, am umblat prin toate acele locuri descrise de domnul Solomon: Uniunea Sovietică europeană, de la nordul înghețat - de la Volga, Stalingrad, Canalul Volga - Don, spre munții Caucaz, pe Marea Neagră și Azov, Rostov, Crimeea, Odessa, Sevastopol, Kiev, Minsk, Leningrad, Murmansk. Am vizitat aceste locuri chiar de mai multe ori, cu sarcini de inginerie sau ca ghid internațional la ONT și INTURIST, însoțind grupuri de români din Bacău și Mureș.
Declar că tot ce a scris domnul Ioan Solomon este real, fără nicio exagerare, acesta înfruntând vitregiile luptei, cunoscând ofițeri de valoare. Pentru că domnul Solomon nu este mai mare decât mine decât cu vreo 10 ani, îmi doresc să îl cunosc.
La scrisoarea domniei sale, aș adăuga faptul că, între râul Siret și Moldova, marea bătălie de pe dealul Moțca a fost un infern, mii de ostași lipsiți de tancuri și aviație căzând la datorie. A fost un măcel asemănător celui de la Oarba de Mureș. Sublocotenentul care, cu 100 de soldați și două tunuri antitanc, a creat o breșă la Cotul Donului, pe unde s-au salvat ceva trupe române, italiene și germane, apoi s-a închis încercuirea Stalingrad, cu miile de prizonieri.
Wermahtul german nu era aripa „B", ci Armata 6, frontul Ucraina-Sud, condus de mareșalul Von Paulus, iar eroul slt. care a rezistat a fost Ioan Covrig, nepot al bunicului meu Culiță Covrig, erou la Mărășești, grav mutilat. Acesta se mândrea prin oraș cu fiul său, care se întorsese decorat de Hitler, cu Crucea de Fier, clasa I, fotografia lui fiind la loc de onoare în vitrina fotografului din oraș.
Reîntors pe front în Crimeea, a fost luat prizonier cu resturile rămase după decimarea Regimentului 15 Dorobanți - Neamț. A venit cu Divizia Tudor Vladimirescu la Debrețin, apoi în Tatra și s-a întors acasă cu trei decorații Steaua URSS. Fiind ofițer de carieră a fost deblocat și a mai trăit câțiva ani la Brașov.
Cât despre generalul Mociulschi, am foarte multe date de la Beiuș. El coordona trupele de grăniceri pe granița cu Ungaria, au fost atacați, s-au retras în interior pe un alt aliniament, la Rabagani, iar cu ajutorul elevilor școlilor militare au făcut față atacului inamic, înregistrând multe pierderi. După război, el și generalul Nicolae Dăscălescu, cu corpul 3 Munte - Neamț, au participat la eliberarea orașelor Reghin și Târgu-Mureș. Au fost deblocați din armata socialistă și au trăit în mare mizerie.
