In memoriam Radu Ceontea

Conducerea Uniunii Naționale Vatra Românească amintește membrilor și simpatizanților că se împlinesc 8 ani de la trecerea la cele veșnice a lui RADU CEONTEA, primul președinte al acesteia din dramatica perioadă a anilor '90.

Slujba de pomenire va avea loc astăzi, 13 decembrie a.c., ora 11,00, la Cimitirul Bisericii de Piatră, din inima municipiului Târgu-Mureș, acolo unde, de anul trecut, marele patriot își doarme somnul de veci.

Vă invităm, stimați români târgumureșeni și mureșeni, să participați în număr cât mai mare la eveniment, pentru a aduce un pios omagiu celui care a fost un model de luptător neînfricat pentru cauza românismului, iar curajul, puterea de sacrificiu și de dăruire, care l-au caracterizat, să ne fie pilde de urmat.

Lasă un comentariu