Cinstirea martirilor din Răstolița

Răstolița - o localitate mureșeană din defileul Mureșului. Puțini își mai amintesc că în iarna anului 1948 localnicii de aici au trăit zile de groază. Considerându-se parte învinsă in ultima mare conflagrație mondială, România, alături de alte state din această parte a Europei, a căzut în sfera de influență sovietică. Acest lucru a însemnat de fapt instaurarea dictaturii de tip comunist sovietic, regim impus de ocupanți. Evenimentele se succedau fără precedent: Conferința Naționala a Partidului Comunist care pregătea „partidul unic" (1945); instaurarea guvernului de așa-zisă „largă concentrare democratică"; furarea alegerilor (1946); arestarea conducerii membrilor Partidului Național Țărănesc, condamnarea lor la mulți ani de temniță grea; impunerea abolirii monarhiei, proclamarea Republicii (1947); naționalizarea mijloacelor de producție (1948), cooperativizarea agriculturii (1949). Toate acestea erau nefirești pentru noi, românii. Așa a apărut nesupunerea ca formă de protest. Au început arestările, găsindu-se numeroase pretexte: dețineri de arme, criminali de război, dușmani ai poporului, exploatatori, apartenența la o credință neacceptată (ex. greco-catolică) sau la diferite asociații considerate subversive etc. Nu au întârziat să apară nici organele coercitive: tribunale ale poporului, cenzura prin Ministerul Informațiilor, miliția populară și organele securității statului. În așteptarea unor zile mai bune, cunoscută fiind zicala „că românul este frate cu codrul", cete de luptători s-au retras în munți pentru a opune rezistență tăvălugului comunist.

Localitatea Răstolița a devenit unul dintre acestea. Relieful muntos, evoluția industrială strâns legată de exploatarea lemnului, existența unor locuri de muncă ofereau toate condițiile organizării unei rezistențe. Aici s-au stabilit cei trei luptători anticomuniști, Ioan Eugen Cengher, de profesie economist la una din societățile comerciale, intelectual desăvârșit, cu studii realizate în țară si străinătate, cu doctorat obținut la Berlin. Era originar din Săcalul de Pădure, căsătorit, cu un copil, Alexandru Grigorescu, originar din Căciulați (Ilfov), locotenent al Armatei Române, luptător pe fronturile de est și vest, care a intrat în conflict cu cadrele politice din Divizia „Tudor Vladimirescu", motiv pentru care a fost înlăturat din rândurile militarilor pe când era pe frontul din Cehoslovacia, și Ioan Virgil Gheorghiu, student la Iași, angajat aici ca muncitor necalificat, pentru a-și pierde urma, fiind în obiectivul organelor de securitate.

Deconspirați de organele securității statului, în vara anului 1948, au fost arestați și aduși la Târgu-Mureș unde au fost anchetați timp de 5-6 luni. Luni de groază la Răstolița, unde întreaga populație este acuzată de lipsă de loialitate față de noul regim. Anchetarea a continuat prin metode de o brutalitate asemănătoare cu cele din evul mediu.

Gheorghe Lirca, principalul organizator al comemorării, privitor la arestări, ne mărturisește că, la 3 iunie 1948, organele de siguranță ale statului din Târgu-Mureș au reținut, în vederea anchetării, pe preotul Teodor Moldovan și soția sa Viorica Lado, ing. Iustian Viorel, ing. Octavian Miron, Gheorghe Movilă a lui Victor, notar, Aurel Gliga - primar, Vlădescu Nicolae - funcționar. Cinci zile mai târziu au fost arestați: Filip Lirca - viceprimar (zis Grofu), Ioan Gabor, Ioan Lirca a Petri și soția Maria, născută Laurean. Pe data de 17 iunie 1948 au urmat alte arestări: Dumitru Cioată, din Vătava, Ioan Timaru, din Deda, cu soția Maria și Eugenia, fiica lor, Câmpian Pavel, din Bistra, împreună cu soția. După alte surse se menționează 37- 40 de arestări din zonă. Cu toate eforturile anchetatorilor, nu a putut fi stabilită nici o vinovăție pentru a fi condamnați. Cei trei eroi martiri au suportat toate torturile, lucru care i-a înfuriat pe anchetatori.

Supliciul a avut loc în decembrie 1948, între Crăciun și Anul Nou, când se mai auzea răzleț colindul care vestea Nașterea Domnului. Nimeni nu își putea imagina că vor veni vremuri de confiscare a credinței de care regimul ateo-comunist nu avea nevoie. Nu aveau nevoie nici de urările de bine și belșug prin tradiția sorcovei și plugușorului. În acele zile sfinte ei au fost duși la Răstolița sub pretextul unei reconstituiri. Plan diabolic. Poate că nici nu puteau să creadă că vor fi executați, nu înainte de a mai fi batjocoriți, fiind purtați în lanțuri și zeghe în lungul și latul comunei, având atârnate de gât placate pe care erau inscripționate cuvintele „spion", „trădător", „fascist" etc. Locul supliciului a fost prestabilit Moara Dracului, Pârâul Porcului, toponime ale locului de acțiune. Obligați să simuleze locurile de pândă, așezați aici, liniștea localității în după masa zilei de 28 decembrie a fost conturbată de împușcăturile criminale ale securiștilor care și-au descărcat armele în trupurile nevinovate. Din acele locuri au fost aduși mai apoi la o clădire comunală de unde au fost apoi aruncați într-o groapă comună la marginea cimitirului.

În anul 1995, sub supravegherea președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici, Valeriu P. Vaida, trupurile lor au fost exhumate și reînhumate, după regulile creștinești, lângă biserica de lemn, spre eternă prețuire, amintire și odihnă.

DIMITRIE POPTĂMAȘ

* * *

Au participat la acest moment comemorativ reprezentanți ai P.N.T.C.D - Mureș, care au depus o coroană de flori: Dimitrie Poptămaș (președinte), Iacob Nicușan -întreprinzător, finanțatorul unei troițe, Vasile Nicușan și Dorel Nicușan (membri), profesorul Constantin Nicușan. S-a mai alăturat acestei inițiative un grup de trei tineri din Târgu-Mureș, Marius Moldovan, Marius Chibelean și Mircea Dogar (Noua Dreaptă).

Se cuvine să aducem mulțumiri preotului Ioan Lirca Moldovan pentru momentul de rugăciune și pomenire, organizatorilor: Lirca Gheorghe, ing. Șendrea Vasile junior și Piță Gheorghe.

Au rostit evocări: Dimitrie Poptămaș, prof. Constantin Nicușan, Marius Moldovan și Gheorghe Lirca.

Fie-le eternă amintirea!

PĂMÂNT SFINȚIT CU SÂNGELE MARTIRILOR...

Ca în fiecare sfârșit de an, duminică, 28 decembrie 2014, cetățenii Răstoliței s-au reunit la Biserica de Lemn din cimitirul localității, pentru a comemora sacrificiul în acest spațiu sfințit cu sângele lor, al unui grup de martiri din Rezistența anticomunistă de după cel de-al Doilea Război Mondial. Un fenomen specific României și unic în zona sud-est europeană, unde s-a instaurat regimul comunist cu ajutorul tancurilor sovietice, dar și sub privirile aprobatoare ale marilor democrații occidentale, rezistența în munți va semnala lumii nedreptatea istorică făcută poporului român.

Mișcarea de rezistență anticomunistă a reunit grupări de diverse orientări politico-ideologice și din diferite categorii sociale. De aceea ea a avut, în primul rând, un caracter național, având ca scop salvarea țării de sub regimul comunist, sau măcar salvarea demnității poporului român, aflat sub invazia Armatei Roșii și trădat sau mai bine zis abandonat de lumea liberă occidentală. Concomitent, a avut și un caracter creștin-democrat: luptătorii aveau în raniță Biblia, în suflet prezența lui Hristos, iar în gând valorile creștine de adevăr și dreptate.

Daca marcăm pe o hartă a României punctele de rezistență anticomunistă, ne dăm seama de amploarea și forța fenomenului. Totuși, lipsa unității, ca și slaba coordonare a mișcării au făcut din munții noștri niște cetăți asediate care au căzut, pe rând, în anii deceniilor 5 si 6. Și ca de atâtea ori în istoria neamului nostru, nu au lipsit trădările.

În 1948, în Munții Gurghiului din județul Mureș, exista o grupare anticomunistă, cu centrul la Răstolița, având ca arie de acțiune Răstolița - Deda - Vătava - Reghin. În cursul lunii iunie 1948, se fac peste 20 de arestări din Răstolița (cele mai multe), dar si din Deda, Vătava și Bistra Mureșului. Căpitanul (r) Alexandru Grigorescu, dr. în economie Eugen Cengher și studentul Ioan Gheorghiu au fost arestați în prima zi a lunii iunie, 1948, anchetați bestial la Târgu-Mureș, apoi readuși la Răstolița cu cătușe la mâini și legați la picioare, și asasinați prin împușcare la marginea comunei, sub pretextul „că au încercat să fugă de sub escortă" în Valea Dracului, la 30 decembrie 1948.

Grupul făgărășean de luptători în Rezistența armată anticomunistă a scris în 1954 un testament care se constituie într-un simbol - mesaj pentru generația de luptători ai timpului, dar și pentru generațiile viitoare. Spicuim câteva rânduri din acest Testament care se află la Arhivele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului: „Pe potecile munților acest grup de tineri n-a purtat numai arme . Alături de onoarea , mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și crezul nostru am avut o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie (…) Nu am luat arma în mână pentru ambițiile noastre… nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni… ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de Neam… Am învățat să privim neamul nostru ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exiști în măsura în care iubești și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire…

În mintea și inima noastră nu au încolțit niciodată visuri de emigrare prin nu știu ce țări fericite. Voim sa rămânem aici, părtași ai durerii și bucuriilor Neamului, ai destinului lui în valul căruia voim să ne contopim soarta noastră cu a lui (…)

În acești ani am găsit în suflete de români, adesea umili și nebăgați în seamă, atâta noblețe și atâta frumusețe, încât nu o viață, dar și o mie de vieți de ai avea merită să le jertfești…

Ne-am lovit însă și de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiție prostească, zgârcenie și mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune și dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru nu o dată sărutul scârbos al lui Iuda și, nu o dată, otrăviți cu roadele amare ale josniciei omenești, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri și din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viață. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor celor ce și-au dat viața pentru acest neam (…)

Aceste gânduri adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma în mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce vă purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească ."

Cu aceste cuvinte pline de lumină și de credință în viitor se încheie testamentul rămas mesaj pentru generațiile viitoare.

Se cuvine, poate, ca semn al suferinței în temnițele comuniste, să redăm la acest moment și câteva versuri din poezia „Iisus în celulă " de Radu Gyr, poetul care a făcut 20 de ani de temniță grea.

 

„Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist și ce-nalt părea Crist!

Luna venea după El, în celulă

Și-L făcea mai înalt și mai trist (…)

 

Uimit am sărit de sub pătura sură:

De unde vii, Doamne, din ce veac?

Iisus a dus lin un deget la gură

Și mi-a făcut semn ca să tac.

 

S-a așezat lângă mine pe rogojină:

Pune-mi pe răni mâna ta!

Pe glezne-avea urme de cuie și rugină

Parcă purtase lanțuri cândva (...)

 

Când m-am deșteptat din afunda genună,

Miroseau paiele a trandafiri

Eram în celulă și era lună,

Numai Iisus nu era nicăiri (…)

 

Unde ești, Doamne?, am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de cățui …

M-am pipăit… și pe mâinile mele,

Am găsit urmele cuielor lui. "

În acest decembrie, în care am comemorat și jertfa eroilor căzuți acum 25 de ani, în Revoluția din 1989, ne îndreptăm gândurile, cu multă recunoștință, spre cei care prin jertfa lor au adus în meleagurile Carpaților mult așteptata libertate.

CONSTANTIN NICUȘAN

Lasă un comentariu