Guvernanți români, nu auziți clopotul de alarmă? Treziți-vă!

Distribuie pe:

Domnul Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită, susține - conform sursei „The Epoch Times" - că deputatul UDMR - Szabo Ödön a anunțat că va depune un proiect de lege privind înființarea unor structuri voluntare de poliție, lege care are, ca obiectiv, formarea unei miliții locale care să-i ajute pe politicienii maghiari să preia controlul asupra teritoriilor românești. Proiectul de lege are la bază „un model ungar", UDMR, „brațul parlamentar din România al premierului ungar Viktor Orban, abia așteaptă să se instaleze, din nou, în scaunele guvernării, după căderea Guvernului Ponta, deși încă n-a părăsit, cu adevărat, puterea actuală, păstrându-și o sumedenie de posturi importante, dar mai puțin vizibile" - a precizat Bogdan Diaconu. Biro Zsolt, președintele Partidului Civic Maghiar (PCM) a confirmat cele de mai sus, afirmând că „maghiarii din Transilvania sunt tot mai aproape de autonomie". Ce se urmărește? „Formarea unor brigăzi înarmate de extremiști maghiari, cu gândul de a prelua controlul asupra teritoriului românesc" din așa-zisul Ținut Secuiesc. „Înființarea acestor gărzi civile, după modelul Ungariei, s-ar face în ideea ca politicienii maghiari să aibă dreptul legal să-și înființeze trupe proprii formate din extremiști, un fel de Gardă Maghiară incontrolabilă, extrem de periculoasă, care va înlocui autoritatea Statului Român, slabă în acea zonă". O altă tendință separatistă, în contradicție cu Constituția, cu legile țării, într-un moment în care, la întrunirea oficialilor maghiari, de la Siculeni, Potopi Arpad, secretar de stat în Guvernul de la Budapesta, „a confirmat sprijinul Budapestei, care va aloca 17 milioane de forinți pentru finalizarea unor monumente care să comemoreze eroii martiri din localitate". Deci, alte monumente nongrata! În strategia „pașilor mici", separatiștii visează un guvern, un președinte, administrație, poliție proprie, limbă oficială în așa-zisul Ținut Secuiesc! Guvernanți români, nu auziți clopotul de alarmă? Treziți-vă!

               

Lasă un comentariu