TRĂDĂRI ÎN LANŢ!

Distribuie pe:

În cartea sa - „Tezaurul României de la Moscova", recent apărută la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014), cunoscutul şi eruditul profesor univ.dr. Ioan Scurtu, care, de la înfiinţare, până în anul 2012, când şi-a prezentat demisia, a fost co-preşedintele „Comisiei pentru Tezaur", care se ocupă cu studierea problemelor româno-ruse izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv de problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, face cunoscute lucruri prea puţin accesibile marelui public. În paginile cărţii sale de memorialistică, prof.univ.dr. Ioan Scurtu face cunoscut faptul că, în cei 10 ani de preşedinţie la Cotroceni, Traian Băsescu „s-a exprimat în privinţa Tezaurului României doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi unei glume la o recepţie". Din aceeaşi carte a profesorului Scurtu reiese că Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe, fost lider al Forţei Civice, recent numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis, pe perioada cât a fost în înalta funcţie, „a sabotat, prin acte oficiale, activitatea Comisiei amintite, pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova! Iar Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc, confiscat de ruşi, din Programul său de guvernare, după alegerile parlamentare din anul 2008." Conform sursei Dan Tănasă blog, în acelaşi timp, Mihai Răzvan Ungureanu a întreprins toate „demersurile posibile pentru transmiterea, ilegală, a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria" - aşa cum scrie jurnalistul Victor Roncea, în w.w.w.bursa.ro., preluat de Romanian Global News. Totul, cu sprijinul fostului premier Constantin Anton Călin Popescu Tăriceanu!

Lasă un comentariu