Se spune că au românii un păcat greu, numit invidie, capabil să provoace numai suferinţe. Uneori, de-a lungul istoriei, a încurajat trădări urmate de crime. Există chiar şi o glumă despre caracterul românului încercat de această trăsătură, povestea aceea „Să moară şi capra vecinului".
Dincolo de glumă, din nefericire aceasta îi şi realitatea din zilele noastre. În viaţa politică avem parte de trădări pornite din invidie transformată în ură. Comentariile despre acest capitol nu-şi mai au rostul, fiindcă vedem, auzim, zi de zi, în mass-media de asemenea fenomene. Despre invidie vreau să vă prezint de data acesta un caz real din judeţul nostru, capabil să-i înnoureze viaţa unui om, care vrea să fie vrednic pentru familia lui, pentru societate.
Fără să folosesc vorbe mari, să fie util pentru semenii lui, dar, pe lângă faptul că nu este sprijinit, nici nu este lăsat în pace să-şi vadă de truda sa. Am ales acest subiect de editorial din realitatea mureşeană, fiindcă invidia, cu toate urmările ei, a devenit o modă în zilele noastre. Concret:
Ioan Porime este un fermier, un întreprinzător din comuna Găneşti. Are 59 de ani, este tatăl a trei fete frumoase, eleve, de care este foarte mândru. În 1989 a absolvit Şcoala de maiştri mecanici agricoli din Sighişoara. După „revoluţie" s-a privatizat în domeniul pe care îl cunoştea cel mai bine, în agricultură şi industrie alimentară. Şi-a cumpărat un grajd în satul Păucişoara, unde creştea porci.
În 1998 o furtună i-a distrus grajdul, provocându-i o pagubă de 500 milioane de lei. Pe atunci nimeni nu l-a întrebat dacă are nevoie de ceva ajutor. Primarul din Găneşti i-a spus în batjocură: „Ce să-ţi fac Ioane, aşa păţesc oamenii necăjiţi..." Primăria trebuia să desemneze o comisie care să constate paguba provocată de o calamitate naturală în agricultură, dar n-a întreprins nimic, dimpotrivă, s-a bucurat. Nu s-a lăsat îngenuncheat şi treptat s-a pus din nou pe picioare, astfel că, la ora actuală, are o exploatatie agricolă reuşită: 38 hectare cu teren arabil, 32 hectare cu păşuni şi fânete naturale, 0,60 ha vită-de-vienobilă. Creşte 17 vaci cu lapte şi 27 tineret bovin, 12 scroafe de prăsilă, 20 de porci la îngrăşat, buni de valorificat, un cal şi 14 oi. Detine 2 tractoare cu toată gama de utilaje agricole, inclusiv combină de recoltat. Pentru valorificarea productiei vegetale proprii şi conditii de a le asigura consătenilor posibilitatea să-şi schimbe grâul, prin prestări de servicii, cu pâine, are o brutărie cu o capacitate de 750 pâini, de 800 de grame, pe schimb. Desfacerea produselor de panificatie o face prin cinci magazine alimentare proprii. Am văzut un asemenea magazin, unde o lipie deosebit de gustoasă se vindea copiilor cu numai un leu bucata. Şi în ce priveşte valorificarea laptelui a găsit o solutie, prin vânzarea directă la abonati în flacoane de unică folosintă de 2 litri.
Pentru a-şi însuşi aceste moduri de valorificare a fost în vizite de documentare în Franta şi Germania. Din păcate, dacă acolo fermierii sunt lăsati să-şi desfăşoare activitatea, la noi, o birocratie stufoasă şi functionari dornici să-şi justifice leafa şi scaunul, găsesc motive să-ti pună piedici, vezi, doamne, de dragul consumatorului... De retinut că în zona municipiului Târnăveni, devenit un oraş mort economic, este foarte greu să găseşti un loc de muncă, Ioan Porime asigură în comuna Găneşti, la numai câtiva kilometri de municipiu, 18 locuri de muncă. Mai amintim de taxele şi impozitele la bugetul local!
Problema cea mai delicată cu care se confruntă Ioan Porime din Găneşti o constituie tergiversarea eliberării Titlurilor de proprietate pentru suprafata pe care o revendică. În plus, de peste zece ani este trimis de la Ana la Caiafa, pentru a fi pus în posesia unui teren agricol, în suprafată de 1,36 ha, cumpărat împreună cu sediul fostei Asociatii Viticole-Găneşti de la B.C.R. Târnăveni. Foloseşte din acest teren doar 0,28 ha şi clădirile. A câştigat în instantă dreptul pentru diferenta de teren, achită impozit local pentru întreaga suprafată, iar Primăria la trimis la cei de la care a cumpărat terenul respectiv să-i clarifice situatia. Între timp, nu mai are unde îşi depozita furajele pentru animale. În loc să fie sprijinit, a fost somat să elibereze de utilaje agricole marginea unui drum care trecea pe lângă ferma lui. Fiind un creştin practicant, se gândeşte ca în viitor să înfiinteze o cantină sau un azil de bătrâni într-o casă cumpărată în centrul comunei. Vorba aia, frate Ioane, „dacă n-ai de lucru şi destui duşmani, mai caută!”
Papură să fie, că noduri îti vor găsi…şi nu te gândi că vei fi ajutat prea curând.
