Aleșii locali traseiști, la mâna parlamentarilor!

Distribuie pe:

Chiar înainte de alegerile prezidențiale, Guvernul României, condus de candidatul PSD pentru Cotroceni, Victor Viorel Ponta, a dat Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 55/2014 prin care aleșilor locali li se permitea timp de 45 de zile să schimbe partidul politic în care au fost aleși, fără să își piardă mandatul câștigat la alegeri. Momiți de promisiuni sau dorințe financiar-administrative, mulți primari, viceprimari, consilieri locali sau județeni au schimbat tabăra, trecând în majoritate spre partidele aflate la guvernare. Scopul nedeclarat, dar știut de toată lumea a fost câștigarea cât mai multor voturi pentru Ponta la alegerile din noiembrie 2014. Partidele afectate de ordonanță, PNL și PDL, au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) actul guvernamental în cauză, deși știau că efectul ei nu va mai fi schimbat până la alegeri.

Recent, judecătorii CCR au publicat motivarea deciziei de a declara neconstituțională OUG 55/2014. Judecătorii arată că există două tipuri de situație: consilierii locali și județeni sunt aleși printr-un scrutin pe listele partidelor politice, în timp ce primarii și președinții de consilii județene sunt aleși în mod direct de cetățeni, prin vot uninominal. Astfel, cei din urmă nu ar fi constrânși de Constituție să nu își piardă pe perioada mandatului calitatea de membru al unui partid politic, așa cum sunt cei aflați în prima situație. Judecătorii arată în motivare că Parlamentul este cel care va trebui să respingă OUG 55/2014 ca fiind neconstituțională și să vină cu o soluție legislativă, pentru a stabili ce se întâmplă cu mandatele aleșilor locali care au migrat de la un partid politic la altul, pe timpul cât OUG 55 a fost în vigoare.

Primarii și președinții de CJ protejați de alegerea uninominală

Judecătorii enunță două tipuri de situații - consilierii locali și județeni, respectiv primarii și președinții de consilii județene.În cazul consilierilor județeni și locali, cei care au părăsit partidul pe listele cărora au fost aleși au încălcat prevederile Constituției, în sensul că CCR decisese cu altă ocazie că acest lucru este neconstituțional, iar ordonanța 55 a reluat practic acest lucru, ignorând decizia CCR.Judecătorii CCR arată că, consilierii sunt aleși pe liste, din partea unui partid politic, iar o altă lege prevede deja că aceștia își pierd mandatul concomitent cu pierderea calității de membri ai partidului politic pe listele căruia au fost aleși.În cazul primarilor și al președinților de consilii județene, situația este alta, pentru că ei sunt aleși de cetățeni în mod direct, prin vot uninominal. Pierderea mandatului nu derivă implicit din Constituție, în cazul schimbării partidului politic, arată judecătorii constituționali.

57 de aleși locali mureșeni în pericol să-și piardă mandatul

Nu mai puțin de 46 de consilieri locali, 4 viceprimari și 7 primari, adică 57 de aleși locali au trecut în tabăra partidelor aflate la guvernare în cele 45 de zile cât le permitea OUG 55. Dacă decizia CCR va fi pusă în aplicare de Parlamentul României, care urmează să legifereze măsurile ce se vor lua în cazul traseiștilor, majoritatea riscă să își piardă mandatele.

Lasă un comentariu