Horia Teculescu - un „voievod spiritual al «Perlei Târnavelor»"!

Distribuie pe:

Să ne cunoaștem personalitățile și istoria

Ea (ASTRA) s-a născut - spunea Nicolae Iorga - din curentul neîntrerupt spre lumina care a însuflețit măcar pe românii din Ardeal și din ținuturile ungurești, din iubirea adevărată către popor, căruia îi trebuiau școli tot mai bune și mai românești, pentru a putea sta alături cu alți locuitori ai acestui pământ. Ea și-a dus la îndeplinire, într-o clipă rară, menirea, când amintirile unor primejdioase lupte purtate împreună uniseră în inimi pe credincioșii celor două biserici rivale totdeauna, din nenorocire dușmance uneori, în care anume împrejurări au împărțit neamul nostru din acele părți amenințate. De la început, Asociațiunea a fost, și a lui Șaguna, și a lui Șuluțiu, și a blăjenilor, și a sibienilor, și a uniților, și a neuniților. Unde dezbină legea unește cartea și lumina" . Corolar al eforturilor românilor de pe cuprinsul Transilvaniei, actul nașterii Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), la Sibiu, în 1861, „a marcat victoria cărturarilor luptători ai Școlii Ardelene, dar și a luptătorilor cărturari de la 1848."

„Întreaga activitate a ASTREI sighișorene din această etapă - scria Petcu Mercurie și Gheorghe Gavrilă în «Astra sighișoreană» (1861-1950) și Horia Teculescu (1897-1942) - va fi dominată, începând cu anul 1926, dar, mai ales, cu anul 1930, de marea personalitate a lui Horia Teculescu", incontestabil figura cea mai luminoasă, motorul, energia, combustia, argintul viu ale Despărțământului sighișorean al ASTREI - fiul lui Justinian Teculescu, episcop de Cetatea Albă, în perioada 1924-1932 - directorul Liceului de Băieți - „Principele Nicolae", care, ca președinte activ, din anul 1930, conduce exemplar ASTRA sighișoreană, timp de 12 ani, până în anul 1942, când este chemat la Domnul.

Născut la 21 aprilie 1897, la Râșnov, școala primară o urmează acasă, se înscrie apoi la Liceul „Andrei Șaguna" din Brașov, renumit în acea perioadă prin școala bună și dascălii lui, prin viitoarele personalități date în timp, unde-l are coleg pe viitorul mare poet și filosof Lucian Blaga, iar profesor pe vestitul pedagog Virgil Onițiu, reghinean de loc. „Horia Teculescu reprezintă, pentru Sighișoara și fostul județ Târnava Mare, cea mai mare personalitate din domeniul culturii și învățământului românesc pentru perioada dintre cele două războaie mondiale". Sighișoara, oraș „cu plăpândă viață spirituală românească înainte de Unire, devine unul dintre cele mai active centre culturale românești de dincolo de Carpați". Ca și Blaga (sfătuit de fratele mai mare, rănit în luptele din Galiția, că doar „n-ai făcut oase, ca să ți le împrăștii pentru împăratu')", cu gândul doar să scape de recrutare, înrolare și război, deci pentru a fi scutit de „slujba la împăratu", se înscrie, alături de alți șaguniști (Lucian Blaga, D.D. Roșca, Andrei Oțetea, Nicolae Colan), la Seminarul Teologic din Sibiu. Apoi, drumurile lor se despart. Lucian Blaga și D.D. Roșca se înscriu la Facultatea de Filosofie din Viena, Andrei Oțetea, la Istorie, la Iași și București, Nicolae Colan urmează Teologia, devenind rector al Institutului Teologic din Sibiu (mai apoi Mitropolit al Ardealului), iar Horia Teculescu studiază Filologia la Budapesta și București, fiind, ulterior, profesor la Alba Iulia și Sighișoara.

„Fiu adoptiv", Horia Teculescu este fermecat de frumusețea orașului Sighișoara și a împrejurimilor. „...Sighișoara apare călătorului - scria el mai târziu - ca o cetate de basm, iar orașul încântă privirea prin varietatea aspectului său. (...) Privită de pe Villa Franca, apare ca o vedere ce pare a fi creată de imaginație. Așezarea Sighișoarei, cu cetatea situată pe un deal, ce ocupă partea centrală a orașului, cu pitorescul ei specific i-au făcut pe mulți admiratori să numească orașul «Perla Târnavelor»". O descriere demnă de reținut, cuprinsă și în «Oameni și locuri din Târnava Mare» (1933): (…), o priveliște fără pereche, în care creațiunea lui Dumnezeu se-nfrățește cu ce a înfăptuit mâna omului. E Sighișoara... De aceea, probabil, cei mai mulți călători au spus că această «Perlă a Târnavelor» e o cetate din povești".

Horia Teculescu a întreținut o vastă corespondență cu „Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Ion Bianu (președintele Academiei Române), Cezar Petrescu, Păstorel Teodoreanu, Aron Cotruș, Gheorghe Bogdan Duică, Ovid Densușianu". Interesantă este, de pildă, corespondența cu fostul coleg de liceu, Lucian Blaga, ajuns „în largul vieții diplomatice" - cum se exprima Horia Teculescu -, „iar eu în strâmtoarea provinciei". Aflat, în misiune diplomatică, la Varșovia și la Praga, Lucian Blaga aduna material pentru „principala operă filosofică", „a cărei idee o poartă cu sine, de vreo câțiva ani". Printr-o scrisoare din 26 noiembrie 1927, îi cerea lui Horia Teculescu: „Am nevoie de un studiu asupra lui Miron Costin. Îmi vei trimite și pe Neculce". Într-o altă scrisoare, expediată de la Berna, Blaga îi reproșa lui Horia Teculescu faptul că nu i-a trimis culegerea de folclor „Pe Murăș și pe Târnave", asupra căreia s-a pronunțat elogios Nichifor Crainic (în „Gândirea" nr. 4, din 1930), autorul „Șesurilor natale" și al „Darurilor pământului" considerând culegerea „o comoară de inedite". Citind rândurile lui Nichifor Crainic, apărute în „Gândirea", Lucian Blaga îi scrie, la 17 februarie 1930: „Scumpe Horică, am citit astăzi rândurile lui Crainic și m-a prins dorul să stăm de vorbă. Se poate să nu-mi trimiți și mie «Florile de pe Târnave»? Îți doresc ție și alor tăi sărbători frumoase, ca florile pe care se spune că le-ai cules" . Lucian Blaga reține șase doine pentru „Spațiul mioritic" și trei poezii pentru Antologia de poezie populară.

Teculescu a debutat, ca publicist, în anul 1921, cu lucrarea „Scriitori ca luptători pentru unirea neamului", într-o revistă din Arad.Tipărește anuarele Liceului „Principele Nicolae", scrie monografia despre Virgil Onițiu, un loc aparte ocupându-l, în preocupările lui, Gheorghe Bogdan Duică, în lucrarea „Un dascăl al dascălilor", menționată și în monumentala operă a lui George Călinescu - „Istoria literaturii române de la origini până în prezent".

Atras de proeminente personalități ale culturii românești, ca publicist, Horia Teculescu „s-a aplecat asupra operei lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, idolul vieții sale fiind autorul «Luceafărului»". În anul 1935, prin Decretul regal nr.1.376, pentru contribuția lui esențială în slujba culturii românești și a învățământului, i s-a conferit distincția de «Cavaler» al ordinelor «Steaua României» și «Coroana României»".

Horia Teculescu „și-a văzut încununată bogata activitate de publicist" cu două premii ale Academiei Române: în anul 1932, pentru culegerea de folclor „Pe Murăș și pe Târnave" (la propunerea „poetului pătimirii noastre", Octavian Goga) și pentru valoroasa monografie „Virgil Onițiu - un educator deschizător de suflete și ziditor de idealuri" (apărută în revista „țara Bârsei" de la Brașov, 1936). Raportul Academiei pentru premierea cărții despre Virgil Onițiu a fost redactat de Onisifor Ghibu, profesor la Universitatea din Cluj: „În literatura noastră pedagogică - preciza el - eu nu cunosc altă lucrare care să-l învie atât de complet și de magistral pe vreunul din dascălii care au ostenit pentru îndrumarea culturii și educația neamului".

Din bogata moștenire culturală, lăsată de Horia Teculescu, fac parte și conferințele din anul 1926, despre „sora noastră cea mezină", „furată, trădată mereu" - Basarabia, sub titlul „Zbuciumul unui veac", susținute la Sighișoara, Alba Iulia, orașul Marii Uniri, și, în Basarabia, la Cetatea Albă (Bălgrad). „Basarabia - scria el - a fost cel mai chinuit pământ românesc. Istoria Basarabiei e istoria suferinței, e povestea durerii unei părți din neamul nostru, care s-a zbătut mereu, fiindcă n-a voit să moară. Viscolul iernii a venit totdeauna de dincolo de Nistru, și tot de acolo ne-a venit viforul durerii. (...). Și dacă Europa e o cetate a culturii și civilizației umane, poarta amenințată a acestei cetăți e la Nistru. Străjerul acestei porți e santinela română. Stema cetății Hotinului a fost un ostaș la pândă: e simbolul paznicului de la porțile Cetății". Sub cizmă rusească, în Basarabia a avut loc „surghiunirea preoților care nu-și lepădau limba", de către prigonitorul episcop Pavel Lebedev, urmată de arderea tuturor „cărților vechi moldovenești, încălzind cu ele, șapte ani, palatul mitropolitan". Procesul de rusificare s-a desfășurat prin intermediul administrației (..,), prin biserică și școală".

Activitatea susținută, de strălucit folclorist, așa după cum arătam, a lui Horia Teculescu s-a finalizat prin culegerea „Pe Murăș și pe Târnave. Flori înrourate (doine și strigături)", „Capodoperă a vieții sale", o muncă titanică a unui intelectual suferind, aureolată, în anul 1932, cu Premiul Academiei Române. Președintele Academiei, prof.univ. Ion Bianu, reputat filolog, scria laudativ, la 11 ianuarie 1931: „Am cetit cu viu interes și mulțumesc de frumoasa D-tale scriere «Pe Murăș și pe Târnave». Ea cuprinde un măreț buchet din cele flori sufletești și poetice în care s-a delectat copilăria mea, trăită în văile dintre Târnave, între Mediaș, Blaj și Cetatea de Baltă. (...) Ai făcut o lucrare frumoasă și folositoare (...), o latură de sensibilitate a fondului artistic al neamului românesc, cum se arată în mijlocul dulcelui nostru Ardeal, cea mai dulce, cea mai frumoasă parte din lume. Să trăiești!". „Cele mai frumoase doine au răsărit pe Murăș și pe Târnave - scria Horia Teculescu -, unde robia a fost mai grea, sărăcia mai mare și, ca urmare, durerea a răscolit mai mult sufletul românului". „Doina rămâne cântecul durerii neamului, a dorului, cântecul stăpânit de o pătrunzătoare melancolie, de o duioșie care caracterizează sufletul românesc".

Remarcabilă este atitudinea marelui patriot Horia Teculescu, președinte al Ligii Antirevizioniste din județul Târnava Mare, dovedită prin acea „Chemare" din Sighișoara, la 20 noiembrie 1936: „Români! Nu putem rămâne nepăsători la-ncercările unora de a schimba rânduiala așezată în lume după războiul cel mare. Suntem datori să răspundem acestor năzuințe, arătând lămurit dreptul nostru asupra hotarelor de azi ale țării. Veniți, dar, cu toții la adunarea de protestare împotriva tendințelor revizioniste, care va avea loc marți, 1 Decembrie, ora 10, în fiecare comună din județul nostru.

Veniți să ne închinăm tuturor luptătorilor cari s-au jertfit pentru România de azi, chemând ajutorul lui Dumnezeu și vrednicia oamenilor la un sfânt legământ de păstrare neatinsă a granițelor țării, pe vecii vecilor!

Veniți s-afirmăm limpede că, prin hotărârea Unirii, la 1 Decembrie 1918, Ardealul s-a rostit pentru totdeauna!

Veniți s-arătăm lumii gândul nestrămutat de-a stăpâni statornic acest pământ și să spunem răspicat că nu vom lăsa nicio fărâmă din el s-ajungă în mâini străine!

Destul ne-am zbuciumat în cursul veacurilor, până am ajuns la întregirea neamului. Destul au năzuit înaintașii noștri cu gândul la vremurile de azi. De aceea, vrem să se știe că vom apăra, cu îndârjire, moșia strămoșească, având neclintită încredere în drepturile noastre asupra ei. Vrem să lăsăm urmașilor neatins pământul sfânt, frământat cu sângele atâtor eroi.

Vrem să se știe deslușit, în largul lumii, că-n pământul Daciei, numai urmașii lui Traian au cuvântul, căci ei sunt aici cei mai vechi locuitori, ei sunt cei mai mulți și ei l-au muncit statornic, nepărăsindu-l nici în cele mai grele vremi.

În fața uneltirilor, nicio descurajare!

Aducându-ne aminte de trecut, necunoscând odihnă în truda pentru binele neamului, să privim cu-ncredere viitorul. Legați de acest pământ, cu trup și suflet, noi l-am străjuit prin furtunile veacurilor.

Aici ne-am pomenit și aici rămânem, c-aici ne-a așezat Dumnezeu!"

Emoționantă, patetică chemare! Era cu patru ani înainte de Diktatul de la Viena. Din păcate, el nu va mai apuca să vadă liber, revenind la trupul țării, nordul Ardealului furat. Se stinge din viață, doborât de tuberculoză, la 2 august 1942. Slujba de înmormântare a avut loc la 5 august, fiind oficiată, la Catedrala Ortodoxă, de protopopul Emilian Stoica. Tiberiu Stănoiu, elevul care i-a purtat crucea, mărturisea că „la căpătâiul lui Horia Teculescu se aflau două cărți: «Biblia» și poeziile Luceafărului, Mihai Eminescu" .

După Horia Teculescu a rămas și o bogată corespondență, dovadă fiind scrisorile de la Lugian Blaga, Liviu Rebreanu, Cincinat Pavelescu, Gheorghe Bogdan-Duică, I. E. Torouțiu, Cezar Petrescu, I.A. Brătescu-Voinești, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, I.A.Bassarabescu, G .T. Kirileanu, Mario Ruffini (Torino), Ion Bianu (președintele Academiei), C. C. Giurescu, Ion Breazu, Nicolae Colan, Onisifor Ghibu și alții.

Despre Horia Teculescu și „cea mai productivă activitate a ASTREI s-a pronunțat și Emanoil Bucuța: „Ne vom mai întâlni cu numele lui, atunci când va veni ziua ca să-i sărbătorim pe cei care au crezut, pregătind astfel, chiar dacă soarta îi va fi luat dintre cei vii, în acea mare zi. Este un drept al morților pentru credință, pe care nimeni nul i-l poate lua". „... A condus, timp de 16 ani - scria Ion Breazu -, unul din cele mai bune licee românești de dincoace de Carpați (n.n. - «Principele Nicolae»), care poate fi o creațiune a sa, apoi, ca președinte al Despărțământului ASTREI a reușit să facă acest oraș, cu o plăpândă viață spirituală românească înainte de Unire, unul din cele mai active centre românești culturale de dincoace de Carpați". În elogiul publicat în coloanele revistei „Transilvania", despre „voievodul" spiritual - Horia Teculescu, în anul 1942, anul dispariției premature și al coborârii lui în mormânt, despre precursorul „localismului creator" din Transilvania, universitarul Ion Breazu scria: „Puțini dintre președinții ASTREI au organizat atâtea conferințe de aleasă calitate și, mai ales, puțini au ridicat atâtea monumente și plăci comemorative".

Este, cu totul, îndreptățită, și în cazul lui Horia Teculescu, trecut „în viața cea nemuritoare", reflecția lui Nicolae Iorga: „Nu văd în moarte nici groapa de umbră a mormântului, nici poarta de lumină deschisă asupra cerului; nu văd, nu vreau să văd decât clipa supremă a judecății asupra felului cum ți-ai pus puterile în serviciul umanității". „...Lăsați-ne să-i purtăm gândul - scria cândva Virgil Onițiu, dascălul model pentru Horia Teculescu -, la măreția trecutului și la speranțele viitorului".

La 12 decembrie 1943, lui Horia Teculescu, cel pe care Ion Breazu îl vedea „voievodul spiritual al Sighișoarei, fără blazon, dar recunoscut de toată lumea", i s-a ridicat un bust (distrus de o bombă germană în septembrie 1944), operă a sculptorului Ion Vlasiu, pe al cărui soclu era săpată urmă-toarea inscripție: „Slujind în interesul altora, consumă-te tu!".

Surse: Lazăr Lădariu și Mariana Cristescu: „Pentru credință, neam și țară". (ASTRA meleagurilor mureșene); Mercurie Petcu, Gheorghe Gavrilă: „Astra sighișoreană (1861-1950) și Horia Teculescu (1897-1942); Lucian Blaga: „Hronicul și cântecul vârstelor"; George Călinescu: „Istoria literaturii române de la origini până în prezent".

Lasă un comentariu