Roș-albaștrii se impun în al doilea amical, 1-0 cu Daugava Riga!

Distribuie pe:

ASA Târgu-Mureș a disputat joi, 29 ianuarie, al doilea joc amical din cadrul cantonamentului din Antalya. Adversară i-a fost formația letonă Daugava Riga, locul 7 în ediția trecută de campionat. Roș-albaștrii s-au impus cu 1-0, unicul gol fiind marcat de Dorin Goga, în minutul 60, după centrarea lui Amauri. Pe lângă acest gol, ASA a avut numeroase ocazii de poartă, în trei situații opunându-se barele porților adverse.

Jocul a început cu dominarea roș-albaștrilor. În chiar primul minut, Goga șutează de la marginea careului, dar mingea este respinsă de portar. În minutul 13, atacantul central Manolov, excelent angajat în careu, îl driblează pe portar, dar își închide unghiul și șutează în bara laterală. Același Goga lovește și el una dintre barele laterale, după un șut din vole, de la marginea careului, în minutul 17. Manolov și apoi tot Goga au trecut pe lângă deschiderea scorului. Adversarii au preferat să se apere supranumeric, preferând varianta contraatacului. Prima repriză se încheie așa cum a început: 0-0.

Ploaia torențială a afectat jocul din repriza secundă. Cu toate acestea, ASA deschide scorul în minutul 60. Centrarea excelentă trimisă de Amauri îl găsește pe Goga, care de această dată nu mai ratează ținta: 1-0. Peste alte 2 minute, Amauri are șansa desprinderii, dar trimite defectuos peste poartă.

Brazilianul are din nou șansa golului, în minutul 75, dar, singur cu portarul, șutează în acesta. Bruno Martins lovește și el bara, cu 10 minute înainte de final, cu un șut puternic de la 25 de metri.

În repriza întâi, pentru formația noastră au evoluat: Stăncioiu - Feussi, M. Constantin, Bejan, S. Ilie - Gorobsov, Ndoye - Goga, Zicu, Szekely - Manolov.

Repriza a doua a fost începută cu: Viciu - Velayos, Balaur, Bejan, Sepsi - Hanca, B. Martins - Amauri, Goga, Hora - Axente. Au mai intrat Candrea, în locul lui Bejan (minutul 62), Fejer, în locul lui Viciu (minutul 72) și Păcurar în locul lui Goga (minutul 80).

Astăzi, 31 ianuarie, de la ora 17.30, ASA Târgu-Mureș va întâlni pe Qarabag Agdam, din Azerbaidjan, la Belek.

Lasă un comentariu