Oamenii de obicei sunt receptivi la schimbări. Ei reușesc să se adapteze și răului, ceea ce noi, românii, facem acest lucru de cel puțin 25 de ani. Ei le duc pe toate în spate, atât pe cele bune, cât și pe cele rele, dar atunci când sănătatea le este în pericol devin foarte sensibili la nevoia de ajutor. Cum de fapt toate s-au înăsprit în societatea românească, nici sectorul medical nu este scutit de aceste nedorite transformări, lucru pe care îl trăiesc pe propria-i piele nu numai cei din domeniu, ci și pacienții. Trebuie să recunoaștem că, de când cu așa- zisa privatizare a serviciilor medicale, de când personalul medical lucrează pe două fronturi, la stat și la privat, de când asistenței medicale i s-a impus anumite baremuri, profesionale, dar și materiale, relația medic-pacient s-a deteriorat considerabil. Din ea pare să lipsească omenescul, acel ceva care de foarte multe ori face mai mult decât o mie de medicamente. De ceea ce ne este nouă teamă, ca pacienți sau prezumtivi pacienți, pare a fi transformarea medicilor în ingineri de oameni, în care aceștia sunt tratați ca orice alt produs ce iese pe banda rulantă a unei fabrici, chiar dacă lucrul acesta este bine făcut. Pentru că, spre deosebire de o prestație tehnică medicală, să zicem impecabilă, omul mai are nevoie și de înțelegere, de căldura omenească, care să-i aline suferințele, să-i risipească gândurile negre, atitudini și stări comportamentale pline de umanism și care nu pot veni decât de la cei cărora le-a încredințat însănătoșirea, fie că este vorba de medicul curant, de asistente, îngrijitoare etc.
Rândurile acestea ne-au fost inspirate de scrisoarea trimisă redacției noastre de un moldovean din județul Neamț, localitatea Petricani, pe nume Gheorghe Verșanu, care a fost internat la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut la Clinica de Neurologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, cu o mulțime de afecțiuni. Din scrisoare n-am reținut în ce măsură i-au fost ameliorate afecțiunile (din moment ce ne-a scris înseamnă că se simte mai bine), dar ceea ce ține domnia sa să scoată în evidență este căldura și omenia cu care a fost tratat de către întregul personal medical, în frunte cu medicul curant, dr. Maria Goria, medic primar neurolog. Iar când lucrul acesta îl spune un suferind de vârsta a treia, spre care de obicei nu-și aruncă prea mulți privirea, înseamnă că nu e totul pierdut.
Domnia sa contrapune acest mod civilizat comportamental, de la Târgu-Mureș, celui de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iași, unde medicii, de acolo, cum l-au operat (este vorba de extirparea ochiului drept) l-au și externat, sâmbăta, cu toate că era departe de a fi refăcut și avea de parcurs până acasă 160 de km, pe vreme rea și cu schimbarea a trei autobuze.
Aici nu este vorba de componenta profesională a medicului, ci de cea umană, căreia pacienții sau viitorii pacienți îi simt, din păcate, tot mai anemic prezența printre slujitorii în halate albe.
La Târgu-Mureș, se pare că acest proces de înstrăinare a medicului de pacient are un parcurs mai greu. El se desfășoară mai anevoios, ceea ce ne face să credem că el poate fi chiar oprit. Pe această temă, în decursul anilor, am primit mai multe scrisori, îndeosebi de la cei din alte județe, cu deosebire din Moldova, care subliniau la unison omenia personalului medical de la clinicile din Târgu-Mureș. E un mare bun de preț, care ar trebui la fel cultivat ca și profesionalismul, pentru că, iată, pacienții nu au nevoie numai de foarte buni specialiști, de medici-roboți, ci în aceeași măsură de medici-oameni.
